Decizia civilă nr. 3213/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA NR. 3213/2013

Ședința publică din 14 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE

S.

AL H.

JUDECĂTOR

M.

B.

JUDECĂTOR

G.

-A.

N.

G.

C.

C.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A

F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B.

M., împotriva sentinței civile nr. 2765/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul B. H., privind și pe A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru. Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea

Colegiului de Conducere a Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ intimatul reclamant a depus la dosarul cauzei note de ședință.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2765/_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ui M.,

s-au respins excepțiile invocate.

S-a admis în parte cererea formulată de către reclamantul/a B. H. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M., D. G. a

F. P. M. și A. F. pentru M. .

Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului/ei suma de 3364 lei, cu titlu de taxă de poluare.

S-a respins petitul prin care s-a solicitat obligarea la plata dobânzilor. Au fost obligate pârâtele D. G. a F. P. M. și A.

  1. pentru M. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 543,3 lei.

    Având a se pronunța asupra excepțiilor invocate

    , instanța le-a respins pentru următoarele considerente:

    Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizat mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D.

  2. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.

Asupra cauzei pe fond

, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul/a a solicitat pârâtei A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul/a achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a dobânzilor fiscale

, această cerere a fost respinsă întrucât normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea prejudiciului produs reclamantului, situație în care ar deveni incidentale normele dreptului comun. Întrucât reclamantul nu a înțeles să solicite obligarea pârâtelor la plata dobânzii civile, dat fiind principiul disponibilității ce primează procesul civil s-a dispus doar restituirea debitului principal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M.,

prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE, atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română, ci la cea comunitară.

Susține că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ

Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul

F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 50/2008, neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, precum și pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

O altă chestiune pe care pârâta o pune în discuție este legală de intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2012 începând cu data de_, care prin art. 12 instituie regula de restituire a taxei pe poluare atunci când aceasta este mai mare decât taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în sensul că se putea restitui doar diferența în situația în care taxa pe poluare este mai mare decât cea instituită de actul normativ menționat.

În privința dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată

, se consideră că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamantul a solicitat obligarea A.F.P. la plata dobânzii legale conf. art. 124 C.pr.fiscală, iar instanța în mod greșit a acordat dobânda legală conf. O.U.G. nr.9/2000.

În cauză, a depus note de ședință intimatul/a reclamant/a,

prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.

Cererea de înmatriculare a autoturismului fără achitarea taxei de poluare a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 3, 4 din Legea nr. 9/2012 atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, argumente pe care se bazează și recursul promovat.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012), astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Pentru a analiza compatibilitatea Legii nr. 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleași compatibilități in ce privește taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008.

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii

Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de OUG 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Urmează a verifica daca concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene in ceea ce privește taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce privește Legea nr. 9/2012 in forma in care se prezenta la data formulării de către reclamant a cererii de înmatriculare.

Astfel in forma sa inițiala Legea nr. 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atât cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima înstrăinare a unui autovehicul deja înmatriculat după intrarea in vigoare a Legii nr. 9/2012 au fost suspendate pana la_ .

Ca atare la data de_ taxa pentru emisii poluante se achita pentru o mașina de ocazie cumpărata din Uniunea Europeana dar nu se

aplica cumpărării de pe piața interna a unei mașini de ocazie similare ceea ce înseamnă menținerea aceleiași situații de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronunțat hotărârile CJUE mai sus menționate .

In aceste condiții se poate concluziona pornind de la premisa ca hotărârile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speța ca regimul taxei pentru emisii poluante așa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C.pr.civ. să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul art.274 al 1 si 3 C.pr.civ. instanța va obliga recurentă să achite intimatei suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs. Curtea observa caracterul repetitiv al acestui gen de cauza, caracter care reduce foarte mult din prestatia efectiv acordata de catre aparator. De asemenea existenta unei jurisprudente statornice - diminueaza miza litigiului, indiferent de valoarea taxei de poluare, recuperarea acesteia fiind in primul rand o chestiune de timp si nicidecum o incertitudine juridica. F. a de aceste consideratii si observand ca aparatorul partii are mai multe astfel de litigii, imprejurare care la randul sau reduce prestatia efectiv acordata de aparator, curtea apreciaza ca suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs este rezonabila pentru a acoperi costurile generate de prezenta cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P.

M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2765/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului B. H. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

S.

AL H. M.

B.

G.

-A. N. C.

C.

Red.GAN/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: V.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3213/2013. Anulare act control taxe şi impozite