Decizia civilă nr. 2261/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2261/2013

Ședința publică de la 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător S. L. R. Judecător M. H. Grefier S. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F.

P. A M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 6726 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanta intimată SC D. E. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 14 ianuarie 2013 reclamanta intimată SC D. E. S. a înregistrat la dosar întâmpinare.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6726 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, S.C. D. E. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N. .

Pârâta A. F. P. a M. C. -N. a fost obligată să restituie reclamantului suma de 13.589 lei, cu titlu de taxa de poluare nedatorata, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. a M. C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru mediu B. .

Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 13.589 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în

1

materie civilă de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Mercedes înmatriculat în țară comunitară, iar pentru înmatricularea în România a achitat o taxă de poluare în cuantum de 13.589 lei la AFP C. -N. în data de_ .

Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe paratei AFP C. -N., aceasta respingându-i cererea.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C. -N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate cu consecința înlăturării obligării recurentei la plata dobânzii legale aferente de la data achitării taxei, până la data restituirii efective.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că o cerere privind dobânda legală nu s-a făcut la tribunal de către reclamantă.

Reclamanta intimată SC D. E. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la obligația de plată a dobânzii, singurul aspect recurat, Curtea constată că reclamanta a achitat la A. F. P. taxa de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata doa a acestei taxe, iar prima instanță a acordat în plus la ceea ce s-a solicitat de reclamant, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun.

Este important a se avea în vedere dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000 dacă ar fi fost formulat un astfel de petit, or un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat.

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. A M. C. -N. împotriva sentinței civile nr.6726 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura obligația pârâtei și a chematei în garanție la plată a dobânzii legale.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

2

Admite recursul declarat de către A. F. P. A M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 6726 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtei și a chematei în garanție la plata dobânzii legale.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013.

Președinte,

A. A. M.

Judecător,

S. L. R.

Judecător,

M. H.

Grefier,

S. G.

Red.S.L.R./dact.V.R

2 ex./_

Jud.fond: A. R. lescu

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2261/2013. Anulare act control taxe şi impozite