Decizia civilă nr. 53/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 53/2013

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. S.

Judecător C. P.

Judecător G. -A. N.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. a F.

P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3519/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al

T. ui M. în contradictoriu cu reclamanta SC M. S. privind și pe A.

F. pentru M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că modificarea compunerii completului de judecată desemnat să participe la judecarea cauzei este determinată de absența justificată a doamnei judecător A. M. C. .

Prezentul dosar a fost repartizat aleatoriu completului de judecată denumit 1RTxA, din a cărui compunere, în data de 08 ianuarie 2013, ar fi făcut parte următorii judecători: A. M. C., M. S., C. P. .

Față de lipsa justificată a doamnei judecător A. M. C. completul de judecată va fi reîntregit prin includerea următorului judecător aflat pe lista de permanență aprobată de Colegiu de conducere al Curții de Apel C. pentru cauzele care au ca materie contenciosul administrativ și obiect anulare act de control taxe și impozite, cu obiectele secundare: restituire taxă de primă

înmatriculare, restituire taxă de poluare și obligarea la înmatricularea autovehiculelor fără plata taxei de poluare), respectiv a domnului judecător G.

A. N. .

Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012, dosarele repartizate completelor RTXA nr. 1 și RTXA nr. 2 au fost preluate de către completele denumite: 1RTXA, 2 RTXA, 3 RTXA, 4 RTXA, 5 RTXA și 6 RTXA, potrivit planificării anexate la hotărâre.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Totodată, invocă din oficiu excepția lipsei de interes a pârâtei D. G. a F. P. M. în declararea recursului și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

1

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3519/_ , pronunțată în dosarul nr. _ al

T. ui M. a fost admisă excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu.

A fost anulată ca netimbrată acțiunea formulată de reclamata SC M. S. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. B. M., D. G. A F.

P. M., A. F. PENTRU M.

Examinând cu prioritate excepția nelegalei timbrări, în conformitate cu art.

137 Cod procedură civilă, T. a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în conformitate cu prevederile alineatului 3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Având în vedere că reclamantei i s-a pus în vedere, prin reprezentant, să facă dovada timbrării acțiunii cu 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, iar aceasta nu s-a conformat, tribunalul a dat eficiență normelor imperative enunțate anterior și a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii, conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.

G.

a F. P.

M.

în nume propriu și pentru A. F.

P.

B.

M. prin care a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca legală și temeinică.

În ședința publică din data de_, instanța a invocat excepția lipsei de interes a D. M. în formularea prezentului recurs.

Analizând recursul formulat, curtea reține următoarele:

Interesul reprezintă o condiție esențială a oricărei cereri de chemare în judecată, inclusiv a căilor de atac exercitate de părțile din proces, indiferent de natura juridică a cauzei, fiind necesar ca acel care declară recurs să justifice și

interesul de a ataca hotărârea. Practic, înseamnă că interes are numai partea care a pierdut procesul, deoarece cel care a câștigat în primă instanță nu poate dovedi drepturi ce i-au fost lezate.

În speță, cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, astfel că pârâta nu poate justifica un interes în exercitarea recursului.

În consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., recursul urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D.

G.

a F. M. în nume propriu și pentru A. F. P.

B.

M.

împotriva sentinței civile nr. 3519/_ , pronunțată în dosarul nr. _

al

T. ui M. .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din _ .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. S. C. P. G. -A. N.

    2

    G.

    1. B.

Red. C.P. dac. GC 2 ex/_

Jud.primă instanță: A. S.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 53/2013. Anulare act control taxe şi impozite