Decizia civilă nr. 401/2013. Anulare proces verbal de contravenție
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
DECIZIA CIVILĂ NR.401/R/2013
Ședința publică din 22 Martie 2013 Completul este constituit din: PREȘEDINTE: ION A. M.
JUDECĂTOR: V. R. -M.
JUDECĂTOR: Z. B. G. GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul M. C. -
N.
în contra Sentinței civile nr.13.352/20 Iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind și pe intimatul D. I.
, având ca obiect anularea proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima și a doua strigare nu a răspuns nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată că recursul declarat de recurentul M. C. -N. a fost comunicat cu intimatul, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 7 dosar.
Totodată, se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în condițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă (f.5).
T. ul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, încuviințează probă cu înscrisuri și în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 13.352/20 Iunie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. s-a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta D. I. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP L. împotriva procesului verbal de contravenție nr.48/_ și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat încheiat de intimat, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de HCL nr.191/2009, deoarece in calitate de coproprietar al imobilului din C. -N., str.M. E. nr.1, ap.7 nu a întreținut și reparat fațada acestuia.
În urma probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a reținut că petenta este vinovată de săvârșirea contravenției consemnate în procesul verbal, însă ulterior a depus la dosarul cauzei fotografii care atestă că fațada și împrejmuirea imobilului au fost reparate în regie proprie, motiv pentru
1
care se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, în sensul înlocuirii amenzii aplicate cu avertisment.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. C. -N., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că la individualizarea sancțiunii aplicate prin procesul verbal s-a respectat principiul proporționalității, agentul constatator menționând împrejurările prevăzute de art.21 al.3 din OG 2/2001, astfel că este pe deplin justificată aplicarea amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei, astfel că măsura înlocuirii sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului este nelegală.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentei, T. ul constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
În fapt, în prezenta cauză s-a probat, sub aspectul stării de fapt, împrejurarea că, la data constatării faptei contravenționale reținute în sarcina intimatei, imobilul al cărei coproprietar este aceasta nu era în stare optimă de întreținere, astfel cum prevede HCL nr. 191/2009.
Totodată, s-a făcut dovada de către intimata D. Ebike că, în prezent, fațada și împrejmuirea imobilului sunt reparate, acestea nemaifiind un pericol pentru trecători.
Ori, în raport de cuprinsul procesului verbal de contravenție, care beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina intimatei există și a fost săvârșită de aceasta, aspecte reținute de altfel și de către instanța de fond în mod judicios.
Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, tribunalul reține că reindividualizarea sancțiunii presupune că la individualizarea sancțiunii au fost respectate limitele legale ale acesteia, dar aplicarea criteriilor stabilite de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 nu a fost just realizată.
Sub acest aspect, tribunalul constată că prima instanță a indicat motivele de fapt și de drept pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, hotărârea fiind motivată sub acest aspect.
Astfel, s-a reținut că, în raport cu circumstanțele săvârșirii faptei, sancțiunea aplicată intimatei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, în special raportat la împrejurarea că imobilul a fost reparat în regie proprie.
T. ul subliniază că împrejurarea că procesul verbal a fost legal întocmit și că agentul constatator a reținut o stare de fapt corectă, nu reprezintă un impediment la redozarea sancțiunii, instanța putând examina legalitatea si proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând aplicarea avertismentului chiar si atunci când actul normativ sancționator nu îl prevede alternativ cu amenda, conform art. 7 alin.2 si 3 din OG 2/2001.
În acest context, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a reindividualizării sancțiunii în raport de pericolul social al faptei concrete cu respectarea principiilor individualizării și proporționalizării acesteia cu respectarea prev.art. 21 alin.3 din OG 2/2001.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate nr.13.352/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. .
2
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge recursul declarat de recurentul M. C. -N. împotriva Sentinței civile nr.13.352/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 Martie 2013.
Președinte, Ion A. M. | Judecător, V. R. -M. | Judecător, Z. B. G. |
Grefier, A. -P. B. |
Red. AMI/tehn.MG 2 ex. 09.04.13
Judecător fond: Sînziana F. C.
3