Decizia civilă nr. 6161/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6161/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP
Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către
C. LOCAL AL M. Z. - P. L. Z. împotriva Sentinței civile nr. 432/2013 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimat M. M. -C.
, având ca obiect obligația de a face RECUPERARE SUME.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 21 mai 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 432 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii.
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de P. L. Z., împotriva pârâtului împotriva pârâtului M. M. C., pentru recuperarea sumei de 1917 lei, acordată conform Contractului Colectiv de Muncă, în perioada_ -_ .
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, care s-a impus a fi analizată cu prioritate conform dispozițiilor art. 28 alin.1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța de fond a apreciat că se impune admiterea acesteia, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat că pârâtul M. M. C. are calitatea de funcționar public, fiind angajat în cadrul Poliției Locale Z. . Acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune pentru angajarea răspunderii civile a funcționarului public, în vederea recuperării unor sume de bani încasate necuvenit. Prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile cauzate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 stabilesc în concret procedura care trebuie urmată de conducătorul instituției.
Din cuprinsul acțiunii reclamantei ar rezulta că aceasta apreciază că pârâtul se află în situația prevăzută de art. 84 lit. b din Legea nr. 188/1999, condiții în care repararea pagubei se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, fără a fi necesară
introducerea unei acțiuni la instanța de contencios administrativ în vederea constituirii unui titlu executoriu pe cale judecătorească în vederea stabilirii întinderii prejudiciului și a reparării acestuia. Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general (art. 169 alin. 1 și 2 din Codul muncii care obligă angajatorul să se adreseze în instanță pentru recuperarea prejudiciului suferit, reținerile salariale neputând fi realizate decât în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile), care privesc angajarea răspunderii civile a oricărei persoane angajate în muncă și care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajare a răspunderii.
Instanța de fond a apreciat că nu se poate da curs solicitării apărătorului reclamantei de a pronunța o hotărâre pe fondul cauzei, chiar de respingere ca nefondată, deoarece admisibilitatea acțiunii se impune a fi analizată cu prioritate și în cazul constatării inadmisibilității este exclusă aprecierea fondului cauzei.
Raportat la cele de mai sus, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii și în temeiul art.18 din Legea nr. 554/2004 a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de P. L. Z., împotriva pârâtului M. M. C.
.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. L. Z.,
solicitând admiterea acestuia și casarea cu trimitere la instanța de fond în vederea soluționării cauzei pe fond.
În motivarea recursului, reclamanta arată că a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat în deciziile 15/_ și 15bis/_ .
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global în deciziile sale, iar unitatea recurentă a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe în care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât în parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la recurentă, alții au fost transferați la alte unități, prin urmare, recurenta nu avea posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni, recurenta a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților, dar demersul acesteia a rămas fără succes, întrucât nu a obținut un asemenea angajament.
În altă ordine de idei, respectivele decizii emise de reclamantă cu tabele anexate au fost expediate pârâților, dar nu avea semnătura de primire a deciziei. în acest context recurenta în imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu se proba comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor în parte. În mod contrar celor reținute de instanță, recurenta arată că a solicitat modificarea unui act administrativ în sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât în parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabil pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri.
În esență, arată recurenta, a solicitat a se reține analogia cu normele administrative, iar instanța de fond a aplicat analogia cu normele contravenționale, interpretare analogică exclusă de prevederile art. 117 din Legea nr. 188/1999. Chiar dacă deciziile emise de recurentă nu îmbracă forma unui act administrativ comun sub nicio formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Problema de drept dedusă judecății de către recurentă impune a se stabili dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei acțiuni în justiție.
Conform art. 84 din Legea 188/1999 răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din aceeași lege prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din examinarea dispozițiilor legale menționate rezultă că prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea. Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricărei persoane care nu este funcționar public sau pentru care nu există norme legale speciale de angajare a răspunderii, potrivit principiului "specialia generalibus derogant";.
In speță s-a procedat la emiterea a doua decizii în temeiul art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 în vederea recuperării sumei pretinse de la pârât, însa pârâtului în cauză i-au încetat raporturile de serviciu cu reclamanta, astfel încât nu există posibilitatea punerii în aplicare a acestor decizii prin rețineri din salariu.
Având în vedere că pârâtul nu mai desfășoară activitate în cadrul autorității reclamante, recuperarea acestor sume nu este posibilă decât pe calea dreptului comun. În prezent însă, deciziile de impunere sus indicate nu sunt prevăzute de Legea nr. 188/1999 sau de Codul de procedura civilă ca fiind titluri executorii, o asemenea prevedere urmând a fi inclusă în Legea nr. 188/1999 prin Legea nr. 76/2012 la data intrării sale în vigoare, dar cu aplicabilitate doar pentru titlurile executorii ce se vor emite după acea dată.
Nedeținând un titlu executoriu în dreptul comun, singura posibilitate a reclamantei în vederea recuperării acestei sume este aceea de a acționa în justiție pârâtul în vederea constituirii unui titlu executoriu, în măsura în care pretențiile sale vor fi găsite justificate.
În aceste condiții în care pârâtul nu mai este funcționar public în cadrul reclamantei, o acțiune în instanță de obligare a pârâtului la plata acestei sume apare ca admisibilă întrucât nu încalcă principiul potrivit căruia legea specială derogă de la legea generală și nici prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, neexistând o altă cale de recuperare a acestor sume.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în baza textelor de lege sus menționate și a art. 3041C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând ca acțiunea este admisibilă prin prisma celor mai sus analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamantul C. LOCAL AL M. Z. - P.
L. Z. împotriva sentinței civile nr. 432 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, A. -I. A. | JUDECĂTOR, C. I. | JUDECĂTOR, DP |
GREFIER, A. B. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: M. S. .
