Decizia civilă nr. 5108/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 5108/2013
Ședința publică de la 30 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de A. F. P. A M.
C. -N. împotriva sentinței civile nr. 9345 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. în contradictoriu cu intimații SC R. P. S., A.
F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă auto.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. V. R., în substituire și în reprezentarea intereselor intimatei, cu împuternicire avocațială aflată la fila 12 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei-întâmpinare prin care se solicită respingea recursului declarat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea cauzei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în scris, relevând în susținere că munca avocatului este laborioasă, dat fiind volumul mare de muncă. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr
. 9345 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R. P. S., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C. -N. .
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 1107 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei -_ și până la data restituirii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. .
1
Chemata în garanție A. F. pentru M. a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1107 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 539,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Opel Astra anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 1107 lei la AFP C. -N., la data de_ .
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. C. -N.
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar solicită modificarea sentinței, respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că critică pe care înțelege să o aducă sentinței atacate este legată de cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată acordate în sumă de 539,3 lei constând în onorariu avocațial prin raportare atât la suma dispusă a se restitui, cât și la practica instanțelor în această materie fiind de notorietate că acțiunile de acest gen se formulează după același tipar, fără munca de concepție.
Reclamanta intimată SC R. P. S. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefundat cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Motivele de recurs privesc strict acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 539,3 lei.
Astfel, recurenta AFP C. -N. susține că, în mod greșit instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată întrucât în opinia sa nu poate fi reținută o culpă procesuală a acesteia de vreme ce a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare. Nu în ultimul rând se mai arătă că acesta nu are culpă procesuală având în vedere că nu are acordul Administrației F. Pentru M. de a restitui sumele colectate cu titlu de taxă de poluare. În privința cuantumului onorariului avocațial (500 lei ) îl consideră nejustificat de mare.
În raport de motivele de recurs invocate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a obligat această pârâtă la plata acestora întrucât potrivit art. 274
C. pr. civ. " partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";
Atâta timp cât această pârâtă nu numai că nu a soluționat administrativ cererea de restituire a taxei de poluare nedatorată dar și în cadrul procesului s-a opus admiterii cererii reclamantei, motiv pentru care i se poate reține o culpă
2
procesuală. Nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora aceasta nu are obligația de a respecta normele comunitare, de vreme ce ele sunt opozabile tuturor chiar si organului administrativ. De altfel practica instanțelor naționale în ceea ce privește aplicarea normelor comunitare cu privire la taxa de poluare, a fost unitară și constantă, ea fiind cunoscută de organul fiscal.
În ceea ce privește acordarea taxei judiciare de timbru de 39 lei, a timbrului judiciar de 0,3 lei și a onorariului avocațial de 500 lei, Curtea reține că s-a făcut în mod justificat aplicarea normelor legale de către prima instanța în considerarea valorii obiectului litigiului cât și munca îndeplinită de avocat.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. C. -N.
, împotriva sentinței civile nr. 9345 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013.
Președinte, C. I. | Judecător, DP | Judecător, A. -I. A. |
Grefier, M. N. Țâr |
Red.I.C./dact.V.R 2 ex./ _
Jud.fond: A. G. C.
3