Decizia civilă nr. 5243/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILA NR. 5243/2013

Ședința publică din 02 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R. JUDECĂTOR A. A. M. JUDECĂTOR A. -I. A. GREFIER M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta M. M.

C. împotriva sentinței civile nr. 9611/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu intimata A. F.

P. C. -N., privind și pe A. Fondului pentru Mediu, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 9611/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta M. M.

C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C.

-N. .

Fără cheltuieli de judecată.

Analizând acțiunea, tribunalul

a reținut următoarele:

Pentru a beneficia de restituirea taxei de poluare achitată conform susținerilor sale, reclamanta avea obligația justificării pretențiilor sale în baza art.129 alin.2 Cod procedură civilă, depunând dovada achitării acestei taxe și a certificatului de proveniență UE al autoturismului deoarece doar pentru aceste mașini s-a constatat caracterul discriminatoriu al taxei și restrângerea libertății care a stat la baza constituirii comunității europene.

Cu toate acestea reclamanta nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte justețea pretențiilor sale, motiv pentru care a fost respinsă cererea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta

M. M. C.

,

prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, cu consecința casării hotărârii și trimiterii spre rejudecare la aceeași instanță.

Prin sentința atacată s-au încălcat dispozițiile Codului de procedură civilă, instanța neexercitându-și rolul activ în aflarea adevărului, instanța soluționând cauza la primul termen de judecată, fără a acorda o amânare în vederea depunerii actelor necesare la dosar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei

măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art.

110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care

C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Recurentul reclamant a facut dovada ca autovehiculul pentru care a achitata in speta taxa de poluare provine din spatiul UE in recurs prin actele aflate la f.13-18 .

Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

In speta reclamanta a solicitat acordarea dobanzii doar pana la ramanerea irevocabila a hotararii .Totodata in speta nu s-a formulat cerere de chemare in garantie .

În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite cererea de chemare în judecată.Va fi obligată pârâta A.

F. P. C. -N. să restituie reclamantei suma de 1277 lei, reprezentând taxa de poluare achitată de către reclamantă cu chitanța seria TS8 nr. 2719225/_, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data plății și până la data de_ .

In temeiul art. 316,298,274 C.pr.civ Curtea va obliga pârâta A.

F. P. C. -N. să plătească intimatei reclamante suma de 358,95 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs constind in taxa de timbru ,timbru judiciar si onorariu avocatial la fond ,taxa de timbru si timbru judiciar in recurs (f.9 dosar fond ,f.19,20 ).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta M. M. C. împotriva sentinței civile nr. 9611/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta M. M. C. impotriva paratei A.

F. P. C. -N. .

Obligă pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantei suma de 1277 lei, reprezentând taxa de poluare achitată de către reclamantă cu chitanța seria TS8 nr. 2719225/_, cu dobânda legală în materie civila începând cu data plății taxei și până la data de_ .

Obligă pârâta A. F. P. C. -N. să plătească intimatei reclamante suma de 358,95 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. A. -I. A.

GREFIER

M. V. -G.

Red.AAM/dact.MS 3 ex./_

Jud.fond: O.C.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5243/2013. Anulare act control taxe şi impozite