Decizia civilă nr. 540/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 540/2013
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.
Judecător L. U.
Judecător A. A. M. Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de S. B. -M. F. S. - PRIN A. B. D., împotriva sentinței civile nr. 1379/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu D. G. A F.
P. A J. S. și A. F. P. A O. ȘIMLEU S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite RESTITUIRE TAXĂ AUTO.
Având în vedere că la data prezentului termen d-na judecător M. D. lipsește din instanță, fiind în concediu de odihnă, pentru soluționarea cauzelor repartizate completului de judecată 4R, din a cărui compunere face parte, la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 98, alin. 6 din ROIIJ, întregirea completului s-a făcut prin participarea d-nei judecător A. A. M.
, aflată pe prima poziție în programarea de permanență în materia juridică a litigiilor cu profesioniștii și contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că s-a comunicat dosarul solicitat spre acvirare, Tribunalului S. .
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1379 din 17 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., a fost respinsă acțiunea reclamantei S. B. -
M. F. S. - prin administrator B. D. în contradictoriu cu pârâtele D.
G. A F. P. A J. S. și A. F. P. A O. ȘIMLEU S.
, pentru obligarea, în principal, la plata dobânzii fiscale iar în subsidiar, la plata dobânzii legale, aferentă sumei de 1244 lei, (achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța nr.5467009/_ ), de la data plății și până la data restituirii afective și în totalitate a acestei sume.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Prin sentința civilă nr.137/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, pârâtele au fost obligate la plata sumei de 1244 lei, cu dobânda legală prevăzută în materie fiscală, către reclamantă însă prin decizia civilă nr.1455/_ a Curții de apel C., irevocabilă, această hotărâre a fost modificată în sensul că acest capăt de cerere a fost respins, pe motiv că reclamanta era îndreptățită la plata dobânzii legale, nefiind incidente dispozițiile art.124 alin.2 și art.120 alin.7
din Codul de procedură fiscală, privind dobânda datorată contribuabililor pentru sumele de restituit de la bugetul de stat.
Raportat la această împrejurare, tribunalul a constatat că în speță se solicită, pe cale principală, soluționarea unei cereri accesorii cererii principale, din dosar nr._ și anume plata "dobânzilor legale"; aferente sumei de 1244 lei, capăt de cerere soluționat în final, printr-o hotărâre irevocabilă, în modul mai sus arătat.
În principiu, pretenția reclamantei este justificată, însăși instanța de recurs reținând- printre altele- că "este de principiu că potrivit dispozițiilor art.
21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului"; însă în speță ";reclamanta a investit instanța cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă specială cu ocazia primei înmatriculări a autoturismului marca Audi pe care l-a achiziționat în cursul anului 2008 în Belgia, cu dobânda în materie fiscală aferentă";.
Desigur, nu este în căderea tribunalului să aprecieze asupra soluției aleasă de instanța de recurs în dosar nr._ al Tribunalului S. însă instanța de fond va trebui să analizeze, în acest context, dacă ne găsim sau nu în prezența autorității de lucru judecat, dacă reclamanta poate să revină cu o nouă cerere principală privind obligarea pârâtelor la dobânzi "legale"; sau "fiscale"; și, în sfârșit, care din cele două categorii de dobândă i se cuvine, desigur în ipoteza în care o astfel de cerere este admisibilă.
Astfel, raportat la specificul cauzei din dosar nr._ al Tribunalului S. (care a generat prezenta cerere), când devine incident principiul aplicării directe a dreptului comunitar (hotărârea Curții din 5 februarie 1963, în cauza Van Gend en Loos c. Administratie der Belastingen)este de observat că nu ne găsim în prezența unei acțiuni tipice în contencios administrativ- fiscal, fiind cu totul irelevant dacă s-a respectat sau nu procedura internă de contestare a actului administrativ- fiscal, prin care s-a stabilit taxa în discuție, prev. de OUG nr.50/2008, sau dacă, există un astfel de act, care să poată fi calificat ca atare, astfel cum rezultă și din Decizia nr.24/2011, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din_ ) și care este obligatorie pentru instanțe, potrivit legii. Pentru rațiunile expuse în cuprinsul acestei decizii, Î. Curte apreciază că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin.
(1) lit. d) din Codul de procedură fiscală"; adică o acțiune directă în restituire, pentru plată nedatorată.
