Decizia civilă nr. 4055/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4055/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător C. P.
Judecător A. M. C. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. | G. | a F. | ||
P. | S. în nume propriu și în numele A. F. | P. | Z. |
împotriva sentinței civile nr. 3308 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , în contradictoriu cu reclamanta S. V. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3308 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. a fost admisă acțiunea reclamantei S. V., și a fost obligată pârâta D. G. A F. P. -S. prin A. F. P.
Z. să-i restituie suma de 2.637 lei, reprezentând taxa pe poluare achitată cu chitanța seria TS 3A nr.7441957 din_ și să-i plătească dobânda, conform art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi, de la data înregistrării cererii de restituire, adresată organului fiscal și până la data restituirii efective.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă pentru obligarea pârâtei A. F. pentru M. la restituirea taxei pe poluare.
A fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție M. M. lui - A. F. pentru M. să vireze în contul
A. F. P., suma încasată de la aceasta, cu titlu de taxă pe poluare, precum și dobânda fiscală, menționate mai sus.
În considerente se reține că starea de fapt dedusă judecății, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, nu comportă nici un fel de discuții, nefiind de altfel contestată, întrucât acțiunea promovată vizează exclusiv o problemă de drept, de interes general, asupra căreia instanțele judecătorești din România au fost chemate în mod repetat să se pronunțe, și care se referă la libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, prin prisma compatibilității dintre prev. O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare și art. 90 par. 1 din TCCE (în prezent, art.110 din T.F.U.E) în contextul în care România este stat membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind astfel activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României (revizuită în anul 2003), conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
Raportat la legislația internă, cererile de restituire a taxei pe poluare formulate de plătitori, așa cum este și cazul în speță, au fost respinse în mod constant de organele administrativ-fiscale care au emis "decizii de restituire"; a sumei de 0 lei sau "adrese de refuz"; în care au invocat că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor, potrivit art.117 din OUG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, că acest document nu reprezintă act administrativ fiscal și nu poate fi contestat, ci doar decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, în conformitate cu prev.art.207 și în termenul prev. de art.209, din același act normativ.
Pe de altă parte, instanțele de contencios administrativ-fiscal, s-au investit cu soluționarea acestor cereri, ținând cont de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1977, unde s-a decis că "eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa";; în acest sens s- a statuat că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are
obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicată orice dispoziție contrară a legii naționale".
La fel de constant, organele administrativ-fiscale din România, au invocat în fața instanțelor de judecată, excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe normele procedurale interne respectiv disp. art.7 din OUG nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală. În contrapondere, plătitorii de taxe, și-au diversificat acțiunile introductive de instanță, cu noi capete de cerere, (cum ar fi constatarea incompatibilității dreptului intern cu normele de drept european sau anularea diferitelor înscrisuri sau adrese de răspuns, emise de organele administrativ fiscale), deși în mod evident, scopul urmărit de aceștia era doar acela al recuperării taxei pe poluare, eventual cu daune interese sau al scutirii de taxă, cu ocazia
înmatriculării.
Numai că, în astfel de cauze, când devine incident principiul aplicării directe a dreptului comunitar (hotărârea Curții din 5 februarie 1963, în cauza Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen) este cu totul irelevant dacă s-a respectat sau nu procedura internă de contestare a actului administrativ fiscal, prin care s-a stabilit taxa în discuție, prev. de OUG nr.50/2008, sau dacă, există un astfel de act, care să poată fi calificat ca atare, astfel cum rezultă și din Decizia nr.24/2011, pronunțată în interesul
legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ ) și care este obligatorie pentru instanțe, potrivit legii. Esențial de stabilit în cauză, este așadar, raportat la cadrul procesual dedus judecății, dacă pe fond s-a încălcat sau nu dreptul comunitar, prin norma de drept intern incriminată, mai precis art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia "obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, respectiv la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9 (forma în vigoare la data achitării taxei) și este o condiție prealabilă înmatriculării autovehiculului, în timp ce art. 90 par. 1 din TCCE (în prezent, art.110 din T.F.U.E) prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale
similare";.
Prin modificările succesive aduse OUG nr.50/2008 prin OUG. nr.208/2008; 218/2008 și nr.7/2009 s-au introdus, începând cu data de _
, noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule au fost exceptate temporar de la plata taxei pe poluare, fără nici o justificare obiectivă și s-au mărit taxele pe poluare, pe criteriul datei înmatriculării. Caracterul discriminatoriu al modului în care a fost percepută taxa pe poluare și caracterul vădit protecționist al producției interne de autovehicule, de această dată, rezultă mai ales din prevederile OUG nr.218/2008, care a exceptat pe timp de un an de la plata taxei pe poluare, anumite categorii de autovehicule, care se produc și în România, adică o protecție a industriei interne de autovehicule, pe acest palier.
