Decizia civilă nr. 428/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
+R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 428/2013
Ședința publică din data de 16 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul R. M. A. P. împotriva sentinței civile nr. 8933 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J.
C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin administrator R. M. A., identificat cu CI seria KX nr. 7.
, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin S. Registratură, la data de_ intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Față de lipsa dovezii care atestă plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar recurentul-reclamant arată că va îndeplini această obligație până la momentul închiderii dezbaterilor, sub rezerva anulării recursului ca netimbrat.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
recurentul-reclamant personal solicită admiterea recursului împotriva sentinței civile nr. 8933 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.
Se relevă că timp de cinci ani nu a fost comunicată nicio decizie de impunere sau vreo notificare cu privire la cuantumul debitului și care să permită contribuabilului să îl achite într-un anumit, fără penalități și majorări. Totodată arată că nu solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8933 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ului C. a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamantul
R. M. A. în contradictoriu cu C. de S. a J. C. .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că începând cu anul 2006 reclamantul R. M. A. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamantul nu a depus la C. de A. de S. a județului
nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a parafării Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_
, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamant și a emis pe seama acestuia Deciziile de impunere din oficiu nr. 323745/1/_ și nr.323745/1/_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2011.
Prin prezenta cerere, reclamantul solicită obligarea Casei de A. de S. a județului C. la încheierea contractului de asigurări de sănătate fără a se plăti contribuția aferentă pe cinci ani anteriori semnării.
Cu titlu preliminar, se constată că reclamantul nu a făcut dovada contestării deciziilor de impunere din oficiu conform procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, astfel că aceste acte administrative fiscale sunt valabile și produc pe deplin efecte.
Pe de altă parte, potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele c are au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe
intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul instituirii obligației de achitare a contribuției și a accesoriilor pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, astfel că solicitarea reclamantului de a i se încheia contract de asigurare dar cu exonerarea de la plata contribuției nu este justificată.
Pentru acestea, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, a fost respinsă ca nefondată cererea.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamantul arătând că pârâta este
în culpă întrucât nu are contract de asigurare iar prin modalitatea în care s-a procedat s-a încălcat principiul egalității în drepturi și obligații, egalității raportului juridic procesual și al predictibilității și securității raporturilor juridice. Astfel în dezvoltare se arată că de nenumărate ori s-a încercat să se încheie cu C. de asigurări de sănătate contract însă sumele solicitate se ridicau la valori ce nu se puteau plăti și niciodată nu i s-a spus ce să plătească.
Sumele de bani solicitate de bani solicitate de către CAS C. sunt constatate pe temeiul declarațiilor fiscale depuse de către mine la Administrația Fiscală fără să se îndeplinească condițiile prevăzute de lege privind documentația necesară impunerii acestor plăți.
La data de_ a fost notificat de către CAS cu privire la debitele datoarate. Cu această ocazie s-a prezentat la sediul CAS și în loc să se dispuna restituirea i s-a spus că trebuie să revină a doua zi la ghișeu și să semneze contractul de asigurare cu plata celor 2500 lei anterior semnării, pe o durată de 5 ani. CAS era obligată să notifice după primele 12 luni.
Pârâta pe durata derulării cauzei, nu a dovedit refuzul său de a plăti și nici nu a dovedit că a fost somat anterior somației prin care era încunoștințat de existența debitului.
Mai mult dacă plăteste această sumă și are nevoie de servicii medicale CAS refuza acordarea lor pe considerentul că nu are contract.
CAS atunci când impune sume de bani aferenți beneficiului serviciilor medicale trebuie să dețină contractul de asigurare ori Carnetul de asigurat.
Ori în temeiul Ordinului nr.617/2007 art.6 CAS avea o serie de obligații. În condițiile în care CAS C. ar oferi servicii medicale specifice, în condițiile existenței unui contract de asigurări de sănătate, atunci s-ar justifica
obligația reclamantului la plata acestor contribuții bănești.
Pe toată perioada prevăzută în somație nu a putut beneficia de servicii medicale, pentru că CAS C. a refuzat eliberarea unei adeverințe condiționând aceasta de încheierea unui contract de asigurare pe care trebuia să îl cumpere cu mai mult de 2500 lei.
În acest context cum își justifica CAS C. obligarea reclamantului la plata unei contribuții fără existența unui contract de asigurare de sănătate, ori mai mult în condițiile în care sistemul sanitar din România refuza să îi acorde asistența medicală conform contribuției datorate.
Practica judiciară impune în sarcina CAS obligația de a exista un titlu executoriu.
Potrivit OUG nr.58/2010 plata este valabilă pentru toți cei care obțin venituri de natură profesională, nu doar pentru cei care au primit bani exclusiv doar drepturi de autor.
Iată că deși CAS C. nu are un titlu executoriu solicită de la ANAF declarațiile de impunere depuse de P. și apoi îi somează pe aceștia la plata unor contribuții cu penalități și majorări, fără să existe un raport juridic între părțile obligate și îndrituite în același timp.
Cu toate acestea dacă se solicită încheierea unui contract de asigurare se solicită plata unor sume exorbitante pe o perioadă retroactivă de cinci ani.