Referitor la dobândă, trebuie remarcat că, în această situație, fiind vorba de un capăt accesoriu de cerere, privind acordarea de daune interese compensatorii, sub formă de dobândă (și nu ca obligație principală, în virtutea unui contract de împrumut sau de depozit bancar) acestea nu pot fi pretinse în mod separat, decât odată cu soluționarea cererii principale, cererea reclamantei din prezentul dosar fiind astfel, în principiu, inadmisibilă. Pe de altă parte, capătul accesoriu de cerere, fiind soluționat pe fond, în dosar nr._ al Tribunalului S., prin decizia civilă nr.1455/_ a Curții de apel C. ,
irevocabilă, putem spune că ne găsim și în prezența autorității de lucru judecat care, finalmente, conduce tot la soluția inadmisibilității cererii.
Chiar dacă ipotetic s-ar accepta că cele două cereri formulate de reclamantă, adică obligarea pârâtelor la "dobânda fiscală"; sau în subsidiar, la
"dobânda legală"; [și nu o singură cerere, privind obligarea la "daune interese compensatorii";,după cum s-a arătat, instanța urmând să aprecieze asupra conținutului și naturii dobânzii legale, în virtutea art.84 Cod procedură civilă, conform căruia "cererea (…) este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită";] soluția instanței este tot de respingere; astfel, primul capăt de cerere se află sub puterea lucrului judecat iar cel de-al doilea este nefondat, deoarece: nefiind în prezența unei răspunderi civile delictuale sau contractuale a autorității administrativ-fiscale ci a restituirii unei taxe fiscale nedatorate, suma achitată de plătitorul de taxă, nu este purtătoare de dobândă legală, conform O.G nr.9/2001, care reprezintă dreptul comun în materie ce se aplică tuturor raporturilor juridice civile, de la data când obligația a devenit certă, lichidă și exigibilă, ci numai de dobândă fiscală, conf. art.124 Cod procedură fiscală, care este o normă specială în materie fiscală, adică "începând cu a 45-a zi, de la data înregistrării cererii de restituire, adresată organului fiscal și până la data restituirii efective";
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. B. - M. - F. S.
solicitând modificarea sentinței civila atacate in sensul de a obliga intimatele D.
G. a F. P. S., in nume propriu si in numele Administrației F.
P. a O. SS, restituirea dobânzii legale in materie civila, pentru suma de 1244.00 lei, achitata la data de_, cu chitanța nr. 5467009 reținuta cu titlu de taxa de poluare din vechea taxa speciala de prima înmatriculare, de la data creditării bugetului si pana la restituirea efectiva a sumei; cheltuieli de judecata de 58.50 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru, la judecarea pe fond și în recurs, a dosarului;
Sa se constate ca sunt îndeplinite condițiile art. 304 ali.7, 8 si 9 sau 304 alin. 1 din Codul de procedura civila pentru urmatoarele:
Prin Sentintei civile nr._, pronuntata in dosar nr._, instanta de fond a dispus respingerea Cereri formulate, de catre societate.
Având in vedere faptul ca instanța de judecata ( Curtea de A. C. ) in dosar nr._, nu a obligat AFP a Comunei Sarmasag ( actualmente AFP a O. S.
S. ) si la plata plata dobanzi in materie fiscala ( cum a decis Tribunalul S., de aceasta data am solicit restituirea dobanzi legale in materie civila ( caz in care consideram ca nu exista autoritate de lucru judecat) .
In dosar nr._, CURTEA DE APEL CLUJ prin DECIZIE CIVILĂ Nr.
1595/2012, s-a pronuntat in sensul in care :
"Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost Încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda Legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integra le către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i
se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă pretul folosintei banilor pe perioada de referintă.
Or, dacă s-ar accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume rară o bază legală, punând astfel în pericol principiul, răspunderii patrimoniale ce presupune reparatia în natură și integrală a prejudiciului.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12 septembrie 2012 pârâta D.
G. a F. P. a J. S.
a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu respingerea acțiunii formulată de reclamant (ă).
În motivare pârâta consideră că instanța de fond în mod legal a respins acțiunea formulată privind acordarea dobanzii fiscale sau legale aferente taxei de prima înmatriculare.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului S. în data de_, reclamantul solicită acordarea dobânzii fiscale sau lega le aferente taxei de prima înmatriculare reținuta in contul taxei pe poluare in suma de 1244 lei, taxa care a fost achitata cu chitanța 5467009/_, fara a dispune de un temei juridic in baza căruia sa fie obligata instituția la restituirea acestei dobânzi.
Arată că instanta de judecata faptul ca reclamantul a solicitat, in dosarul Tribunalului S. nr._, obligarea AFP la restituirea deferentei de taxa speciala de prima înmatriculare reținuta ca taxa pe poluare in suma de 1244 LEI cu dobânda fiscala aferenta.
