Decizia civilă nr. 5215/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 5215/2013

Ședința publică de la 02 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător A. A. M. Judecător A. -I. A. Grefier M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D.

G.

A F. P.

B.

-N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A O.

B.

împotriva

sentinței civile nr. 1.955 din_ pronunțată în dosarul nr. _

al

Tribunalului B. -N., în contradictoriu cu reclamantul intimat S.

T.

,

având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare

.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1.955 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată în cauză.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. A F. P. B. -N. și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta DGFP B-N pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. T., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. și, în consecință, a fost obligată pârâta AFP B. să restituie reclamantului suma de 4.611 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume ce se va calcula de la data achitării și până la data restituirii efective, ca urmare a constatării nelegalității refuzului de restituire.

S-a respins cererea de anulare a refuzului de restituire a taxei pe poluare materializat în adresa nr. 6626/_ emisă de AFP B. .

A fost obligată pârâta AFP B. să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP B. suma de 4.611 lei, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării și până la data restituirii efective, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 39,30 lei.Instanța de fond examinând cu prioritate conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B. -N., a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității, așa cum rezultă din starea de fapt anterior reținută, reclamantul a înțeles să se adreseze instanței de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat prin refuzul de a i se restitui taxa cu privire la care consideră că a fost

încasată cu încălcarea prevederilor art. 90 TCE, refuz materializat în cuprinsul adresei nr. 6626/_ emisă de AFP B. .

Or, în cauză nu a putut fi reținută, ca fiind de neprimire, lipsa parcurgerii procedurii administrative, câtă vreme obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ipoteză legală care permite acestuia să se adreseze direct instanței de judecată, sens în care urmează a fi respinsă excepția inadmisibilității invocată în cauză.

Pe de altă parte, cererea de restituire a sumei apreciate ca fiind achitată nelegal se circumscrie procedurii prevăzute de art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală, sens în care, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, acțiunea judiciară având acest obiect nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.

În privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP B. -N. instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată cu consecința respingerii acțiunii în contradictoriu cu pârâta D. G. a F.

P. B. -N. pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât, nefiind instituția care a procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, din perspectiva prevederilor art. 33 C,.pr.fiscală, și nici cea care a exprimat refuzul de restituire contestat în prezenta cauză, nu se impune soluționarea litigiului și în contradictoriu cu această entitate.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că La data de_ cu chitanța seria TS6 nr. 0832693 reclamantul S. T. a achitat suma de 4611 lei în contul Trezoreriei B., beneficiar fondul de M., reprezentând taxă de poluare stabilită în vederea înmatriculării în România a unui autoturism second hand aflat la prima înmatriculare în România, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în dovedire.

După achitare, reclamantul a solicitat restituirea taxei sus menționate, pe care a apreciat-o ca fiind neconformă normelor instituite prin TCE, cerere înregistrată sub nr. 6626/_ la AFP B., aceasta fiind însă respinsă, iar refuzul de restituire exprimat în cuprinsul adresei nr. 6626/_ emisă de aceeași pârâtă.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut că raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior

este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.

P. B. -N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A O. B., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta susține că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Pârâta apreciază că obligația de plată a taxei se naște, conform prevederilor art.4 din O.U.G. nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri expres prevăzute. Potrivit acestor reglementări, taxa de poluare se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate. De asemenea, taxa de poluare se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa de poluare fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.

Recurenta critică statuările instanței de fond referitoare și la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Pârâta consideră că nici încălcarea art. 28 din Tratat nu este fondată. Astfel că jurisprudența internațională a statuat că sunt măsuri cu efect echivalent și acelea care pornind de la conținutul efectiv al textului sunt egal aplicabile sau au același efect aparent pentru toți, iar la evaluarea acestor măsuri Curtea a stabilit că trebuie avute în vedere efectele potențiale, posibile ale acestora și nu scopul urmărit de acestea.

Față de această statuare, se apreciază că atâta timp cât OUG nr. 50/2008 nu cuprinde dispozițiile privitoare la diferențierea taxei pe criterii ce ar putea fi apreciate drept măsuri cu caracter echivalent nu se poate reține încălcarea art. 28 din Tratat reținând că legislația națională se aplică deopotrivă bunurilor din producția internă cât și cea externă.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr.fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. _

.

În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora, întrucât pârâta nu are nicio culpă în perceperea taxei, aceasta fiind prevăzută de legislația în vigoare.

Analizând recursul formulate, Curtea reține următoarele:

In ce priveste eventuala inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.

Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea

acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Curtea mai constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, precum și a eventualelor cheltuieli de judecată la fond, chiar și atunci când sunt respinse unele capete de cerere incidentale, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale, iar pârâta recurentă are o culpă proprie distinctă de cea a altor părți.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat de pârâta

D.G.F.P. în nume propriu și pentru A.F.P. B. se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarate de către pârâta D. G. A F. P. B.

-N. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. A O. B. împotriva sentinței civile nr. 1.955 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 mai 2013.

PREȘEDINTE,

S. L. R.

JUDECĂTOR,

A. A. M.

JUDECĂTOR,

A. -I. A.

GREFIER,

M. V. -G.

Red.S.L.R/_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.P.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5215/2013. Anulare act control taxe şi impozite