Decizia civilă nr. 3948/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3948/2013
Ședința publică de la 04 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier D. Ț.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4.127 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat M. DAN-D. și chemata în garanție intimată A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.127 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P. S. în nume propriu și în numele AFP Z. .
S-a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtei DGFP S. pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia.
S-a admis acțiunea reclamantului M. DAN-D. și s-a dispus obligarea pârâtei A.F.P. Z. la restituirea sumei de 2.454 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data plății acesteia_ până la achitarea efectivă.
S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., pe care a obligat-o la restituirea către A.F.P. Z. a sumei de 2.454 lei.
Pârâta A.F.P. Z. a fost obligată la suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul(a) s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță,
precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul(a) a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului(ei) se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP S., invocată de instanță din oficiu și a fost admisă întrucât s-a constatat că această instituție nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamant, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la Trezoreria
Z. suma de 2454 lei, cu titlu de taxă pentru emisii poluante, așa cum rezultă din chitanța seria TS 8 nr.1601077 din_ (f.13)
Analizând actul normativ incident, respectiv prin Legea nr. 9/2012, tribunalul a reținut că taxa instituită prin această lege contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În privința cererii de chemare în garanție, taxa se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A.
F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă iar pe fond ca nefondată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. Legii nr. 9/2012 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante cu dobânda legală, calculată de la data plății.
A mai precizat pârâta că instanța de fond în mod eronat a motivat sentința cu privire la cererea de chemare în garanție, deoarece temeiul legal este Legea nr. 9/2012 și nu H.G. nr. 686/2008 care a fost abrogată prin art. 16 din Legea nr. 9/2012.
De asemenea, se susține că reclamantul nu a urmat procedura administrativ-jurisdicțională prev. de C.pr.fiscală și nici nu a atacat un act administrativ în înțelesul Legii nr. 554/2004, iar adresa emisă de A.F.P. nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c din această lege.
Invocând dispozițiile art. 5 și 10 din Legea nr. 9/2012, pârâta susține că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabil se realizează de către autoritatea fiscală potrivit prev. O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală, republicată, cu modif.și complet. ulterioare. Așa fiind, actul emis, respectiv decizia de calcul a taxei reprezintă un titlu de creanță și poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Pârâta consideră că demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, acesta urmărind repararea unei pagube fără însă ca prealabil, actul cauzator al pagubei să fi fost desființat.
A susținut pârâta că măsurile stabilite prin Legea nr. 9/2012 sunt compatibile cu art. 110 din Tratatul CE, respectând exigențele și creând premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate în ceea ce privește protecția mediului, în concordanță cu tendințele europene în domeniu.
Astfel, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
În opinia pârâtei, caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.
Având în vedere aceste considerente, pârâta consideră că hotărârea recurată nu mai are suport legal.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, calculată până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, întrucât taxa a fost încasată în temeiul Legii nr. 9/2012, act normativ care este în vigoare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la inadmisibilitatea actiunii derivata din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitata in anul 2012 si fundamentata pe art. 110 TFUE si in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 10-11 din Legea 9/2012 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003, situația fiind similara cu situatia pentru care a fost pronuntata de catre I. intr-un recurs in interesul legii decizia nr.24/_ .
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004 (inclusiv pentru petitul de dobanzi) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei îndeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor
anterioara introducerii actiunii, din poziția procesuală a paratelor cit si din refuzul expres aflat la dosarul de fond.
Referitor la fond:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (T.F.U.E.) creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul Uniunii Europene are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.F.U.E.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul Uniunii Europene.
Taxa a carei restituire se solicita in speta este o taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule achitata in_ .
Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit a din Legea 9/2012 )astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data achitari taxei respectiv_ .
Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleiasi compatibilitati in ce priveste taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008 .
Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj. Prin aceaste hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe
piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de OUG 50/2008 menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Urmeaza a verifica daca concluziile Curtii de Justitie a Uniunii Europene in ceea ce priveste taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveste Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data formularii de catre reclamant a cererii de inmatriculare .
Astfel in forma sa inițială Legea 9/2012 prevedea obligația de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare cit și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima instrainare a unui autovehicul deja inmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la_ .Ca atare la data de 0_ taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similiare ceea ce inseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate .
In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotararile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate in speta ca regimul taxei pentru emisii poluante asa cum este reglementat pana la_ este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
In ce priveste cererea de acordare a dobânzilor :
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot
acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Aceste considerente sunt valabile, de altfel, și în privința dispoziției privind acordarea cheltuielilor de judecată, culpa procesuală nefiind raportată la legislația în vigoare la momentul plății taxei, ci la poziția adoptată de către recurentă în fața instanței de fond și cu ocazia cererii de restituire adresate pârâtei.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare, constatându-se și că, la fond, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., iar criticile din recurs nu privesc modul în care a fost soluționat acest incident procedural.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J.
S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 4.127 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, S. AL H. | JUDECĂTOR, M. B. | JUDECĂTOR, G. -A. N. |
GREFIER, D. Ț. |
Red.M.B./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: K. M. .
