Decizia civilă nr. 5596/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 5596/2013

Ședința publică de la 13 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. M. C. Judecător M. S. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC P. S. împotriva sentinței civile nr. 9601 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P.

C., A. F. P. C. -N. și A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de Apel C. nr.57/2012, anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de reclamanta SC P. S. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 9601 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., s-a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu; s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. C. -N., D. G. a F. P. C. și A. F. pentru M., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut următoarele:

Analizând excepția lipsei calității procesuale active raportat la procura specială depusă în copie la fila 8 dosar

, tribunalul a admis-o cu consecința respingerii cererii în condițiile în care SC BT Leasing Transilvania I.F.N. a

1

împuternicit pe SC P. S.R.L. să îndeplinească formalitățile necesare pentru recuperarea pe cale judecătorească a taxei de primă înmatriculare pentru autoturismul în discuție așa cum rezultă din procura specială autentificată sub nr.472/_ de către BNP B. și Iorga (fila 8 dosar).

Cu toate acestea acțiunea a fost formulată în nume propriu deși plătitor al taxei a fost așa cum reiese din decizia de calcul SC BT Leasing Transilvania I.F.N, evident aceasta fiind îndreptățită la restituire.

Față de cele ce preced, tribunalul a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă neexistând o identitate între persoana reclamantului și cel care este creditor în raportul juridic supus judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC P. S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivele de recurs se arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale active, întrucât SC BT LEASING TRANSILVA. A IFN SA prin adresa nr.565 din_ i-a comunicat că reclamanta este îndreptățită să formuleze în nume propriu o acțiune directă în contencios administrativ pentru restituirea taxei de primă înmatriculare.

De asemenea, i-a fost eliberată o împuternicire din care reiese că este îndreptățită să solicite în nume propriu restituirea taxei de primă înmatriculare, această împuternicire fiind de fapt o procură specială, de mandat, dată în fața notarului prin care este mandatată pentru a exercita acțiunea dedusă judecății.

Față de mandatul dat de BT LEASING TRANSILVA. A IFN SA, instanța avea obligația să introducă în cauză societatea de leasing pentru a confirma mandatul. Mandatul dat de aceasta era clar și neechivoc în sensul că reclamanta putea formula în nume propriu cererea în instanță, de restituire a taxei de primă înmatriculare.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit normelor juridice instituite prin Codul de procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes.

În speță se constată că în mod corect instanța de fond a statuat că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât deși SC BT Leasing Transilvania I.F.N. a împuternicit-o pe reclamantă să îndeplinească formalitățile necesare pentru recuperarea pe cale judecătorească a taxei de primă înmatriculare pentru autoturismul în discuție așa cum rezultă din procura specială autentificată sub nr.472/_ de către BNP B. și Iorga (fila 8 dosar), acțiunea a fost formulată în nume propriu; de asemenea, se poate observa că plătitor al taxei a fost așa cum reiese din decizia de calcul SC BT Leasing Transilvania I.F.N, astfel că doar aceasta era îndreptățită la restituire.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 CPC îl va respinge și va menține în întregime hotărârea recurată.

2

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. S. împotriva sentinței civile nr.9601 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

  1. P. A. M. C. M. S.

    GREFIER

    1. B.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.T. O.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5596/2013. Anulare act control taxe şi impozite