Decizia civilă nr. 2263/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2263/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R. Judecător M. H. Grefier S. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F.
P. A M. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 8243 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul intimat V. M. și chemata în garanție A. F. PENTRU
M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 7 februarie 2013 reclamantul intimat V. M. a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 8243 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul VRÎNCEANU M. în contradictoriu cu parata A. F. P. A M.
C. -N. .
A fost admisă cererea de chemare în garanție.
Pârâta a fost obligată sa restituie părții reclamante suma de 1290 lei achitata la data de_ si dobânda legală calculată la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Chemata în garanție A. F. PENTRU M. a fost obligată să plătească paratei suma de 1290 lei cu titlu de taxa de poluare si dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Pârâta a fost obligată sa plătească părții reclamante cheltuieli de judecata în sumă de 539,3 lei
1
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca SEAT L., cu nr. de identificare VSSZZZ1MZ4R117372 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1290 lei la AFP C. -N. în data de_ .
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
, astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C. -N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate cu consecința înlăturării obligării recurentei la plata sumei de 539,3lei cu titlul de cheltuieli de judecată, taxă de timbru și timbru judiciar, respectiv înlăturarea obligării recurentei la plata dobânzii legale aferente de la data achitării taxei, până la data restituirii efective.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
A invocat recurenta și lipsa calității procesuale pasive, arătând că taxa este un venit al F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere lipsa sa de culpă. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită cheltuieli de judecată, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.
Reclamantul intimat V. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală (f.4-6).
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Tribunalul a reținut corect calitatea procesuală pasivă a pârâtei recurente având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită. Pârâta A. F. P. își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză din faptul încasării taxei.
Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar integrale și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în
2
vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuzivă și este însușită de Curte.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către A. F. P. A M. C. -
împotriva sentinței civile nr. 8243 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013.
Președinte, A. A. M. | Judecător, S. L. R. | Judecător, M. H. |
Grefier, S. G. |
Red.S.L.R./dact.V.R
2 ex./_
Jud.fond: M. -F. B.
3