Prin Sentința Civila nr. 137/_, Tribunalul S. a admis acțiunea sa si a dispus obligarea AFP la restituirea taxei pe poluare cu dobânda fiscala aferenta. Împotriva acestei sentințe DGFP S. - AFP a declarat recurs iar Curtea de
C. a admis recursul nostru. a modificat in parte hotărârea Tribunalului S. in sensul ca a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a paratelor la plata dobanzii lega le in materie fiscala aferenta sumei de restituit si au fost mentinute restul dispozițiilor sentinței.
Prin urmare, din moment ce reclamantul a mai solicitat acordarea dobanzii lega le in materie fiscala, consideram ca reclamanta nu mai poate solicita din nou dobânda fiscala sau legala, deoarece in cauza exista autoritate de lucru judecat.
Motivarea reclamantului prin aceea ca este îndreptățit sa primească si dobânda aferenta taxei pe poluare nu poate fi reținuta in soluționarea favorabila a prezentei acțiuni întrucât reclamantul a avut posibilitatea sa ridice aceste pretentii doar in dosarul de restituirea a taxei pe poluare, ceea ce a si facut, si nu prin promovarea unei acțiuni separate.
In concluzie organul fiscal in mod legal a motivat răspunsul la adresa reclamantului cu privire la acordarea dobânzii aferente taxei de prima înmatriculare.
Își menține punctul de vedere din întâmpinare depusa la dosarul cauzei.
Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:
Cu privire la inadmisibilitatea de principiu a cererii de acordare a dobânzilor pe cale principală, Curtea reține următoarele:
În funcție de calea procedurală pe care o alege partea, cererile de chemare în judecată sunt: cereri principale, cereri accesorii și cereri incidentale.
Cererile principale sunt acelea prin care se declanșează procedura judiciară. Cererile accesorii sunt acelea care depind de cererile principale iar cererile incidentale sunt acelea care au o existență de sine stătătoare, însă sunt formulate într-un proces deja început.
Este real că unele cereri pot fi formulate numai pe cale principală după cum sunt cereri care pot fi formulate numai pe cale accesorie.
Cererea de plată a dobânzii moratorii pentru neplata la termen (scadență) a unei sume de bani poate face obiectul fie a unei cereri accesorii cererii principale ce vizează recunoașterea sumei purtătoare de dobânzi, fie pe cale principală dacă suma de bani putătoare de dobânzi nu mai are caracter litigios (fie este recunoscută voluntar de către creditor, fie a fost irevocabil tranșată printr-o hotărâre judecătorească în urma unui litigiu).
Așa fiind, cererea de acordare a dobânzilor moratorii formulată pe cale principală, ulterior unui litigiu tranșat irevocabil prin care s-a soluționat cererea cu privire la suma purtătoare de dobândă, este admisibilă.
În speță, reclamanta recurentă a formulat inițial o cerere de obligare/restituire a pârâtei la plata unei sume de bani ce a fost anterior încasată cu titlu de taxă pe poluare și a solicitat și plata dobânzii în materie fiscală.
După tranșarea irevocabil a litigiului prin decizia nr. 1455 din 28 mai 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dos. nr._ s-a decis că pârâta datorează suma de 1.244 lei pe care a fost obligată să o restituie iar în ce privește capătul accesoriu al dobânzii fiscale, acesta a fost respins irevocabil ca fiind neîntemeiat.
Reiterarea pe cale principală a cererii privind acordarea dobânzilor fiscale ori în subsidiar a celor legale, de drept comun, nu pune și nici nu poate pune problema inadmisibilității ci eventual a excepției autorității de lucru judecat.
Cât privește excepția autorității de lucru judecat, se reține că sub aspectul capătului principal de cerere privind dobânda în materie fiscală se poate pune problema existenței autorității de lucru judecat.
Din această perspectivă, se poate afirma cu temei că cererea de acordare a dobânzilor, capătul principal din cererea introductivă de instanță ce face obiectul dos. nr._, poate fi respins ca existând autoritate de lucru judecat față de decizia nr. 1455 din 28 mai 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dos. nr. _
.
Așa fiind, instanța de fond a soluționat în mod corect excepția.
Cu toate acestea, în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, privitor la acordarea dobânzii legale fundamentată în drept nu pe prevederile Codului de procedură fiscală ci pe prevederile dreptului comun, recte OG nr. 9/2000, nu există nicio hotărâre pronunțată de instanță privind soluționarea între aceleași părți a unei atari cerei.
Din această perspectivă, această cerere este admisibilă, contrar a ceea ce a reținut instanța de fond.
Se constată că instanța de fond, pare a accepta că cererea de acordare a dobânzilor legale la suma de 1244 lei este admisibilă de vreme ce s-a pronunțat și în fond asupra ei statuând în considerente că o atare cerere este nefondată.
