Decizia civilă nr. 3574/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ nr. 3574/2013

Ședința publică de la 25 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

Judecător A. -I. A. Judecător C. I. Grefier A. B.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F.

P. A M. C. -N. , împotriva sentinței civile nr. 6138 din_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C. , în contradictoriu cu reclamanta intimată Ș. A. E. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența Completului de judecată a fost aprobată prin hotărârea colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6138 din_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C.

, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii si excepția lipsei calității procesuale pasive.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SA

-E., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N.

.

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a fost obligată să restituie reclamantei suma de 2185 lei, cu titlu de taxa de poluare nedatorata, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

A fost admisă cererea de chemare în garanție.

Chemata în garanție A. F. pentru M. a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2185 lei, reprezentând taxa de poluare, restituită reclamantei cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra cauzei pe fond

tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca OPEL înmatriculat în țară comunitară, cu nr. de identificare WOLOAHL4865035863 iar pentru înmatricularea în România a achitat o taxă de poluare în cuantum de 2185 lei la AFP C. -N. în data de_ .

Reclamanta la data de_ a solicitat restituirea acestei taxe pârâtei, aceasta refuzând restituirea.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C. -N.

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea în partea a sentinței atacate în sensul diminuării sumei acordate reclamantei și restituirii către aceasta doar a sumei de 2185 lei, fără dobânda în materie civilă calculată de la data de_ până la data restituirii, așa cum a acordat instanța de fond( mai mult decât s-a cerut).

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. pr. civ., pârâta a susținut că prin sentința atacată a fost admisă cererea în contencios administrativ formulată de reclamantă cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2185 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda în materie civilă calculată de la data de_ până la data restituirii.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta nu a solicitat dobânda în materie civilă calculată de la data de_ până la data restituirii, prin urmare instanța de fond prin sentința atacată a acordat mai mult decât s-a cerut.

Având în vedere cele ce preced, solicită modificarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării sumei acordate reclamantei și restituirii către aceasta doar a sumei de 2185 lei, fără dobândă în materie civilă calculată de la data de_ până la data restituirii, așa cum a acordat instanța de fond( mai mult decât s-a cerut).

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:

În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod

Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu,

A. F. pentru M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la obligația de plată a dobânzii,

în mod corect prima instanță a apreciat că în ceea ce privește daunele interese potrivit principiului de drept comun se acordă dobânda legală prev. de O.G. nr. 9/2009, începând cu data achitării taxei de poluare_ și până la data de_, iar începând cu data de_ dobânda penalizatore prev. de art. 3 alin.2 și 3 din O.G. nr. 13/2011 până la restituirea efectivă a sumei.

Acesta deoarece s-a dovedit că reclamantul intimat a suferit un prejudiciu pentru a cărui reparare se impune acordarea dobânzii legale.

Așa fiind sunt neîntemeiate susținerile recurentei cu privire la solicitarea de acordare a dobânzii fiscale conform art. 124 alin.2 C. proc. fiscală de vreme ce reclamantul nu a solicitat acordarea unei astfel de dobânzi.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M.

C. -N., împotriva sentinței civile nr. 6138 din_ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2013.

Președinte,

DP

Judecător,

A. -I. A.

Judecător,

C. I.

Grefier,

A. B.

Red.I.C./dact.V.R.

2 ex./_

Jud.fond: A. R. lescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3574/2013. Anulare act control taxe şi impozite