Decizia civilă nr. 6362/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 6362/2013
Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
V. G. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare | recursul declarat de recurenta- pârâtă A. | |
N. | pentru R. P. | împotriva sentinței civile nr.2949 din _ |
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. I., având ca obiect despăgubire Legea nr.290/2003.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei de timbru.
Intimatul-reclamant S. | I. | a depus întâmpinare. | |
Recurenta- pârâtă A. | N. | pentru R. P. | a solicitat |
judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat, comunicat și scutit de la plata taxei de timbru.
Curtea, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2949/_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr._, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru R. P. și, în consecință:
- a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 51.268 lei reprezentând despăgubiri acordate în baza Legii nr.290/2003, prin Hotărârea nr.25/_ a Comisiei Județene de recunoaștere a drepturilor, acordarea despăgubirilor sau compensațiilor cetățenilor români beneficiari ai Legii nr.290/2003, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație începând cu data de_ .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 2039,3 lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că prin acțiunea sa, reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru
R. P., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani stabilită cu titlu de despăgubiri, conform Hotărârii nr.25/_ a Comisiei județene B. -Năsăud de aplicare a Legii nr.290/2003, în cuantum de
51.268 lei, actualizată în raport cu indicele de inflație, potrivit disp.art.18 alin.6 din H.G.1120/2006, începând cu data de_ .
In motivarea acțiunii, reclamantul susține în fapt că prin Hotărârea nr.25 din data de_ a Comisiei județene B. -Năsăud de aplicare a Legii nr.290/2003 i-au fost acordate despăgubiri în valoare de 51.268 lei pentru bunurile avute în proprietate de către antecesorii părinți: S. N. și Agripina cu domiciliul în localitatea Igești, județul Storojinet, Bucovina de Nord.
Urmare a acestei hotărâri, reclamantul a depus la sediul pârâtei cerere prin care a solicitat efectuarea plății. Aceasta a refuzat, însă, efectuarea plății. La data de_ a formulat plângere prealabilă, raportat la art.7 din Legea nr.554/2004. Pârâta nu a dat curs solicitării sale, astfel încât a fost nevoit să introducă prezenta cerere de chemare în judecată.
Prin Hotărârea nr.25 s-a dispus ca aceste compensații bănești să fie achitate beneficiarilor, în conformitate cu prev.H.G.nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea legii nr.290/2003 eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, 40% în primul an și 60% în al doilea an.
Întrucât termenul de doi ani a fost împlinit, consideră că se impune admiterea cererii, așa cum a fost formulată. Odată ce o lege este adoptată, fiind în vigoare, ea urmează a fi aplicată, iar o posibilă invocare de către pârâtă a lipsei disponibilităților bănești nu se justifică.
Cuantumul compensației bănești a fost calculat la nivelul lunii august 2007, astfel încât se impune actualizarea lui potrivit indicelui de creștere a prețurilor de consum din ultima lună care a fost publicat de către Comisia Națională de Statistică înaintea plății, conform art.18 alin.6 din H.G. nr. 1120/2006.
Solicită ca instanța să observe că despăgubirile i-au fost acordate în baza probelor administrate de către comisie. De asemenea, vicepreședintele Autorității Naționale pentru R. P. nu a emis nici o decizie contrară care să poată fi contestată și nici nu a solicitat Comisiei județene B.
-Năsăud de aplicare a prev. Legii nr.290/2003 revocarea hotărârii și, în consecință, comisia nu a revocat hotărârea emisă, respectiv nu s-a făcut aplicarea prev.art.17 din H.G.nr.57/2008.
In concluzie, Hotărârea nr.25/2007 este în vigoare, iar refuzul de a se plăti despăgubirile nejustificat.
In drept, invocă prev. Legii nr.290/2003, împreună cu normele metodologice de aplicare.
