Decizia civilă nr. 3657/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3657/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. A M. B.
-M. împotriva sentinței civile nr. 3321 din_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta SC T. J. S.
, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - OUG NR.50/2008.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamanta intimată nu a depus la dosar actele învederate prin citație.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3321 din_ pronunțată în dosar nr._ al
T. ui M., au fost respinse excepțiile invocate de pârâtele D. G. a
F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. . A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T. J. S. B.
M. în contradictoriu cu pârâta, A. F. P. B. M. și, în consecință s-a anulat decizia de calcul a taxei de poluare emisă de A. F. P. B.
M. și a fost obligată această pârâtă să restituie reclamantei suma de 8.430 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS6 nr. 2281365 din_ .
A fost respinsă cererea privind acordarea dobânzii fiscale.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 43,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele
:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în apărare, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, tribunalul le-a considerat nefondate având în vedere că reclamanta, la 3 mai 2011 a solicitat restituirea taxei de poluare, aspect ce rezultă din copia cererii depusă la fila 7, înregistrată sub nr. 15468, situație în care nici excepția de inadmisibilitate nu subzistă.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamantă, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei B. M. suma de 8.430 lei cu titlu de taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS6 nr. 2281365 din_ .
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.
De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful
1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate
pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza O.U.G. nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.
Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantei a fost
înmatriculat pentru prima dată la _ într-un stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.
Cât privește dobânda fiscală solicitată de reclamantă, instanța consideră că aceasta nu poate fi acordată raportat la faptul că reclamantei nu-i sunt aplicabile normele art. 120 al. 7 raportat la art. 124 al. 1 Cod pr. fiscală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F.
P. Mm în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. ,
solicitând prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond
interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua
imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
In cererea de chemare in judecata reclamantul a invocat nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare .
Pentru a sustine și dovedi incidenta in speta a dreptului Uniunii Europene in motivarea actiunii arata ca a cumparat autovehiculul dintr-un stat membru UE .
Verificând actele depuse de catre reclamanta in dovedirea actiunii in fata instantei de fond din acestea nu rezulta ca autovehicul din speta a fost inmatriculat anterior intr-o tara membra UE .
In motivele de recurs parata a invocat ca motiv de ordine publica inaplicabilitatea art. 110 TFUE intrucit la dosar reclamantul nu a depus actele ce atesta inmatricularea anterioara a autovehiculului in spatiul UE .Desi copia motivelor de recurs s-a comunicat reclamantului intimat la data de_ pana la termenul de judecata din data de_ reclamantul intimat nu a depus aceste acte la dosar .
In aceste conditii autovehiculul cumparat de catre reclamant nu provine din spatiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE astfel că neintrând în câmpul de aplicare a acestui text de lege in speta nu se poate retine in mod evident încalcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de catre reclamant a taxei de poluare .
În consecință, față de cele menționate anterior, in temeiul art. 20 din Legea 554/2004 ,art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ .se va admite recursul si se va modifica în întregime sentința recurata in sensul ca se va respinge cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. Mm în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3321 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC T. J. S. B. M. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
L. U. | M. | D. | R. -R. D. |
G. ,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond. V. I.