Decizia civilă nr. 2883/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2883/2013
Ședința publică de la 07 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D.
G. D. Ț.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3.723 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. R. G.
S.R.L. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.723 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a respins excepțiile invocate de către pârâte prin întâmpinare.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC "R. G. "; S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.
P. B. M. și A. F. PENTRU M. și în consecință, s-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de pârâta A. F. P. B. M. .
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1.451 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din O.G nr. 9/2000 de la_ până la_, respectiv conform art. 3 alin. 2-4 din O.G nr. 13/2011 începând cu data de_ până la restituirea integrală a sumei precum și să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43,30 lei.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Prin decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei de poluare, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută la art.
7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat prevederile la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
În consecință, având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii potrivit art. 330 indice 7 Cod procedură civilă, instanța de fond a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și de inadmisibilitate a acțiunii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere, pentru înmatricularea căruia pârâta A. F. P. B. M., prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit obligația de plată a sumei de 1.451 lei, cu titlu de taxă de poluare, pe care aceasta a achitat-o cu chitanța seria TS3B nr. 2131059 din data de_ .
Reclamanta a solicitat Administrației finanțelor publice restituirea taxei de poluare ca fiind contrară normelor comunitare, așa cum reiese din cererea depusă la dosar.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamanta ui și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având
în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
De asemenea, dobânda legală fiscală pe care o solicită reclamanta nu se circumscrie situațiilor prev. de art. 117 C.pr.fiscală, astfel încât nici reclamanta nu a făcut plata în temeiul unui titlu de creanță care să fi avut un termen scadent de plată și să fie expus unor majorări de întârziere.
În privința cheltuielilor de judecată, pârâta solicită respingerea acestora ca
inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 274 corob. cu art. 275 - 276 C.pr.civ., având în vedere că a respectat dispozițiile legale în vigoare și dispozițiile
O.U.G. nr. 50/2008, în privința refuzului restituirii sumei achitată de reclamant cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, astfel că nu poate fi reținută culpa sa procesuală pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 50/2008 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre ICCJ in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/_ .
Pe fondul cauzei, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea
importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
In ce priveste cererea de acordare a dobânzilor :
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
In ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata acesta este nefondat câta vreme recurenta este în culpă procesuală determinată de refuzul
nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantei la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3.723 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 martie 2013.
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. |
G. , D. Ț. |
Red.L.U./ .03.2013.
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: V. F. .