Decizia civilă nr. 4/2013. Anulare proces verbal de contravenție
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4/2013
Ședința publică din 09 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I.
JUDECĂTOR: C. V. JUDECĂTOR: P. I.
GREFIER: P. R. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de petentul B. I. A., împotriva sentinței civile nr. 3853 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL J. B. -N., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul-recurent asistat de av. Zagrui A. G., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul petentului-recurent depune împuternicire avocațială și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentului-recurent, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. În subsidiar solicită, în baza art. 312 alin. 3 Cod proc. civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și rejucând pe fond pricina, să se dispună nulitatea procesului verbal, returnarea sumei de 20 euro, confiscate de la petentul-recurent. Totodată, în subsidiar, solicită anularea ca netemeinic a procesului verbal de contravenție. Învederează instanței că agentul constatator nu se afla la fața locului, fapt ce reiese din raportul depus odată cu întâmpinarea. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 3853 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul B. I. -A., împotriva procesului-verbal de contravenție seria AP nr. 1739054 din_, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J.
B. -N., și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul - verbal de contravenție seria AP nr. 1739054 încheiat la_ de I. de P. al
J. B. -N. - S. P. i Rutiere, petentul a fost sancționat cu amendă în
cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 1 lit. "a" din Legea nr. 12/1990 republicată, reținându-se că în data de_ la ora 16,40, fiind în piața Decebal din B., a efectuat schimb valutar neautorizat, cumpărând de la Țarcă Iustin suma de 20 de EURO pentru care a plătit suma de 84 de lei.
Verificând din punct de vedere formal conținutul procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii, fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, astfel că instanța a respins cererea de anulare a procesului-verbal pe acest considerent.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal atacat, instanța a remarcat că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare. Prin urmare, procesul-verbal de contravenție nu este doar un "act de acuzare";, asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor- verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Textul art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Însă, fără a stabili vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat Prin urmare, sarcina probei este inversată prin mecanismul de funcționare al prezumției simple (art. 1203 Cod civil), astfel încât aceasta trece asupra părții împotriva căreia a fost stabilită prezumția. Pe cale de consecință, această modalitate nu se referă la aplicarea în procedura contravențională a prevederilor art. 1.169 Cod civil, care ar presupune că actul sancționator face dovada vinovăției persoanei sancționate înainte de administrarea oricărei probe. Dar nici nu se poate ignora faptul că reprezentantul intimatului a relevat o stare de fapt, constatată ex propriis sensibus, stare de fapt ce nu a fost combătută pe tărâm probator de petent, astfel că în lipsa oricărei probe sub acest aspect, se va prezuma că starea de fapt consemnată de agentul constatator este și cea reală, neexistând nici un motiv pentru a se ajunge la o concluzie contrară.
Declarațiile martorilor audiați în cauză la propunerea petentului au fost înlăturate ca nerelevante, întrucât niciunul dintre martorii audiați în cauză (filele 28-
30) nu au fost de față la momentul constatării faptei de către agenții intimatului, nefiind astfel prezenți la momentul în care petentul a procedat la încheierea unui schimb valutar cu numitul Țârcă, fapt în urma căruia petentul a fost condus la sediul intimatului.
Față de cele expuse, instanța a considerat că plângerea contravențională este neîntemeiată, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și
completările ulterioare, a respins-o și pe cale de consecință, a menținut ca legal și temeinic procesul-verbal atacat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurentul B. I.
A. solicitând admiterea recursului, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii promovate de petent, în sensul constatării nulității procesului verbal de contravenție și obligarea intimatei la returnarea sumei de 20 de euro confiscată de către acesta de la petent.
În motivare s-a arătat că hotărârea este vădit netemeinică și dată cu încălcarea esențială a legii.
O primă critică pe care o aduce hotărârii instanței fondului este aceea că instanța a nu a indicat toate considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, consemnând numai că declarațiile martorilor audiați în cauză vor fi înlăturate ca nerelevante, întrucât martorii nu ar fi fost de față la momentul la care petentul a procedat la încheierea unui schimb de valută. Instanța nu a motivat considerentele în baza cărora a ajuns la concluzia că recurentul a efectuat un schimb ilegal de valută, în condițiile în care martorul ocular a declarat că nu a schimbat valută și că a ieșit din sediul unei bănci, mai mult decât atât instanța nu a motivat în nici un fel existența înscrisului ,,ordin de plată către bancă" depus la dosarul cauzei și care atestă că recurentul nu se afla în zonă pentru a-și achita o rată la bancă.
O altă problemă este aceea că instanța de fond reține "reprezentantul intimatului a relevat o stare de fapt constatată ex propriis sensibus, stare de fapt ce nu a fost combătută pe tărâm probator de petent" în condițiile în care martorul ocular a declarat că îl cunoaște pe agentul care a încheiat procesul verbal și că acesta nu se afla la fața locului, dar acest aspect nu a fost motivat de către instanță.
De asemenea instanța de fond a invocat în motivare practica CEDO și a reținut din aceasta că "prezumția de nevinovăției nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei", dar nu atunci când nesocotește practica instanțelor române în materie de plângere contravențională și când sarcina probei intimatei lipsește cu desăvârșire și atunci când înlătură, fără a motiva, probe covârșitoare menite a lămuri pe deplin nulitatea și netemeinicia procesului verbal atacat. În această ordine de idei se menționează faptul că instanța de fond a motivat absolut sumar și confuz excepția nulității pv. invocat de recurent întemeiată pe lipsa agentului constatator de la fața locului, motivată și susținută pe larg pe fondul cauzei.
Motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii, care trebuie desființată în baza art. 304 pct. 7 C.proc. Civ. Judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar administrativ.
Toate aceste aspecte coroborate duc la concluzia clară că fapta dedusă judecății nu există, iar lipsa considerentelor în motivarea instanței de fond reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.261 alin. 1, pct. 5 C.proc.civ. și conduce la casarea deciziei recurate.
Și pe fond hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Intimatul I. de P. al J. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În motivare s-a arătat că la judecarea fondului cauzei s-a probat că în data de_ la ora 16,40 recurentul B. I. A. a efectuat schimb valutar neautorizat în zona pieței Decebal din B., plătindu-i numitului Țarcă Iustin suma de 84 de lei pentru 20 de euro.
Recurentul critică sentința civilă atacată invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 din Codul de procedură civilă. Astfel, recurentul apreciază că hotărârea instanței de fond ar fi netemeinică și dată cu încălcarea esențială a legii pentru că s-au înlăturat declarațiile martorilor care nu au fost de față și nu a fost luată în considerare declarația unui martor care a apreciat că agentul constatator nu a fost prezent la fața locului atunci când s-a comis contravenția. De asemenea, recurentul critică o presupusă motivare sumară și confuză a hotărârii.
Se consideră că recursul este nefondat, din motivele următoare:
În exercitarea rolului său activ, instanța a apreciat probele după relevanța pe care acestea o prezintă pentru aflarea adevărului. Declarațiile unor persoane care nu au fost de față la comiterea contravenției, lipsă asumată și nu doar presupusă, nu pot dovedi o stare de fapt constatată în mod direct de către agentul constatator și probată cu declarația dată de celălalt participant la schimbul valutar. Astfel, instanța de fond a avut la dispoziție declarația dată de numitul Țarcă Iustin imediat după comiterea contravenției, acesta precizând că s-a deplasat în zona pieței Decebal, zonă în care este de notorietate că se practică schimbul valutar, intenția sa fiind de a schimba 20 de euro. A fost suficient să oprească autovehiculul pentru ca recurentul, cunoscut cu preocupări de schimb valutar, să se prezinte la autovehicul și să prezintă oferta sa pentru schimb valutar.
Recurentul i-a plătit numituluiȚarcă Iustin suma de 84 de lei pentru cei 20 de euro primiți. Țarcă Iustin a detaliat în declarația dată bancnotele primite de la recurent - o bancnotă de 50 de lei, 3 bancnote de 10 lei și 4 bancnote de 1 leu. Această declarație a fost dată de Țarcă Iustin imediat după schimbul valutar, fără a fi influențat în vreun fel.
Declarația lui Țarcă Iustin se coroborează cu starea de fapt constatată în mod direct de agentul constatator. Din raportul acestuia - care a fost comunicat și recurentului, împreună cu întâmpinarea depusă pentru fondul cauzei - rezultă cu claritate că mai mulți polițiști au supravegheat zona pentru a combate schimbul ilegal de valută, așezați, pe cât posibil, în așa fel încât să nu fie observați. Un martor nu poate susține cu certitudine că într-un loc intens circulat, cu multiple posibilități pentru o persoană de a efectua supravegheri fără a fi observat, agentul constatator nu a fost de față. Din contră, agentul a fost prezent, a observat schimbul valutar ilegal iar faptul că martorul nu 1-a observat nu dovedește absența sa. Instanța de fond a apreciat în mod corect probele, în funcție de pertinența și utilitatea lor, având în vedere și modul în care acestea se coroborează pentru a dovedi starea de fapt reală.
Ordinul de plată despre care face recurentul vorbire nu are legătură cu această cauză pentru că nu are aptitudinea de a infirma efectuarea schimbului valutar.
Aprecierea instanței de fond privind caracterul relativ al prezumției de nevinovăție este corectă, în speța de față constatarea polițistului și declarația scrisă de Țarcă Iustin răsturnând cu succes această prezumție. Recurentul nu a făcut dovada
unei alte stări de fapt decât cea constatată și probată de agentul constatator, hotărârea dată de instanța de instanță fiind legală și temeinică.
Motivarea Sentinței Civile cuprinde starea de fapt reținută și temeiurile de drept și de fapt pe care se întemeiază.
Constatând că sentința civilă atacată este legală și temeinică și nu există niciunul din motivele de casare ori modificare prevăzute de art. 304 C.proc.civ., se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recursul declarat în cauză nu este fondat .
Tribunalul, examinând în baza prev. art. 304 și 3041Cod procedură civilă
hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Starea de fapt este redată în mod explicit în considerentele sentinței mai sus expuse, motiv pentru care tribunalul consideră că nu este necesar să o reitereze.
În speță s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptei contravenționale iar sancțiunea aplicată a fost individualizată conform dispozițiilor legale.
Instanța de fond în mod justificat a reținut că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina prevăzută de disp. art. 1 lit. a din Legea nr. 12/1990, comisă în circumstanțele arătate mai sus.
Se mai constată că petentul în recursul declarat reia în cea mai mare parte motivele pe care le-a invocat și în plângerea contravențională și care au fost deja analizate de instanța de fond în motivarea sentinței atacate.
Având în vedere considerentele menționate, tribunalul în baza prev. art. 312 al.
1 Cod procedură civilă urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B. I. A., domiciliat în B., str. G., nr.2, sc.A, ap. 3, jud. B. -N., împotriva sentinței civile nr. 3853 din_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
I. U. | V. | C. | I. P. | R. | A. | P. |
Red/dact: VC/VAH_ /4.ex
Jud. fond:O. CV
