Decizia civilă nr. 3697/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 3697/2013

Ședința publică de la 28 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.

Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier C. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 953 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. C.

F. și pârâta intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului M. C. F.

.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 953 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. A F. P. B. -N. și în consecință, s-a respins acțiunea promovată față de aceasta.

S-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a admis acțiunea intentată de reclamantul M. C. F. împotriva pârâtei A. F. P. a mun. B. în consecință, a fost obligată pârâta AFP a mun.B. să restituie reclamantului suma de 3.992 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă calculată de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă, precum și suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și s-a dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 3.992 lei reprezentând taxă de poluare,

dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data achitării taxei de poluare și până la restituirea efectivă, precum și suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Examinând, cu prioritate, potrivit disp.art.137 alin.1 Cod proc.civilă, excepția invocată de pârâta D.G.F.P. B. -N., tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată deoarece pârâta de rândul I nu are calitate procesuală pasivă, taxa de poluare în discuție fiind administrată de pârâta de rândul II. Ca urmare, excepția invocată a fost admisă și, pe cale de consecință, acțiunea reclamantului a fost respinsă în raport cu această pârâtă.

In ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, motivată pe lipsa plângerii administrativ fiscale, instanța de fond a constatat că aceasta este nefondată și a respins-o, reclamanta făcând dovada că a solicitat AFP a mun. B. restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, cerere ce a fost respinsă, astfel că s-a făcut dovada procedurii prealabile administrative anterior sesizării instanței.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand dintr-un stat membru U.E. marca Renault Laguna, serie șasiu VF1BGRE0532854942, pentru care a achitat taxa de poluare în sumă de 3.992 lei, cu chitanța seria TS5 nr. 0453370 din 27.09.20ll, automobilul a fost înmatriculat în statul de proveniență la data de l2.0l.2005.

Taxa de poluare s-a calculat și perceput în considerarea dispozițiilor O.U.G.nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P.

B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B.

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii cererii ca

inadmisibilă și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta susține că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Față de excepția lipsei procedurii prealabile, pârâta a arătat că reclamantul nu a uzat de calea administrativă, respectiv nu a solicitat organului fiscal restituirea cuantumului reprezentând taxă pe poluare așa cum este expres prev. de art. 117 C.pr.fiscală.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

Din analiza dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4, astfel încât exigentele stipulate de CJCE sunt respectate. Prin urmare se poate retine că taxa pe poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90, parag. 1 din tratat.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Reclamantul-intimat M. C. F. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.11)

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele

:

Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 50/2008 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/_ .

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe

piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce

vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor :

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat conform art. 20

alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.

In temeiul art. 316, 274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimatului reclamant suma de 100 lei cheltuieli de judecata în recurs constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. B.

-N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 953 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N.

, pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant M. C. F. suma de 100 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28 martie 2013.

PREȘEDINTE,

M. D.

JUDECĂTOR,

R. -R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER,

C. C.

Red.R.R.D./ .04.2013.

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: I. P. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3697/2013. Anulare act control taxe şi impozite