Mai mult dacă acum s-ar duce la CAS și ar plăti sumele impuse nelegal și injust, tot nu ar putea să beneficieze de servicii medicale pentru că trebuie să semneze un contract de asigurări care a oferit serviciul medical.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a arătat că în lipsa declarației
obligatorii privind obligațiile față de FNUASS s-a procedat în confirmitate cu reglementările în vigoare respectiv Legea nr.95/2006, Ordinul 617/2007 stabilind contribuția dar și accesoriile ce se datorează potrivit normelor fiscale. Încheierea contractului este complementară obligației plății la asigurari sociale de sănătate, nepefectarea acestuia neavând consecința scutirii de la o obligație expresă.
Prin intermediul art.213 alin.(1) al legii sunt nominalizate expres categoriile de persoane asigurate fară plata contribuției, ori acesta nu face parte dintr-o asemenea categorie, deci are obligația legală de a plăti contribuția la FNUASS, potrivit art.215 alin.(3) coroborat cu art.257 alin.(2) lit.b), respectiv art. 259 alin.(7) lit.b) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Încheierea contracului de asigurare este complementară obligației plății la asigurările sociale de sănătate, neperfectarea acesuia neavând drept consecință scutirea de la o obligație prevăzută expres de lege. Prin urmare, obligația plății există și în lipsa unui contract, reclamantul având o obligație izvorâtă din lege de a plăti contribuție la sistemul public de asigurări de sănătate, independent de încheierea unui contract cu CAS-C. .
Mai mult, noțiunea de contribuție este definită la art.2 pct.19 al Legii nr.500/2002 privind finanțele publice ca fiind o prelevare obligatorie a unei părti din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obtinerii unei contra prestatii.
Chiar și așa, serviciile medicale se acordă și persoanelor care nu își îndeplinesc obligația de plată la FNUASS, însă au drepul doar la un pachet minimal de servicii, pachet ce se acordă persoanelor care nu fac dovada calitatii de asigurat si cuprinde servicii medicale numai in cazul urgentelor medico- chirurgicale si al bolilor cu potential edemo-epidemic, inclusiv cele prevazute in Programul national de imunizari, monitorizarea evolutiei sarcinii si a lauzei, servicii de planificare familiala, stabilite prin contractul-cadru. De la data începerii plății contribuției, reclamantul-recurent va putea beneficia de un pachet
de servicii de bază, prevăzut anul prin hotărâre de guvern, în conformitate cu prevederile art.218-220 al legii nr.95/2006.
Referitor la faptul că instituția noastră nu putea emite decizii cu caracter executoriu- titlu de creanță în lipsa unui contract de asigurare și că nu există un titlu de creanță, subliniem instanței că emiterea acestora din oficiu este legală și conformă în temeiul protocolului încheiat între CNAS și ANAF cu nr.5282/_ și a prevederilor art.35 alin.(1), teza a doua al Ordinului nr.617/2007, care stipulează că decizia de impunere poate fi emisă de organul
competent al CAS și pe baza informatiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. De asemenea, emiterea deciziilor este conformă și cu dispozițiile art.85-88 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile art.110 alin. (3) care statuează că: " titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, și că aceste titluri pot fi: decizia de impunere,declarația fiscală, decizia referitoare la obligații de plată accesorii.
Analizând recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente Curtea reține că este neîntemeiată pentru următoarele
:
OUG nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin art.8 alin.1 prevede ca obligația virarii contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe baza de contract individual de munca sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin fata de fond și dovada plății contribuțiilor.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și persoanelor care exercita profesii liberale sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente.
Ulterior Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice ce exercită profesii liberare sau a celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. Recurentul face parte din categoria persoanelor ce desfășoară activitate context în care în mod corect s-a reținut incidența art.256, 208,215, 257 și respectiv 259 din Legea nr.95/2006 .
Corecte sunt și susținerile instanței privind majorărilor și penalităților de întârziere. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform Codului de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede condiție prealabilă incunostintarea,emitere. Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.
Recurentul reclamant a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel
avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din Legea nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate chiar dacă recurentul nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările de sănătate ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. Obligația de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea actelor. Ca atare nu se poate reține că recurentul ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.
Recurentul susține că în lipsa încunoștințării din partea autorității nu a știut că trebuie să se achite contribuțiile. Susținerea nu poate fi reținută
întrucât nu se poate evoca necunoașterea legii în condițiile în care dispozițiile erau clare, previzibile, legea cât și contractul cadru au fost publicate în monitor și astfel aduse la cunoștința publicului. Prin urmare susținerile recurentului în privința accesoriilor sunt gresite. Cât privește principiul evocat Curtea reține că analiza trebuie să aibă în vedere dispozițiile din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Astfel fiind, contribuabilul are acces la norma legală care stabilește cota de contribuție la asigurările de sănătate norma legale fiind redactată cu suficientă precizie ca acesta să își poată regla conduita astfel încât să fie în măsură să respecte pe deplin legea.
Chiar dacă în acest interval prin mai multe acte normative succesive s-au modificat cotele de contribuție, dispozițiile legale au fost redactate cu suficientă claritate astfel încât atât autoritatea publică cât și contribuabilii să poată înțelege și aplica legea.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea 95/2006 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează, neasimilându-se noțiunii de contribuție profesională obligatorie.
Trebuie remarcat însă că, potrivit legii, încheierea unei asigurări voluntare de sănătate, nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate iar aceasta obligatie apartine tuturor ce desfasoara activitati.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ.
Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de R. M. A. P. împotriva sentinței civile nr. 8933 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D.
M.
F.
T.
M.
H.
GREFIER
C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./_ Jud.fond.A. C
