Decizia civilă nr. 3415/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3415/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE D. M.
Judecător F. T. Judecător M. H.
G. D. Ț.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P.
M. prin A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile nr.
7.261 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul intimat P. R. P. și pârâta intimată A. FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatului P. R. P. .
Curtea, din oficiu, urmează a lua în discuție problema acordării de către instanța de fond a dobânzii fiscale, deși s-a solicitat dobânda legală de către reclamant.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7.261 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-a respins excepția absolută a prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta D. G. A F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. S. M. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul P. R. P., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. și A. F.
P. S. M. și, în consecință, s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a diferenței de 3.281 lei, din suma totală de 5.464 lei pe care reclamantul a achitat-o cu chitanța seria TS4B nr. 0714425 din 21 aprilie 2008, iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului diferența de 3.281 lei, cu
dobândă legală, calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 643,3 lei.
Analizând cu prioritate excepția absolută a prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. S. M., instanța de fond a reținut că dreptul de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire, motiv pentru care raportat la data achitării taxei - 21 aprilie 2008 - și data introducerii acțiunii - 07 martie 2011- constată că potrivit art. 135 Cod procedură fiscală, acțiunea nu este prescrisă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantului, în baza înștiințării de restituire nr. 20207 din_ emisă de A. F. P. S. M., (f.16 dosar fond), i-a fost restituită suma de 2.039 lei, iar cuantumul de 144 lei a făcut obiectul unei compensări, așa cum reiese din nota privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 20206 din_, (f.17 dosar fond). Așa fiind, instanța de fond a admis în parte acțiunea cu privire la diferența rămasă nerestituită de
3.281 lei.
T. a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O.G. nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141- 2143Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P.
M. prin A. F. P. S. M.
, prin care se solicită admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică și menținerea ca legală a deciziei de stabilire a taxei pe poluare.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale O.G. nr. 9/2000, potrivit cărora repararea prejudiciului se realizează de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
Reclamantul-intimat
P. R. P. a depus note de ședință
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa specială de primă înmatriculare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată.(f.8)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele
:
In ce privește inadmisibilitatea acțiunii, ipotezele legale de restituire si conformitatea taxei de prima înmatriculare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică.
Astfel recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.110 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica
judiciară internă și cea a CJCE că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1, actualul art. 110 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar
conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza
conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor, Curtea constată că reclamantul a achitat la Trezoreria S. marmației taxa specială și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, fără a se face vreo referire expresă la prev. art. 124 Cod pr. fisc, iar prima instanță a acordat altceva decât s-a solicitat de reclamant, respectiv dobânda în materie fiscală.
Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.p.c. deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează.
Ca atare, recursul este fondat în privința criticilor legate de incidența în cauză a prev. art. 304 pct. 6 C.pr.civ., Curtea observând că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în materie fiscală iar instanța fondului a acordat altceva decât ceea ce s-a solicitat.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 6 și
9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va înlătura obligația de plată a dobânzii legale, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. prin A. F. P. S. M. împotriva sentinței civile nr. 7.261 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii legale.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.
PREȘEDINTE, D. M. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, M. H. |
G. , D. Ț. |
Red.D.M./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: E.C. .
