Decizia civilă nr. 533/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 533/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție M. E.
, C., T. ȘI S., împotriva sentinței civile nr. 1205/_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu reclamanta D. (D. ) L. I. și pârâta U. S. H. B.
, recurent, având ca obiect obligația de a face.
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător A. A. M.
, aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s-au depus, de către reclamanta intimată, respectiv pârâtă, întâmpinări, solicitându-se respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1205 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D. (D. ) L. I. împotriva pârâtei U.
"S. H. "; B. și a fost obligată pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul diplomei;
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de aplicare a penalităților în cuantum de 200 lei/zi de întârziere.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 254,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
U. "S. H. "; împotriva M. UI E., C., T. ȘI S. B. și, în consecință a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă;
A fost respinsă cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii, prev. de art.18 alin.5 din Legea nr. 554/2004.
A fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Aspect necontestat de niciuna din părți, reclamanta a absolvit Ciclul I - studii universitare de licență (sistem Bologna) - Facultatea de Psihologie din B.
, specializarea psihologie, din cadrul Universității "S. H. "; - promoția 2009, iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență, în acest sens relevantă fiind adeverința nr.2591/_ .
Potrivit art. 38 alin.1 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul MECT nr.2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni.
Conform art.2, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titlurile sau calitățile dobândite și care conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile ce decurg din Legea nr.84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul. Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt, potrivit legii, anexe la actele de studii.
Art.5 menționează că instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii, iar potrivit art.11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor, conform art.20.
Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de U. "S. H. "; și înregistrată sub nr.1405/_, universitatea pârâtă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei.
Prin HG nr.1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializările din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul studii universitare de licență " Psihologie", s-au prevăzut specializările "Psihologie și Terapie ocupațională";.
Potrivit Ordinului Ministerul Educației și Cercetării nr.3404/_ privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de
funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.
Reclamanta s-a înscris la studiile Facultății de Psihologie din B., specializarea "Psihologie";, din cadrul Universității "S. H. "; în anul 2006( cu o durată de 3 ani), iar în sesiunea iulie 2009 a susținut și a promovat examenul de licență.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamanta s-ar fi înscris la o specializare și la o formă de învățământ pentru a căror organizare universitatea pârâtă nu avea autorizare sau acreditare provizorie. De altfel, în speță nu a fost contestat în mod expres faptul că reclamanta nu are dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru că a urmat o formă de învățământ pentru care pârâta nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.
Prin urmare, câtă vreme pârâta însăși recunoaște că reclamanta a urmat cursurile pe care le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a emis adeverința de studii nr.3416 din_ ce atestă absolvirea Facultății de Sociologie - Psihologie din B. , susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiată în psihologie, act ce premerge diplomei finale de studii, actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiată în psihologie fiind în ființă( nu a fost revocat/anulat), bucurându-se de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ, iar M.
E., C., T. și S. nu a solicitat în instanță anularea adeverinței nr.3416 din_ și nu a invocat nelegalități în organizarea de către pârâtă a studiilor reclamantei, tribunalul, având în vedere dispozițiile legale mai sus expuse, constată că cererea reclamantei este întemeiată sub aspectul obligării pârâtei la emiterea diplomei de licență și suplimentului la diplomă.
Instanța a apreciat însă că nu este întemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la emiterea documentelor respective în termen de 10 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea unei penalități de 200 lei/fiecare zi de întârziere, având în vedere că pârâta este ținută în îndeplinirea obligațiilor sale nu doar de avizul chematului în garanție MECTS pentru tipărirea documentelor respective, dar și de activitatea Romdidac SA.
Ca atare, eliberarea diplomei și suplimentului cerut de reclamantă poate trena din alte cauze decât culpa pârâtei, situație în care nu se poate impune pârâtei să respecte un termen pentru acțiuni ce depind și de alți factori decât voința sa. In speță, nu s-a dovedit că neeliberarea documentelor îi poate fi imputată exclusiv pârâtei. Dimpotrivă, există la dosar dovezi ale demersurilor pe care pârâta le-a făcut până în prezent pentru obținerea formularelor tipizate pentru actele de studii. Reclamanta are posibilitatea, în ipoteza în care neeliberarea documentelor poate fi imputată, după pronunțarea sentinței, doar pârâtei, să solicite instanței aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 față de atitudinea pasivă și culpabilă a acesteia, deci despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate în condițiile art.24 din Legea nr.554/2004 modificată și completată.