Pârâta A. N. pentru R. P. a formulat întâmpinare (f.15-19) prin care susține că la data de_ Instituția Prefectului jud. B. -Năsăud - Comisia de aplicare a Legii. Nr.290/2003 a emis pe numele reclamantului S. I., Hotărârea nr.25.
Prin Hotărârea nr.25/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 51.268 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii S.
N. și Agripina, abandonate și sechestrate în localitatea Igești - jud.
Storojineț, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
Față de speța dedusă judecății, învederează instanței că, conform art.18 alin.5 din H.G.nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea legii nr.290/2003, "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a mun. B. pentru aplicarea legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea legii nr.290/2003, (…) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, (…)";.
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate cu această destinație.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr.290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Din aceste sume Serviciul pentru aplicarea legii nr.290/2003 i-au fost alocate: 52.911.909,15 lei în anul 2007; 17.567.560,94 lei în anul 2008;
20.389.425,80 lei în anul 2009; 38.849.328,80 lei în anul 2010; 39.635.644
lei în anul 2011. Face precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru R. P.
, sunt acordate în baza: Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940; Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente; Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Potrivit art.41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/Rec/C.M./2007/7, unde se stabilește că,
"având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române";, termenul rezonabil reglementat prin art.41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art.10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există forte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situație în care se regăsește pârâta) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost relevate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea pilot în cauza
Atanasiu și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativă a CCSD (ANRP) în Hotărârea Pilot Atanasiu și alții împotriva României:
"222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie procedurile simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente și mai exact Comisia centrală ar fi prevăzut, cu resurse umane și materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.
Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca, Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar într-un număr de mai puțin de 4.000 de dosare";.
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a intimatei.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un "termen rezonabil"; așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr.270/_ a Primului - Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei "răspuns la întâmpinare"; (f.26- 27), solicitând în continuare admiterea cererii formulate, cu mențiunea că apărările pârâtei sunt nefondate.
A mai reținut tribunalul că reclamantul S. I. este titularul unei creanțe, certe, lichide și exigibile, stabilită prin Hotărârea nr.25/_ emisă de Comisia Județeană de recunoaștere a drepturilor, acordarea despăgubirilor sau compensațiilor cetățenilor români beneficiari ai prevederilor Legii nr.290/2003, hotărâre și prin care s-a recunoscut acestuia dreptul la despăgubiri bănești în valoare totală de 51.268 lei pentru bunuri certificate cu acte autentice și abandonate în localitatea Igesti, județul Storojinet, Bucovina de Nord, respectiv o casă de locuit, plus anexe și teren aferent - evaluate la 33.248 lei și 2,1 ha teren agricol evaluat la 18.020 lei.
Prin art. 18 al HG nr.1120/2006 s-a prevăzut modalitatea de plată a acestor despăgubiri, aceasta presupunând o cerere scrisă, adresată Autorității Naționale Pentru R. P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003.
Reclamantul a urmat această procedură, menționată și în anexa la Hotărârea nr.25/2007, astfel încât era îndreptățit la plata despăgubirilor, eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor( a se vedea și pct.3 lit. b din anexă, respectiv art.18 alin.5 lit. b din HG nr.1120/2006).
Tribunalul a reținut că reclamantul este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994, întrucât noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Prin urmare, reclamantul poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum rezultă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, având în vedere hotărârile de condamnare a României în cauzele Jujescu contra României, ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate, precum în cauza Porțeanu contra României, tribunalul apreciază că este necesar a se da eficiență acțiunii reclamantului prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu îl expune arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează.
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente.
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a despăgubirilor trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2004, prin depunerea cererii privind acordarea compensațiilor bănești în temeiul Legii nr. 290/2003.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că pârâta se prevalează de norme legale ce condiționează îndeplinirea obligației acesteia de existența disponibilităților bănești, o durată totală a
procedurii de 8 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă, sens în care apreciază că apărările formulate de pârâtă nu se pot constitui în argumente pertinente în vederea respingerii acțiunii reclamantului.
