Decizia civilă nr. 2440/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2440/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R. Judecător L. U. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. C.
N. împotriva sentinței civile 7552 din 29 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., privind și pe reclamantul intimat M. M. V. și chemata în garanție intimată A. F. P. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 februarie 2013 care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 7552 din 29 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. M. V., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. N. .
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 9844 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei_ și până la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M., iar chemata în garanție A. F. pentru M. a fost obligată să plătească pârâtei suma de 9844 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Renault, cu nr. de identificare VF1VY0C0NUC259393, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 9844 lei la AFP A M. C. N., în data de_ . Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
1
În privința cererii de chemare în garanție, raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M. .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C. -N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că, pe fond, acțiunea reclamantului este neîntemeiată deoarece acesta nu a depus la dosar un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa pe poluare ar fi fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru al U.E., astfel că art. 90 din Tratatul C.E. nu este aplicabil în speță.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond a apreciat că taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prev. art. 110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului a fost admisă, însă art.90 din tratatul CE, actualmente art. 110 din TFUE nu este aplicabil în cauză. Prin urmare nici soluțiile în cauzele T. și Nisipeanu nu pot fi valorificate în sprijinul poziției reclamantului. Aceasta deoarece reclamantul a achiziționat un autoturism nou, de pe teritoriul României neputând fi invocată din acest punct de vedere existența unei discriminări față de alte produse importate sau existența unor prevederi de protejare a anumitor categorii de mărfuri.
Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzilor aferente sumei de 9844 lei, începând cu data de_, solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, întrucât s-a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu,
A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
2
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, rezultând chiar achiziția sa internă ca autoturism nou, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența comunitară existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat de pârâta A. F.
P. C. N., împotriva sentinței civile nr. 7552 din 29 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o va modifică în întregime sentința în sensul că respinge cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, aceasta din urmă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. N. împotriva sentinței civile nr. 7552 din 29 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o modifică în întregime în sensul că respinge cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.
Președinte, A. A. M. | Judecător, S. L. R. | Judecător, L. U. |
Grefier, A. B. |
Red.S.L.R./dact.V.R
2 ex./_
Jud.fond: A. M. B.
3