Decizia civilă nr. 2643/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2643/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. M. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. H. GREFIER: C. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. B. -N. pentru A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 825 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.
, în contradictoriu cu reclamanta S.C. L. T. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de 26 februarie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului Mihai Sorin.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr 825 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului B. N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. P. B. .
A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC L. T. S. , în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. , și A. F.
P. B.
.
A fost obligată pârâta AFP B. să restituie reclamantei suma de 8.493 lei reprezentând taxă pe poluare, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire exprimat de pârâta AFP B. .
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata dobânzii prevăzută de art. 124 din OG nr. 92/2003.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 1.039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru M. , și s-a dispus obligarea chematei în garanție să plătească pârâtei AFP B. suma de 8.493 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule și suma de 1.039,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că normele interne nu contravin celor comunitare, că nu este aplicabil art.124 C.pr.fiscală.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs D. G. a F. P.
B. -N. pentru A. F. P. B.
susținând că normele interne nu sunt contrare celor comunitare, dobânda nu trebuie acordată iar în privința cheltuielilor trebuia aplicat art.274 alin.3 C.pr.civ..
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze
cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului
contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanța, Curtea apreciaza ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constind in formularea cererii prealabile ,redactarea si sustinerea actiunii
.In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obtinerii rezultatului urmarit de catre reclamantă asa cum se intâmpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sustinerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus, Curtea a apreciat ca suma de 539,3 lei răspunde in mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate .
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul declarat se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D. G. A F. P. B. -N. pentru A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr.825 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o modifică în parte în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâtele la 539,3 lei.
Menține restul dispozițiilor hotărârii recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. | M. | F. | T. | M. | H. |
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.A. M.
GREFIER
C. C.