Referitor la cererea de chemare în garanție, tribunalul a reținut că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate, există o interdependență, câtă vreme doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației pârâtei, date fiind prevederile Ordinului nr.2284/2007, MECTS având competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare.
Este evident că eliberarea diplomei de licență și a suplimentului nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece MECTS refuză tipărirea formularelor tipizate
necesare, motivul fiind acela că nu se pot elibera în mod nelimitat formularele tipizate, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
MECTS nu a opinat într-un sens neechivoc despre situația reclamantei, ci a analizat în abstract condițiile ce trebuie îndeplinite de fiecare universitate, date fiind prevederile art.5 din Ordinul nr.2284/2007, iar prevederile OG nr.10/2009 invocate de minister nu sunt aplicabile în speță, deoarece s-a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar această ordonanță din 12 august 2009 "privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate"; a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, intrând în vigoare ulterior finalizării studiilor de către reclamantă, astfel că, raportat și la prevederile art.60 și urm. C.pr.civ., s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. "S. H. "; împotriva M. ui E., C., T. și S. cu consecința obligării chematului în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamantă.
S-a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata daunelor cominatorii în cuantum de 200 lei/ zi de întârziere, prev. de art.18 alin.5 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art.24 din Legea nr.554/2004 a fost reglementată o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile. Această procedură este însă subsecventă actualei etape judiciare, astfel că obligarea la plata daunelor cominatorii apare ca neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative
, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult
30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii";. Numai în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de întârziere, conform alin.(2) al art. 24 din lege.
Având în vedere aceste prevederi legale, rezultă că atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, este nejustificată obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii, impunându-se a se menționa și faptul că textul invocat de pârâtă - art.24 alin.2 din legea contenciosului administrativ face referire la despăgubiri pentru întârziere, care nu se identifică însă cu pretențiile concrete din cererea de chemare în garanție solicitându-se practic penalități, asemănătoare ca natură juridică cu daunele cominatorii din dreptul civil, concepute ca un mijloc de constrângere la adresa autorității publice pârâte și în același timp ca o garanție pentru persoana vătămată că își va vedea restabilit dreptul sau interesul legitim restabilit, incidente fiind prevederile art.18 alin.5.
În temeiul art. 274 Cod procedura civilă, s-a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată în cuantum 254,3 lei reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pe aceleași temeiuri, a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei - taxă de timbru, timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. E., C., T. ȘI S. B.
, admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivare s-a arătat că:
O prima critică adusă sentinței instanței de fond este faptul că aceasta interpretând în mod greșit legislația aplicabilă admite cererea de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S., fiind astfel incidente prevederile arte 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În admiterea cererii de chemare în garanție a ministerului, instanța de fond reține incidenta prevederilor art. 60 alin. 1 Cod proc. Civilă însă face o interpretare greșită a acestor prevederi legale.
Așa cum a arătat și în apărările formulate în fața instanței de fond conform prevederilor art. 60 Cod proc. civilă "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire."
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea în doctrina de specialitate se artă faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Ori, învederează faptul că între M. E., C., T. și S. și U. "S. H. " B., instituție de învățământ superior cu personalitate
juridică nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei asemenea cererii.
Precizează că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în
H.G. nr.536/2011 privind organizarea și funcționarea M. ui E., C. ,
T. și S., cu modificările și completări le ulterioare.
Conform prevederilor arte 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și C. . "
Precizează de asemenea faptul că potrivit prevederilor art. 7 din ORDIN nr. 2284/ 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. Mai mult M. E., C., T. și
S. a desemnat unitate» de specialitate și a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, pretențiile Universității fiind astfel soluționate.
De asemenea, amintește încă odată faptul că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a
Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
În concluzie precizează faptul că ministerul, prin adresele cu nr. 37450/_
, 37629, 12356F/_, 49716/_, 32048, 36711, 40456/_, MECTS a
avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității "S. H. " din promoțiile_ .
