Decizia civilă nr. 3676/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3676/2013
Ședința publică de la 28 Martie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U.
G. C. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE SUS împotriva sentinței civile nr.2067 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. , în contradictoriu cu reclamantul intimat T. P. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2067 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M. s-au respins excepțiile invocate.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul T. P. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M. și A. F. pentru M. și în consecință:
S-a anulat Decizia nr.16841/_ emisă de A. F. P. V. de Sus.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2671 lei încasată cu chitanța seria TS7 nr.2323585 din data de_ .
S-a respins petitul având ca obiect plata unor sume de bani cu titlu de dobândă.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu precădere potrivit art.137 Cod procedură civilă excepțiile invocate în cauză instanța a constatat următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității cu privire la petitul prin care se
solicită să se constate nelegalitatea încasării la bugetul statului a sumei achitate
cu titlu de taxă de primă înmatricular e, invocată din ofici u, instanța a reținut
următoarele:
Conform art.109 Cod pr. civilă acțiunea în constatare este inadmisibilă dacă partea are la dispoziție acțiunea în realizare. Cererea de constatare a nelegalității încasării taxei de primă înmatriculare nu poate fi primită în condițiile în care partea are la dispoziție mijlocul procedural reglementat de lege al cererii de restituire a taxei prevăzut de art.117 Cod procedură fiscală, de care a și uzat în același cadru procesual. Un alt argument care susține inadmisibilitatea acestui capăt de cerere decurge și din natura juridică a operațiunii de încasare a taxei de primă înmatriculare care nu constituie un act administrativ prin ea însăși, ci doar o operațiune materială.
Pentru aceste motive instanța a admi s excepția ș i a respin s ca
inadmisibil petitul prin care se solicită să se constate nelegalitatea încasării
. taxei de primă înmatriculare .Chiar dacă această chestiune are consecințe pur formale în cauză pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare, soluționarea ei se impune pentru acuratețea hotărârii pronunțate în cauză.
Cu privire la excepți a de inadmisibilitat e și excepția prescri pției dreptului
la acțiune, invocată de către pârâte
instanța a constatat următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului, se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art. 214/1 Cod fiscal. Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006 ea a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate și situații de scutire.
Reglementarea legală nu prevedea obligativitatea emiterii unui titlu de creanță cu suport material de către autoritățile statului, astfel încât plata taxei de făcea în mod voluntar de către fiecare persoană interesată.
Pentru plata taxei de primă înmatriculare nu avea cum să existe un titlu de creanță cu suport material și nici un act fiscal, deoarece plata "benevolă"; făcută de reclamant constituia una dintre condițiile necesare operațiunii de înmatriculare în România a autovehiculului importat dintr-o țară aparținând Comunității Europene. Taxa i-a fost impusă reclamantului, motiv, de altfel, invocat în cererea de chemare în judecată, pentru a-și putea înmatricula în România autovehiculul achiziționat din țara de origine unde a fost înmatriculat.
A considera că nu se poate contesta încălcarea dreptului comunitar privind reglementarea și perceperea taxei speciale pentru autoturism, în condițiile plății benevole și în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, înseamnă a nega dreptul de a avea acces liber la justiție,cu consecința încălcării art. 6 și art. 13 din CEDO.
Întrucât temeiul restituirii îl constituie greșita reglementare în dreptul intern a taxei de primă înmatriculare, cu încălcarea normelor comunitare cuprinse în art. 90 alin. 1 din TCE (art. 110 din TFUE) ar fi excesiv să se impună reclamantului parcurgerea procedurii administrative, cu termenele specifice,pentru a solicita restituirea taxei, demers oricum ineficient indiferent de momentul temporal la care s-ar fi exercitat cât timp, chiar și pe parcursul judecării cererii de către instanță nu s-a schimbat poziția pârâtelor în a căror competență administrativă este dispunerea restituirii integrale. Efectul direct al normelor comunitare și obligația aplicării lor în detrimentul normelor interne
contrare revine nu numai instanțelor de judecată ci, potrivit jurisprudenței CJCE (Cauza Fratelli Costanzo SpA) și autorităților administrative.
Pe cale de consecință s-a respins excepția inadmisibilității cererii .
I nstanța a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune
Temeiul juridic al cererii de restituire îl constituie art.117 lit.d) Cod procedură fiscală, solicitându-se restituirea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Necondiționat de existența sau nu a unui titlu de creanță cu suport material suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare reprezintă o creanță fiscală, așa cum instanța a reținut anterior .
Prescripția dreptului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale are o reglementare specială în art.135 Cod procedură fiscală în conformitate cu care acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Nu se aplică termenul general de prescripție de trei ani prevăzut d eart.3 din Decretul nr.165/1958 întrucât legea stabilește un termen special de prescripție .
Dreptul la restituirea taxei a luat naștere chiar din momentul plății întrucât reglementarea legală cuprinsă în art. 214/1 Cod fiscal era contrară dreptului comunitar, concluzie pe care instanța a motivat-o la examinarea fondului cauzei.
În consecință, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului 2008 și s-ar fi împlinit la data de 1 ianuarie a anului 2013 deci ulterior datei introducerii cererii de chemare în judecată.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. V. DE SUS calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. DE SUS
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond
interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua
imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și urm. din OG 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, emis Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, D. G. a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.
F. pentru M. și M. M. lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor
înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta D. | G. | A F. | P. A | |||
J. | M. în nume propriu și pentru A. | F. | P. | V. | DE SUS |
împotriva sentinței civile nr.2067 din_ pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2013.
Președinte, M. D. | Judecător, R. -R. D. | Judecător, L. U. |
G. , C. C. |
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: V. P.
