Decizia civilă nr. 4437/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4437/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R. -R. D.
G. C. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. | G. | A F. | ||
P. | M. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. | P. | T. |
MUREȘ împotriva sentinței civile nr. 3815 din data de 18 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., în contradictoriu cu reclamantul-intimat D. N. și chemata în garanție A. F. PENTRU
M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
La dosarul cauzei s-a înregistrat prin seviciul registratură din partea reclamantului-intimat întâmpinare prin care solicită și judecarea cauzei în baza art. 242 alin.2 C.pr.civ.
Tot din oficiu, Curtea constată că ne aflăm în prezența unei erori materiale, în sensul că recursul promovat de către pârâta D. G. a F.
P. M. este formulat în nume propriu și pentru A. F. P. T.
L.
și nu în numele Administrației F. P. B. M. cum greșit a fost menționat în motivele de recurs anexate la fila nr.2 din dosar.
C U R T E A:
Prin sentința civilă nr. 3.815 din data de 18 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul D. N., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.
M., A. F. P. T. L. și A. F. PENTRU M. și în consecință, s-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de pârâta A. F. P. T. L., iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 1.993 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 de la data de_ până la_ și conform art. 3 alin. 2-4 din O.G nr. 13/2011, începând cu data de_ până la restituirea integrală a sumei.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 543,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere, pentru înmatricularea căruia pârâta A.
F. P. T. L., prin decizia de calcul a taxei de poluare, a stabilit obligația de plată a sumei de 1.993 lei, cu titlu de taxă de poluare, pe care aceasta a achitat-o cu chitanța seria TS5 nr. 2195703 din data de_, depusă la dosar.
Reclamantul a solicitat Administrației finanțelor publice restituirea taxei de poluare ca fiind contrară normelor comunitare, așa cum reiese din cererea depusă la dosar.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A J. M. în nume propriu și pentru A. F. P. T. L.
și nu în numele Administrației F. P. B. M., cum greșit a fost menționat în motivele de recurs, prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca temeinică și legala.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 303 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii fiscale, pârâta solicită respingerea acestuia ca neîntemeiată, având în vedere că taxa de poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situaților limitativ prev. de art. 117 Cod pr.fiscală, iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâta consideră că acest petit este inadmisibil în temeiul disp. art. 275-276 C.pr.civ.
Reclamantul-intimat D. N. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în
circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să
fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).
In ce priveste cererea de acordare a dobânzilor
:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
In ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
In temeiul art. 316,298,274 C.pr.civ., Curtea va obliga recurentele aflate in culpa procesuala să plătească intimatului reclamant suma de 300 lei cheltuieli de judecata in recurs constând în onorariu avocațial parțial dovedit prin chitanța de la f.16 apreciind ca acest cuantum corespunde valorii pricinii si muncii depuse care s-a limitat la depunerea concluziilor scrise intr-o problema de drept in prezent lămurita prin pronuntarea hotărârilor indicate in prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A J. M., în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F. P.
T. L., împotriva sentinței civile nr. 3.815 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Obligă recurenții să plătească intimatului D. N. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. |
G. , C. C. |
Red.M.D./_
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: V. F. .