Decizia civilă nr. 4599/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILA NR. 4599/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
C. pletul compus din:
PREȘEDINTE | S. | L. R. | |
JUDECĂTOR | A. | A. | M. |
JUDECĂTOR | S. | AL H. | |
GREFIER | S. | G. |
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâtele D. | G. A | |
F. | P. B. N. și A. F. P. a municipiului B. | , împotriva |
sentinței civile nr. 817/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.
N., în contradictoriu cu reclamantul/a SC A. C. T. S.R.L. B., privind și pe
A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite
- restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
C. ponența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel C. nr. 57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.
Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 817/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta D. G. a F. P. B. -N., în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor solicitate de reclamantă și în consecință s-a respins acest capăt de cerere față de pârâtă.
S-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâte, ca neîntemeiată.
S-a admis acțiunea în contencios fiscal, ulterior precizată, formulată de reclamanta SC A. C. S., împotriva pârâtelor D. G. a F. P. B. -
N. și A. F. P. B. și, în consecință:
- au fost anulate dispozițiile cuprinse în Decizia nr. 243/2011 emisă de pârâta
D. G. a F. P. B. -N. ;
- a fost obligată pârâta A. F. P. B. la restituirea sumei de
9.454 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirii efective.
Au fost obligate pârâtele să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 643,60 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. B. împotriva chematei în garanție A. F. Pentru M. și în consecință:
- a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 9.454 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății taxei pe poluare până la data plății efective și cheltuieli de judecată în cuantum de 643,60 lei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. B. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru
M. .
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta
D. G. a F. P. B. -N.
, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea taxei pe poluare și a dobânzii legale, astfel că a fost admisă cu motivarea că aceasta nu a fost cea care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, taxa fiind percepută de pârâta A. F. P. B. și în consecință a respins aceste capete de cerere față de pârâtă.
Asupra cauzei pe fond
, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție
:
Raportat la prevederile H.G. nr. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D. G. a F. P.
B. N. și A. F. P. a municipiului B.,
prin care s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond,
departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art.
199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 50/2008 corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/_ .
In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004(inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii ,din pozitia procesuala a paratelor cit si din refuzul expres aflat la f. 7 dosar fond . In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004 .Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie
2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor
:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata este nefondat in ce priveste obligatia de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia (f. 7 dosar fond ).
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultatat din hotararile pronuntate de catre CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu .In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului .
In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanta Curtea apreciaza ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constind in formularea cererii prealabile ,redactarea si sustinerea actiunii .In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie
,particulara spetei in vederea obtinerii rezultatului urmarit de catre reclamant asa cum se intimnpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sutinerea lui .Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentele de mai sus Curtea a apreciat ca suma de 500 lei raspunde in mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate .
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile. art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și va modifica în parte în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la suma de 543,6 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. B. împotriva sentinței civile nr. 817/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N., pe care o modifică în sensul că obligă pârâtele să achite reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 543,60 lei.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. B. N. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
S. | L. R. | A. | A. | M. | S. | AL H. |
GREFIER
S. G.
Red.AAM/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: L.T.B.