Drept urmare, Curtea Europeană de Justiție de la Luxembourg a fost sesizată de instanțele române cu mai multe cereri preliminare privind
interpretarea normelor de drept intern prevăzute de OUG nr.50/2008 (în forma inițială) în raport de dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (în prezent, art.110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene) Curtea pronunțându-se, la data de_, într-o primă cauză cu nr. C 402/2009 -cauza I. Tatu, după cum urmează:
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat din nou, în Cauza C-263/10, I. n Nisipeanu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267, din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora. Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene, în cadrul unei trimiteri preliminare, lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la intrarea sa în vigoare. Limitarea în timp a acestor efecte, nu a fost cerută
în Cauza Tatu, iar în Cauza Nisipeanu solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre), ceea ce înseamnă că aceste hotărâri urmează a- și produce efectele asupra tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor de
judecată, fiind de reținut că hotărârea preliminară este obligatorie pentru instanța națională, întrucât "scopul hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului";, după cum a stabilit chiar CEJ, în cauza Benedetti c. Munari (C 52/76).
Astfel, tribunalul, în baza art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, a admis acțiunea promovată, în sensul că a obligat pârâta, să restituie părții reclamante, suma nedatorată și achitată cu titlu de taxă pe poluare, conform chitanței depusă la dosar, la care se va adaugă dobânda, conf.art.124 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi, de la data înregistrării cererii de restituire, adresată organului fiscal și până la data restituirii efective.
Referitor la dobândă, trebuie remarcat că, fiind vorba de un capăt accesoriu de cerere, privind acordarea de daune interese compensatorii sub formă de dobândă, odată cerute, aceastea trebuie acordate, indiferent de felul dobânzii solicitate, întrucât conținutul și natura dobânzii trebuie stabilită de
instanță, deoarece conform art.84 Cod procedură civilă, cererea (…) este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită. Nefiind în prezența unei răspunderi civile delictuale sau contractuale a autorității administrativ-fiscale ci a restituirii unei taxe fiscale nedatorate, suma achitată de plătitorul de taxă nu este purtătoare de dobândă legală, conform O.G nr.9/2001, ci numai de dobândă fiscală, conform art.124 Cod procedură fiscală.
În privința cererii de chemare în garanție instanța a reținut că raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008, taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis și cererea de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată.
În ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu se justifică atâta vreme cât nu se poate reține o culpă procesuală din partea autorităților administrației publice atrase în proces, atributul interpretării legilor interne prin prisma normelor de drept comunitar, revenind exclusiv instanțelor de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.
prin care solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Sălaj, in sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă ca inadmisibilă și respingerea capatului de cerere privind acordarea dobânzii fiscale ca nefondat.
În motivarea recursului se arată că decizia de calcul a ramas definitiva nefiind exercitata procedura administrativ fiscala astfel ca in lipsa anularii deciziei de calcul de catre instanta de judecata nu poate fi restituita taxa de poluare. Formularea ulterioara a unei cereri de restituire nu mai poate fi luata in considerare in acest context întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat in lipsa urmarii procedurii administrativ fiscale. In ceea ce priveste adresa emisa de catre AFP " aceasta nu constituie un act administrativ fiscal potrivit art. 41 Cod procedura Fiscala ci prin aceasta organul fiscal a explicat reclamantului de ce solicitarea sa de restituire nu
poate fi solutionata in mod favorabil. Acest punct de vedere nu intruneste caracteristicile prevazute de art. 2 alin. 1 lit. A din Legea nr. 554/2004 si nu poate fi cenzurat pe cale judiciara.
Efectele Hotaririi Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza C- 402/09 - Tatu nu sunt incidente in speta de fata.
In acest context, demersul judiciar al reclamantului nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate, acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost defiintat.
Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata.
Pe fondul cauzei solicită instanței de recurs respingerea actiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg in intimpinarea depusa la dosarul cauzei.
Cu privire la acordarea de catre instanta de fond a dobânzii fiscale, solicită respingerea și acestui capăt de cerere ca nefundat, reclamantul nesolicitând aceasta.
In ipoteza in care se va aprecia ca actiunea este fondata solicita mentinerea cererii de chemare in garantie a A. F. pentru M., pentru motivele aratate in cererea de chemare in garantie.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității derivată din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și următoarele din OG 93/2003, curtea reține următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție -
Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în
fiecare dintre cauze, a pronunțat Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011, admițând recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și stabilind că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Pe fondul cauzei
, curtea constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse
- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor
de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de_ .
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art.
148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii europene (cauza Simmenthal).
Cât privește cererea privind acordarea dobânzii, curtea constată că aceasta s-ar fi datorat de la data plății sumei a cărei restituire s-a dispus și până la restituirea integrală, în condițiile dreptului comun, adică dobândă legală. Instanța de fond a acordat dobânda fiscală, motiv pentru care sentința va fi modificată sub acest aspect.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.304 pct.6 și 312 alin.3 C.proc.civ., se va admite recursul declarat de către pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3308 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare la plata a dobânzii fiscale și va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3308 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare la plata a dobânzii fiscale.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. S. | C. | P. | A. | M. C. |
GREFIER
B.
Red. C.P. dact. Gc 2 ex/_
Jud.primă instanță: S. M.