Mai mult învederează faptul că în cadrul dosarului cu numărul_ înregistrat pe rolul Curții de Apel B., având ca părți U. "S. H. "; B. în contradictoriu cu MECTS și ca obiect obligarea ministerului la emiterea aprobării pentru tipărirea de tipizate, reclamanta U. ,,S. H. "; consideră să renunțe Ia judecată formulând o cerere în acest sens așa cum reiese din Încheierea Curții de Apel B. din cadrul Ședinței P. e din_ .
Instanța de fond obligă ministerul la furnizarea către pârâta U. "S. H. " a formularelor tipizate necesare pentru eliberarea diplomelor de licență pentru reclamanți în virtutea faptului că ministerul" ca factor cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educație nu a aprobat și nu a furnizat pârâtei materiale tipizate cu regim special necesare pentru eliberarea diplomei de licență" și reține în acest sens dispozițiile HC nr. 676/2007, HC 635/2008 și OUG nr. 75/2005.
Ori, în situația în care instanța ar fi consultat hotărârile de Guvern menționate mai sus, ar fi putut constata faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă - specializarea drept - urmată de către reclamantă era acreditată să funcționeze la forma de învățământ ZI și autorizată provizoriu la forma de învățământ ZI .
Forma de învățământ urmată de către reclamantă, respectiv ID, la specializarea drept a Facultății de Drept și Administrație P. ă nu a se regăsește în nici o hotărâre de Guvern care reglementează domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea de la momentul înscrierii acesteia la studii și până la absolvire în anul 2009.
II. Critică de asemenea hotărârea instanței de recurs întrucât aceasta este dată cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct.(4) Cod procedură Civilă.
Astfel potrivit OMECT nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior "(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în conditiile legii.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat. "
Reiterează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o
specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul 1 de facultate.
Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare o instituție care înscrie "studenți" și eliberează diplome la formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță care nu au parcurs procedura obligatorie autorizării nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.
Astfel prin dispoziția dată instanța de fond obligă MECTS la emiterea unor avize pentru achiziționarea unor formulare tipizate, constând în diplome de licență, ignorând astfel în mod vădit cadrul legal în vigoare respectiv Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea învățământului nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, OMECT nr.2284/2007.
În concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei.
Raportat la cele de mai sus solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecare acțiunii în sensul respingerii cererii de chemare în garanție precum și a acțiunii ca neîntemeiate.
În drept s-au invocat prevederile: art. 304 pct.(4) și (9) din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005, OMECT nr.2284/2007.
În apărare, pârâta intimată U. "S. H. "; a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate - filele 11-13.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs axat pe prevederile art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Curtea reține că acest motiv ar fi dat fondat atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății.
Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului și ale ARACIS nu este fondată.
Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții.
Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare.
În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative.
Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).
Față de cele ce precedă, Curtea reține că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul-chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de
învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei USH pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.
Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta USH a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație P. ă B. este acreditată, iar specializarea Psihologie-Pedagogie Brașov este autorizată să funcționeze provizoriu.
Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.
Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare
universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ si de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si
C. si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce l a o c al if ic are un ivers itar ă d is tinc tă.
Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr- un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi,
frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare
un ivers itar ă, c i spe c ial iz are a ale as ă ș i ur mată.
Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.
Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acord ă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, po t f uncțion a și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare
";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.
După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege
"se acordă pentru forme de învățământ de zi";,
precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot
f uncțion a
și la forma de învățământ seral și fără frecventa
, f ăr ă a f i neces ară
îndepl in ire a procedu r ii de au tor iz are de f uncțion are prov izo r ie s au acred itare
de către Consiliul Național de E. luare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";.
Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul
instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze
că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.
Din această perspectivă, Curtea reține că cererea de chemare în garanție a fost în mod legal și temeinic admisă de instanța de fond, că recursul formulat este nefondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de M. E. | , C., T. ȘI S. | |
B. | împotriva sentinței civile nr. 1205 din _ | , pronunțată în dosarul nr. |
_ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
R. -R. D. | L. | U. | M. | A. | A. |
GREFIER,
M. T.
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_
Jud.fond. D. E. na L.