Decizia civilă nr. 5539/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5539/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C. Judecător M. S. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P.
B. împotriva sentinței civile nr. 1226 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud în contradictoriu cu reclamantul
S. I. G. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere al Curții de Apel C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1226 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul S. I. G., împotriva pârâtei
F. P. B.,
și, în consecință:
a fost obligată pârâta A. F. P. B. să restituie reclamantului suma de 2.182 lei, achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare, precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei până la data restituirii efective;
a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere vizând anularea adresei emisă de pârâtă privind refuzul de restituire a taxei pe poluare.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.
F. | P. B. împotriva chematei în garanție A. | F. | Pentru |
M. | , și în consecință: |
- a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de
2.182 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății taxei până la data restituirii efective și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtele Direcția Generală a F. P. B. -Năsăud și A. F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. .
În considerente sentinței, instanța a reținut următoarele:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Pe fondul cauzei, s-a reținut ca prin Hotărârea C.J.C.E. în cauza C- 402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru
considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe (cu precizarea că dobânda legală se calculează conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, respectiv conform OG nr. 13/2011 din data de_, iar
începând cu data de_ potrivit art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr. 13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009- dobânda legală penalizatoare - impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
Instanța a respins capătul de cerere privind anularea adresei ce conține refuzul de restituire, ca inadmisibil.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța a obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar .
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P., conform dispozitivului prezentei sentințe.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Direcția Generală a F. P. B. -Năsăud, tribunalul a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că această pârâtă nu a fost obligată la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - această parte nu a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. a municipiului B.
, solicitând admiterea recursului; - modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii introductive formulată de către reclamant, cu consecința menținerii taxei pe poluare achitată ca fiind legal percepută.
În motivarea recursului se arată că solutia pronuntata de catre instanta de fond este netemeinica si nelegala, fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, este lipsita de temei de legal si necuprinzand motivele pe care se sprijina motivarea solutiei, mai mult aratand ca instanta fondului a omis sa se pronunte cu privire la cererea de chemare in garantie, solicita să se facă aplicatiunea dispozitiilor art.304 si 3041C,procedura civila, in sensul examinarii cauzei sub toate aspectele.
De asemenea instanta de fond nu a facut o atenta analiza a cererii introductive, ceea ce echivaleaza cu nejudecarea fondului, aparand astfel ca verosimila si necontestata pozitia reclamantului-intimat exprimata prin actiunea introductiva.
In contradictoriu cu retinerile instantei de fond, apreciază ca actiunea in contencios administrativ formulata de catre reclamantul-intimat este neintemeiata, astfel ca nu se impunea ca instanta sa admita actiunea si sa dispuna restituirea taxei pe poluare cu acordarea dobanzilor legale calculate de la data platii taxelor si pana la restituirea efectiva si cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In contradictoriu atat cu reclamantul-intimat cat si cu retinerile instanței fondului arată că OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare nu a fost si nu este in contradictie cu normele comunitare, scopul instituiri acesteia fiind acela de a contribui cu sumele incasate, la asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru
imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu si de asemenea nueste discriminatorie.
Prin noul act normativ in baza caruia a fost perceputa taxa pe poluare de la reclamant/a ,este respectat si principiul transparentei,deoarece taxa pe poluare este asezata pe baza unor criterii cunoscute de contribuabili prin omologarea de tip,fiind instituite valorile limita pentru incadrarea unui autovehicul in diverse clase de poluare,astfel incat se poate cunoaste pe baza documentelor masinii cuantumul posibil al taxei pe poluare pentru autovehicul de tipul celui pe care contribuabilul si-l doreste.
Se mai impune a se retine de catre instanta corectul caracter al taxei pe poluare perceput pentru autoturisme si autovehicule si anume acela de taxa pe poluare perceputa cu ocazia primei inmatriculari in Romania,iar nu o taxa pe poluare pentru fiecare inmatriculare in Romania,sau taxa pe poluare de reinmatriculare in Romania.
Acesta este motivul pentru care in situatia in care o persoana romana achizitioneaza un autoturism sau autovehicul care a fost deja inmatriculat in Romania de catre vechiul proprietar nu mai plateste aceasta taxa pe poluare intrucat in acest caz nu mai are de a face cu o prima inmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
In situatia mai sus descrisa rezulta ca reclamanta-intimata nu s-a aflat in situatia unei reinmatriculari a unui autovehicul deja inmatriculat in Romania si ca atare in mod corect i-a fost impusa pentru realizarea primei inmatriculari ,plata taxei pe poluare in temeiul OUG nr.50/2008 act normativ care respecta exigentele de compatibilitate cu art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunitatii Europene, astfel ca restituirea ei nu are un temei legal.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Pe fondul cauzei
, curtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu
c. Statul Român,
s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 50/2008, deci încă de la data de_ .
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art.
148 alin. 2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal).
Referitor la obligarea la plata dobânzii
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului Uniunii Europene.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1226 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. Năsăud, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. A. M. C. M. S.
GREFIER
B.
Red. C.P. dact. G.C.
2 ex/_
Jud. primă instanță: L.T. B.
