Decizia civilă nr. 355/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 355/2013
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP Judecător A. -I. A. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -
N. împotriva sentinței civile nr. 3465 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul B. T. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în
baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3465 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul B. T. -A. în contradictoriu cu parata A. F. P. A M. ICIPIULUI C. -N. . A fost admisă cererea de chemare in garanție. A fost obligată parata sa restituie reclamantului suma de 5.383 lei achitata la data de_ si dobânda legală calculată la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva. A fost obligată chemata în garanție A. F. PENTRU M. B., să plătească paratei suma de 5.383 lei cu titlu de taxa de poluare si dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectivă. A fost obligată pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată. A fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 39, 3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. C. -N. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .reclamantul achitând taxa stabilită. Analizând actul normativ incident, respectiv O.U.G. nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție: Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată
de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. F. P. A M.
.C. -N. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea
reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, deoarece reclamantul nu a formulat un astfel de petit. Pe fond, pârâta susține că acțiunea reclamantului este neîntemeiată deoarece acesta nu a depus la dosar un document din care să rezulte că autoturismul pentru care a achitat taxa pe poluare și nu taxa specială de primă înmatriculare, cum greșit a reținut instanța de fond, ar fi înmatriculat anterior într-un stat membru al U.E., astfel că art. 90 din Tratatul C.E. nu este aplicabil în speță.
O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond a apreciat că taxa plătită de reclamant este taxă de primă înmatriculare și care conform cu art. 2141C.pr.fiscală se varsă la bugetul de stat și nu în fondul administrat de chemata în garanție, astfel că nu este posibilă obligarea acesteia la restituirea pe care în mod real nu a încasat-o niciodată. Însă, conform chitanței depuse de reclamanta, taxa a fost plătită la data de_, adică după intrarea în vigoare a
O.U.G. nr. 50/2008, situație în care devin incidente dispozițiile art. 1 din acest act normativ.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
În cererea de chemare in judecata reclamantul a invocat nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementează taxa de poluare. Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului Uniunii Europene in motivarea actiunii reclamantul a arătat că a cumparat autovehiculul dintr-un stat membru U.E.
Verificînd actele depuse de catre reclamant in dovedirea actiunii in fata instantei de fond din acestea nu rezulta ca autovehicul din speta a fost inmatriculat anterior intr-o tara membra UE.
In motivele de recurs parata a invocat ca motiv de ordine publica inaplicabilitatea art. 110 TFUE intrucit la dosar reclamantul nu a depus actele ce atesta inmatricularea anterioara a autovehiculului in spatiul UE. Desi copia motivelor de recurs s-a comunicat reclamantului intimat la data de_ pana la termenul de judecata din data de_ reclamantul intimat nu a depus aceste acte la dosar.
Mai mult, pentru termenul din data de_ intimatul a fost citat expres cu această mențiune de a depune acte care să dovedească înmatricularea anterioară a autoturismului în spațiul comunitar (f. 8) cu consecința incidenței art. 110 din T.F.U.E. Cu toate acestea intimatul nu s-a conformat și nici o probă nu a fost administrată în acest sens nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs.
In aceste conditii, în lipsei vreunei probe, autovehiculul cumparat de catre reclamant nu provine din spatiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE. Neintrînd in câmpul de aplicare a acestui text de lege in speță nu se poate retine in mod evident incalcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de catre reclamant a taxei de poluare .
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din Legea 554/2004, art. 304 indice 1 C.pr.civ, art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul si se va modifica in intregime sentinta recurata in sensul ca se va respinge cererea de chemare în judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 3465 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de chemare în judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, C. I. | JUDECĂTOR, DP | JUDECĂTOR, A. -I. A. |
GREFIER, A. B. |
Red.A.A.I./Dact.S.M
2 ex./_
Jud.fond. C. -A. C.