Decizia civilă nr. 2132/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2132/2013
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de A. F. P. A M.
C. -N. împotriva Sentinței civile nr. 7730 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat A. P. A., D. G. A F. P., intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare OUG nr. 50/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Todea E. în substituirea avocatului titular B. A. R., în reprezentarea intereselor intimatului-reclamant, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 11 ianuarie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatului-reclamant solicită respingere recursului și menținerea sentinței atacate, pentru argumentele expuse prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7740/0_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. _,
s-au respins excepțiile.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. P.
A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. .
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5315 lei, reprezentând taxa poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M. .
A fost obligată chemata în garanție A. F. pentru M. să
plătească pârâtei suma de 5315 lei, reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1279,30 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară, taxă timbru și onorariu avocațial.
Examinând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., excepțiile invocate de către pârâtă
, instanța le-a respins, pentru următoarele argumente:
Reclamantul contesta, in realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, împrejurare față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Mai mult, potrivit Deciziei nr. 24/2011 pronuntate de I. Curte de C. si Justitie in soluționarea recursului in interesul legii procedura de contestare prevazuta la art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe dispozitiile art. 117 alin. (1) lit. d) din acelasi cod.
In privinta exceptiei lipsei calității procesuale pasive a paratei A. F. pentru M.
, invocata din oficiu, s-a reținut ca din cuprinsul actiunii introductive rezulta ca reclamantul a înțeles sa conteste nelegalitatea incasarii de catre A.
F. P. C. -N. a taxei de poluare. In raportul juridic de drept fiscal nascut intre parti ca urmare a emiterii de catre AFP a mun. C. -N. a deciziei de calcul care a stat la baza platii efectuate de reclamant acesta din urma apare ca titular al dreptului de a solicita restituirea, unicul subiect fata de care se poate realiza acest drept fiind emitentul actului.
Pe de alta parte, intre reclamant si parata A. F. pentru M. nu s-a nascut niciun raport juridic de drept substantial, in conditiile in care, potrivit prevederilor art 7 din OUG nr. 50/2008 :";Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordon anțe i Guvernulu i nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.";
Pentru considerentele ce preced instanța a admis excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. F. pentru M., invocata din oficiu.
Instanța a respins cererea de suspendare formulată ca rămasă fără obiect raportat la Decizia nr. 24/2011 a I. .
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei
reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului a fost admisă, pârâta AFP a mun. C. -N. fiind obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C.
-N. ,
solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind nelegală și neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp.
O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei pe poluare, iar în conf.cu art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru
M. și se gestionează de acesta. Astfel, deși A. F. pentru M. a fost chemată în judecată ca și pârâtă, prima instanță nu a obligat această instituție să restituie reclamantei suma solicitată precum și cheltuielile de judecată.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.
În privința dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, pârâta consideră că acestea nu se datorează, iar în subsidiar, se solicită a se face aplicarea prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Intimatul a depus întâmpinare în cauză
prin care a solicitat respingerea recursul ca nefondat și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul
nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre recurenta parata acest motiv de recurs este nefondat.Astfel conform art. 7 din OUG 50/2008 stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe
piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform
art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor Legii 9/2012 antamate de recurentă prin motivele de recurs, Curtea reține următoarele
:
Conform dispozițiilor art. 12 din acest act normativ in cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de_ respectiv in perioada 1 iulie 2008-_ și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor Uniunii Europene.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat(actualmente art. 110 TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de_ pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare .
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la_ și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa de poluare încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material
fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Legii 9/2012 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
In ce privește cererea de acordare a dobânzilor :
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrală reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar de la data cererii de chemare în judecată, în cazul de față dobânda curgând de drept.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Aceste considerente sunt valabile, de altfel, și în privința dispoziției privind acordarea cheltuielilor de judecată, culpa procesuală nefiind raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către recurentă în fața instanței de fond.
Cu toate acestea, în considerarea dispozițiilor art. 274 al. 3 c.pr.civ., Curtea va constata că onorariul de avocat în sumă de 1240 lei în fond este nejustificat de mare în raport de valoarea cauzei și de munca depusă de către apărătorul ales, cauza având doar doua termene de judecată, văzând și împrejurarea că în materia taxelor de poluare, jurisprudența este unanimă în a dispune restituirea lor, neexistând, drept urmare, aspecte de o complexitate deosebită, care să presupună o muncă de documentare laborioasă, astfel ca in baza textului de lege sus indicat va diminua cuantumul acestor cheltuieli de judecată, de la suma de 1240 lei, cât a fost acordată cu titlu de onorariu avocațial, la cuantumul de 500 lei.
Acesta a fost apreciat ca fiind echitabil, din perspectiva ambelor părți implicate și proporțional cu valoarea obiectului cauzei și cu complexitatea acesteia.
In consecința in temeiul prevederilor art. 20 din Legea 554/2004 corob. cu art. 3041, art. 312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica parțial sentința recurata în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecata la suma de 539,3 lei, cu includerea taxei de timbru și a timbrului judiciar, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. , împotriva sentinței civile numărul 7740 din 0_ , pronunțată în dosarul numărul _ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta A. F. P. C. -N. să plătească reclamantului suma de 539,9 lei cheltuieli de judecată parțiale de la fond.
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din _ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
S. | AL H. M. | B. | G. | -A. N. A. | B. |
red.MB/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: E.B.
