Decizia civilă nr. 4070/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4070/2013
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.
Judecător C. P.
Judecător A. M. C. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. a F.
P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3226 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , în contradictoriu cu reclamanta SC SECUI COM SRL având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea din oficiu invocă excepția lipsei de interes a D.D.F.P. S. în nume propriu în promovarea prezentului recurs.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3226 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D. G. a F. P. S. .
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de D.
G. a F. P. S. .
A fost admisă în parte acțiunea formulată de K. F. T., și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. Z., să restituie reclamantului suma de 4387 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data plății (_ ) și până la restituirea efectivă.
A fost respinsă cererea privind obligarea Direcției Generale a F. P.
la restituirea, către reclamant, a sumei reprezentând taxa pentru emisii poluante.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a A.
F.
pentru
M.
B., pe care o obligă la restituirea, către A.
F.
P.
Z., a
sumei de 4387lei.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamanta s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu
înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., invocată instanța a constatat că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria Z. din cadrul
F. P. Z., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F. P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare achitată de reclamant, iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. va fi respinsă.
Asupra fondului cauzei de față, tribunalul a constatat că:
Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 4387 lei, cu titlu de taxă emisii poluante, așa cum rezultă din chitanța seria TS 8 nr. 1604227 din data de_ . Aceasta a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, deoarece plata s-a făcut contrar reglementărilor, însă prin adresa nr. 9884/_ emisă de AFP Z., s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilește, potrivit art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4 "Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii
nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării
";.
Din analiza acestor texte legale rezultă că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine în mod vădit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În acest context, organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Astfel fiind, instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.U.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat întemeiată acțiunea de față, pe care a admis-o și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma solicitată.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1530 și urm. Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 al. 1 din O.G. nr. 13/2011, de la data solicitării sumei până la data plății efective. Referitor la acordarea dobânzilor, Tribunalul a apreciat că încasarea taxei de poluare prin încălcarea dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită, care poate fi reparată prin acordarea dobânzii civile.
Cum reclamantul a solicitat dobânda civilă aferentă, cererea acestuia a fost admisă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S. fiind admisă, instanța a respins cererea privind obligarea Direcției Generale a F. P. S. la restituirea, către reclamant, a sumei reprezentând taxă de poluare.
Având în vedere că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, art. 3 alin. 6-8, chiar actul prin care a fost achitată taxa atestând că aceasta a fost virată în contul 51161009 al AFM, a fost admisă cererea de chemare în garanție, A. F. pentru M. a fost obligată la restituirea către AFP Z., a sumei încasate, reprezentând taxa de poluare.
Împotriva sentinței a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z.,
solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de reclamant ca inadmisibilă iar pe fondul cauzei ca nefondată,
menținerea sentinței cu privire la admiterea cererii de chemare în garanție a A.
F. pentru M. .
În motivarea recursului se reține că reclamantul nu a urmat procedura administrativ jurisdictionala prevazuta de Codul de procedura fiscala si nici nu ataca un act administrativ in intelesul Legii nr.554/2004, privind contenciosul administrativ.
Stabilirea cuantumului sumei si a obligatiei platii taxei pentru emisiile poluante, instituita prin Legea nr. 9/2012 au fost efectuate prin Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule in urma careia reclamantul a platit suma solicitată la restituire.
Astfel fiind, actul autoritatii fiscale reprezinta un titlu de creanta si constituie instiintare de plata conform legii. Decizia poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicarii sub sanctiunea decaderii, potrivit dispozitiilor art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicata cu modificarile si completarile ulterioare, dispozitii ce au fost ignorate de instanta de judecata.
În speta, actul contestat, respectiv adresa este un act administrativ în sensul dispozitiilor legale anterior aratate, astfel ca nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanta de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
In acest context, demersul judiciar al reclamantului nu se incadreaza in prevederile textelor legale precizate acesta urmarind repararea unei pagube fara insa ca in prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei sa fi fost defiintat.
Fara o analiza a actului administrativ prin care s-au stabilit in sarcina reclamantului obligatii fiscale, instanta nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitata.
Instanta de fond in mod nelegal a retinut ca taxa pentru emisiile poluante contravine legislatiei europene sau ca nu se deosebeste cu nimic de taxa pe poluare reglementata de OG nr. 50/2008.
Dând eficientă deplină principiului "poluatorul plătește", taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, de către toti cei care achizitionează autovehicule și le înmatriculează și de către cei care au achizitionat, dar pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare. Modalitatea de calcul a taxei provenite de la autovehicule este unitară pentru toate situațiile în care aceasta se achită. Ea va fi calculată în mod identic, indiferent că daca va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România(fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează după data intrării în vigoare a prezentei legi și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în Anexa nr.4 din Lege. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Fata de aceste imprejurari rezulta ca taxa pentru emisiile poluante reglementata de Legea nr. 9/2012 nu poate fi caracterizata ca fiind contrara
art. 110 din Tratatul CE si se poate concluziona ca Legea nr. 9/2012 respecta exigentele de compatibilitate cu 110 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene, creeaza premisele legale pentru asigurarea atingerii unor standarde mai ridicate in ceea ce priveste protectia mediului, în concordanta cu tendintele europene in domeniu.
Referitor la admiterea de catre instanta a capatului de cerere privind acordarea dobinzii legale calculata până la data restituirii efective, solicită de asemenea respingerea acestuia având în vedere faptul ca taxa a fost incasata in temeiul Legii nr.9/2012, act normativ care este in vigoare.
Analizând recursul formulat de DGFP S. în nume propriu, curtea reține următoarele:
Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.
În speță, față de recurenta DGFP S. acțiunea a fost respinsă, reținându- se că aceasta nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu poate justifica un interes în exercitarea recursului în nume propriu
În consecință, se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu.
Referitor la excepția inadmisibilității derivată din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art.205 și următoarele din OG 93/2003:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a pronunțat Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011, admițând recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de
A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și stabilind că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod
Decizia pronunțată se referă la dispozițiile OUG 50/2008, însă, pentru identitate de rațiune, considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt pe deplin valabile si în cazul Legii 9/2012, astfel că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Pe fondul cauzei,
curtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida
aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de _
.
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal).
Deși recurenta susține că există o serie de diferențe substanțiale între reglementarea taxei prin OUG 50/2008 și taxa de achitat în temeiul Legii 9/2012, curtea constată, în acord cu instanța de fond, faptul că elementul discriminator se menține, în sensul că sunt excluse în continuare de la plata taxei autoturismele noi de producție internă, motiv pentru care considerentele reținute de CJUE în cauzele amintite rămân pe deplin valabile și în cazul taxei prevăzute de Legea 9/2012.
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege,
dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat în numele AFP Z. este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E:
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de D. G. a F.
P. S. în nume propriu împotriva sentinței civile nr. 3873 din _ pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. .
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de D. G. a F. P.
în numele A. F. P. Z. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. S. C.
P.
A.
M. C.
GREFIER
B.
Red. C.P. dact. Gc 2 ex/
Jud.primă instanță: D.B.Ț.
