Decizia civilă nr. 3568/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 3568/2013
Ședința publică de la 25 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: DP JUDECĂTOR: A. -I. A.
JUDECĂTOR: C. I. GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat pârâtele D. G. A F. P.
B. N. ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI F. P. A O. N. împotriva sentinței civile 944 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, privind și pe reclamanta intimată SC Z. B. S., pârât
intimat D. G. A F. P. B. N. și chemata în garanție intimată
A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat Luca Ana M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 19 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar dovada înmatriculării autovehiculului într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv certificatul de înmatriculare tradus în limba română.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar copia certificatului de înmatriculare al autovehiculului în limba spaniolă și arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate SC Z. B. S. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 944 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. , a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. A F. P. B. -N. și în consecință, a fost respinsă acțiunea promovată față de aceasta.
A fost admisă acțiunea intentată de reclamanta S. Z. B. S. Z., împotriva pârâtei A. F. P. a O. N. și în consecință a fost obligată pârâta AFP N. să restituie reclamantului suma de l5.l69 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.
AFP N. a fost obligată să plătească reclamantului suma de l043,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și s-a dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de l5.l69 lei reprezentând taxă de poluare, dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă, precum și suma de l043,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând, cu prioritate, potrivit disp.art.137 alin.1 Cod proc. civilă, excepția invocată de pârâta D.G.F.P. B. -N., tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată deoarece pârâta de rândul I nu are calitate procesuală pasivă, taxa de poluare în discuție fiind administrată de pârâta de rândul II. Ca urmare, excepția invocată a fost admisă și, pe cale de consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă în raport cu această pârâtă.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand dintr-un stat membru U.E. marca DAF tip FT 95430 x F 380/05xF 430 Categoria auto N 3, serie șasiu XL RTE 47xSOE 553226 an fabricație 200l, secrie carte auto 9l8781, pentru care a achitat taxa de poluare în sumă de l5.l69 lei, cu chitanța seria TS6 nr. 5987478 din 24.0l.20ll, autoturism ce a fost înmatriculat pentru prima dată în statul de proveniență, la data de l9.0l.200l.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Reclamanta intimată SC Z. B. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. B. N. ÎN NUMELE ADMINISTRAȚIEI F. P. A O. N.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată .
De asemenea solicită în temeiul art. 274, alin.3 C. proc.civ. reducerea onorariului avocațial stabilit de instanța de fond.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Tribunalul a reținut corect calitatea procesuală pasivă a pârâtei recurente având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită. Pârâta A. F. P. își justifică calitatea procesuală pasivă în cauză din faptul încasării taxei.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A. F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național
anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această
împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâta și chemata în garanție de la suma de 1043,60 lei la suma de 543,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de D. | G. | A F. | P. B. N. ÎN |
NUMELE ADMINISTRAȚIEI F. P. | A O. | N. | împotriva sentinței civile |
944 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, pe care o modifică în sensul că reduce cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligate pârâta și chemata în garanție de la suma de 1043,60 lei la suma de 543,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2013.
Președinte, DP | Judecător, A. -I. A. | Judecător, C. I. |
Grefier, B. A. |
Red.I.C./dact.V.R.
2 ex./_ Jud.fond: P. I.