Astfel, s-a reținut că nu suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale ori contractuale a autorității administrativ-fiscale ci a restituirii unei taxe fiscale nedatorate, sumă achitată de plătitorul de taxă, și care nu este
purtătoare de dobândă legală conform OG nr. 9/2000 ci numai de dobândă fiscală.
Cu privire la acest aspect, Curtea a menționat încă în decizia nr. 1455 din 28 mai 2010 pronunțată de Curtea de A. C. în dos. nr._ cu ocazia soluționării capătului de cerere privind acordarea dobânzii în materie fiscală care este raționamentul pentru care o atare cerere nu poate fi admisă.
Este real că nefiind investită nu s-a putut pronunța în fond pe cererea de acordare a dobânzilor care are drept temei dreptul comun, recte OG nr. 9/2000, incident în speță conform principiului de drept consacrat de adagiul tempus regit actum.
Cu toate acestea, Curtea în nenumărate rânduri a statuat asupra principiilor de reparație în ipoteza incidentă în speță.
Astfel, după ce s-a statuat că reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, Curtea s-a preocupat să deceleze dacă suma de restituit este purtătoare de dobânzi sau oricum care sunt principiile de reparație în materie. În acest scop s-a făcut apel la jurisprudența CJUE.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat (art. 110 din TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).
Prin urmare dreptul la despăgubire completă în ipoteza restituirii taxelor încasate cu încălcarea normelor dreptului UE este recunoscut pe cale jurisprudențială de CJUE iar acesta se va aplica și concretiza potrivit dreptului intern, național.
La aceste considerații se mai rețin următoarele:
Prin Hotararea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin incalcari ale dreptului Uniunii, in speta de fata, prin incalcarea art.110 TFUE. Mai apoi, prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotarat ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protectie efectiva a dreptului încalcat.
Tot astfel, prin Hotararea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit si ca dreptul la rambursare reprezinta consecinta si completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
Î
n plus, prin aceeasi hotarare, Curtea a stabilit ca particularul are dreptul și la restituirea sumelor platite statului sau retinute de stat in legatura cu acel impozit. Dintre aceste sume, Curtea a precizat ca particularul are dreptul la repararea de catre stat a prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea sumelor de bani (a impozitului), facand referire la situatia particulara din speta care viza perceperea prematura a unui impozit, adica mai devreme decat data scadentei lui.
Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul de mai sus implica obligatia statelor de a plati dobanzi pentru indisponibilizarea sumei.
Curtea a retinut ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, în special rata si modul de calcul, dar sa respecte doua principii: principiul echivalentei respectiv sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale
dreptului intern și principiul efectivitatii adică sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila. Acest ultim principiu implica de asemenea, ca normele interne reparatorii, (privind dobanzile în cazul de fata) sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
De vreme ce Curtea tranșat irevocabil faptul că între părți nu se poate admite o cerere de acordare a dobânzilor în materie fiscală problema acordării dobânzilor legale devine incidentă sub aspectul principiilor și argumentelor mai sus expuse.
Conform art. din OG nr. 9/2000, aplicabilă tempus regit actum, la speță, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală așa cum este determinată de art. 3 alin . 3-6 din actul normativ precitat.
Curtea mai reține cu titlu de principiu că dobânda legală trebuie să fie calculată de la momentul încasării sumei de restituit. Și este așa, deoarece indisponibilizarea sumei este continua, si incepe din ziua perceperii/platii impozitului si se finalizeaza în ziua rambursarii acestuia către contribuabil.
Altfel spus, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
A admite în sens contrar, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor tratatelor, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite inclusiv daune pentru pierderile suferite.
Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C.pr.civ. să admită recursul declarat de reclamanta S. B. - M. - F. S. împotriva sentinței civile nr. 1379 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o va modifica în sensul că va admite cererea în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtele A. F. P. SS și
D. G. a F. P. S. să restituie reclamantei dobânda legală în materie civilă calculată la suma de 1244 lei pentru intervalul de timp_ și până la restituirea sumei de 1244 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin chitanța TS4A nr. 5467009/_ .
În temeiul art. 274 al. 1 C.pr.civ. va obliga pârâtele să achite reclamantei suma de 58,5 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs, reprezentând taxe judiciare de timbru și timbru judiciar..
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta S. B. - M. - F. S. împotriva sentinței civile nr. 1379 din_, pronunțată în dosarul nr. _
al Tribunalului S., pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâtele A. F. P. SS și D. G. a F.
P. S. să restituie reclamantei dobânda legală în materie civilă calculată la suma de 1244 lei pentru intervalul de timp_ și până la restituirea sumei de 1244 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin chitanța TS4A nr. 5467009/_ .
Obligă pârâtele intimate să plătească recurentei reclamante suma de 58,5 lei cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, A. A. M. |
GREFIER, M. T. |
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond. S. M.