Decizia civilă nr. 2365/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2365/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier C. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. C. L. împotriva sentinței civile nr. 7.437 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P.
D. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M. LUI, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamant este legal timbrat.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7.437 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. L. în contradictoriu cu pârâtele A.
F. P. D. și A. F. PENTRU M. B. . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul pretinde că a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism, marca Rover, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit să achite o taxă în sumă de 6024 lei, cu chitanța seria TS3A nr. 7376944.
A constatat instanța de fond că deși actul normativ menționat, în forma în vigoare la data plății taxei încalcă dispozițiile dreptului comunitar, reclamantul nu a făcut dovada provenienței comunitare a autovehiculului, în acord cu prev. art. 1169 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C. L.
, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii principale și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4.024 lei achitată cu titlu de taxă specială cu dobânda legală începând cu data de_ și până la restituirea efectivă.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., reclamantul a susținut că instanța de
fond interpretând greșit disp. art.11 din O.U.G. nr. 50/2008, a respins în mod nelegal acțiunea sa.
S-a mai arătat că taxa în discuție, achitată în condițiile codului fiscal, încalcă dispozițiile dreptului comunitar, fiind anexat înscrisul care atestă că autovehiculul a fost anterior înmatriculat în Germania.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele
:
Prin acțiunea sa, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 4024 lei, constând în diferență nerestituită, din totalul de 6.024 lei, achitat cu titlu de taxă de primă înmatriculare.
În motivare a arătat că a achitat această taxă în baza art. 214 indice 1 și urm. Cod fiscal, la data de_, pentru înmatricularea definitivă a autoturismului marca Rover, care a fost prima dată înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Germania.
Tribunalul a respins acțiunea, considerând că nu pot fi reținute alegațiile referitoare la proveniența comunitară a autoturismului, însă criticile din recurs urmează a fi validate de către Curte, deoarece prin înscrisurile depuse odată cu acesta (f. 8), coroborate cu probațiunea administrată la fond, s-a atestat realitatea susținerilor privind incidența în cauză a prev. art. 110 par. 1 din TFUE.
Ca atare, în cauza este de reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 (110) din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90, actualul art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de acesta să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90(110) parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este
interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă,
invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Ca atare, Curții îi revine sarcina de a aplica dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța își îndeplineste misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond nu a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, iar recursul reclamantului se vădește a fi fondat și conform art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ., urmează a fi admis ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de pârâtă la fond, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza
conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut,
respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
, Curtea
constată că este de principiu că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective
.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar de la data cererii de chemare în judecată.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Aceste considerente sunt valabile, de altfel, și în privința solicitării privind acordarea cheltuielilor de judecată, culpa procesuală nefiind raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către pârâtă în ceea ce privește cererea de restituire și în fața instanței de fond.
În ceea ce privește instituția ce poate fi obligată la plată, Curtea ia act de faptul că, raportat la specificul prevederilor din Codul fiscal, care nu prevăd destinația specială a sumei percepute, instituită numai urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, aceasta nu poate fi decât AFP D., care a calaculat și încasat suma în litigiu, AFM B. nefiind implicată în nici un fel în acest raport juridic.
În consecință, față de cele menționate anterior, se va admite recursul și se va modifica hotărârea recurată în sensul că va fi obligată pârâta A.F.P. D. să plătească reclamantului suma de 4.024 lei cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data_ și până la restituirea integrală, respingându-se acțiunea formulată în contradictoriu cu A. F. pentru M. .
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 368,95 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și în recurs, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f. 5-7, dosar recurs și f. 2, dosar fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul M. C. L. împotriva sentinței civile nr. 7.437 din data de_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta A.F.P. D. să restituie reclamantului suma de 4.027 lei cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la restituirea integrală precum și suma de 358,95 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu A. F. PENTRU
M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, G. -A. N. |
GREFIER, C. P. |
Red.M.B./ _
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond. M. T. ,
