Decizia civilă nr. 6110/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6110/2013
Ședința publică de la 27 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE V. G.
Judecător A. A. M. Judecător S. L. R. Grefier S. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F.
P. H. împotriva sentinței civile nr.11167 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamanta intimată SC M.
I. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Componența completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Cluj nr. 22/2013, anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.11167 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. M. I. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. H. .
A fost obligată pârâta A. F. P. H. să restituie reclamantei suma de 17.806 lei încasată de la aceasta cu titlu de taxă de primă înmatriculare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței nr. TS3A nr. 2577205/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 1539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. H. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M.
.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca MERCEDES BENZ, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 17806 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria
H. cu chitanța seria TS3A nr. 2577205/_ . Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantei încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P.
H. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.
Singura critică adusă de recurentă este legată de cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată acordate constând în onorariu avocațial prin raportare atât la suma dispusă a se restitui, cât și la practica instanțelor în această materie, fiind de notorietate că acțiunile de acest gen se formulează după același tipar, fără muncă de concepție.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.
Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea găsește că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați. Totodată, nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.
În consecință, față de cele menționate anterior, se va admite recursul declarat de pârâta A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr. 11167 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în parte în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.
2
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. H. împotriva sentinței civile nr.11167 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2013.
Președinte, V. G. | Judecător, A. A. M. | Judecător, S. L. R. |
Grefier, S. G. |
Red.S.L.R./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-B. G. Z.
3