În acest sens, trebuie avută în vedere și practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care a apreciat că art. 6 alin. 1 din Convenție conține un drept de "acces la instanță" - din care dreptul de acces este un element al dreptului la un proces echitabil. Acest drept nu este unul absolut, putând face obiectul unor limitări care însă nu pot să restrângă sau reducă accesul persoanei in așa fel sau in așa măsura încât însăși esența dreptului să fie afectată. În plus, prin limitare trebuie să fie urmărit un scop legitim, să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate si scopul urmărit. Convenția intenționează garantarea unor drepturi care nu sunt teoretice și iluzorii, ci concrete și efective, scop care trebuie urmărit cu cea mai mare atenție în cazul accesului la instanță, având in vedere rolul proeminent deținut intr-o societate democratică de dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce privește aplicarea corectă a art. 6 și 13 din Convenție, reperele jurisprudențiale, începând cu cauza Kudla c. Poloniei (hotărârea din_ ), conchid în sensul că statele parte la Convenție sunt obligate să pună la dispoziția justițiabililor o cale de recurs pentru a valorifica plângeri privitoare la depășirea duratei rezonabile a procedurii. Totodată, o instanță investită cu o astfel de plângere va trebui să aibă competența de a ordona cel puțin acordarea de despăgubiri atunci când constată că plângerea este întemeiată.
Or, în speță, atare despăgubiri menite a repara integral prejudiciul suferit de reclamant se materializează în actualizarea creanței, cu indicele de inflație calculat de la data de_, deoarece ultima zi pentru plata celei de- a doua tranșe era_, conform art.18 alin.6 din HG nr.1120/2006, și până la data plății efective, în acord și cu prevederile art.18 alin.3 din Legea nr. 554/2004: "în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru";.
Prin urmare, în temeiul prevederilor legale mai sus menționate, raportat și la dispozițiile art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând obligarea pârâtei la plata în favoarea acestuia a sumei de 51.268 lei reprezentând despăgubiri acordate în baza Legii nr.290/2003, prin Hotărârea nr.25/_ a Comisiei Județene de recunoaștere a drepturilor, acordarea despăgubirilor sau compensațiilor cetățenilor români beneficiari ai prevederilor Legii nr.290/2003, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data de_ .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. N. pentru R. P., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că acțiunea formulată de către reclamant este prematur introdusă, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/20131. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din
O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei".
Totodată, potrivit alin. (2), "prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata transelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Consideră recurenta că din analiza celor două texte de lege menționate, reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani. Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 25/_ emisă de către Comisia Județeană B. Năsăud de aplicare a Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Consideră recurenta că măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor. Plata eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din
26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin eșalonarea stabilită statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În subsidiar, cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor Legii nr.
9/1998 și Legii nr. 290/2003, recurenta învederează următoarele:
În realizarea funcțiilor sale, A. N. pentru R. P. gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. N. pentru R.
P. trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru
R. P., această instituție a fost pusă în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
Din acest motiv, în ultima perioadă, A. N. pentru R. P. s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Având în vedere impactul acestor sume asupra bugetului de stat, s-a impus identificarea unei modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
Pentru atingerea acestui deziderat, având în vedere necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, s-a impus eșalonarea plății sumelor acordate potrivit actelor normative amintite.
Referitor la obligarea pârâtei la actualizarea sumei de 51.268 lei, reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 25 din_ emisă de Comisia Județeană B. Năsăud de aplicare a Legii nr. 290/2003, sumă actualizată în raport cu indicele de inflație începând cu data de_ și până la data plății efective, se fac următoarele precizări:
Prin art. 1 alin. (4) din OUG nr. 10/2013, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv "Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe".
Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
În cazul în care instanța va aprecia că se impune, pârâta solicită în subsidiar, micșorarea cheltuielilor de judecată în baza art. 274 alin 3 Cod proc civ., potrivit căruia ,,judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Acordarea unor cheltuieli de judecată de 2.039,3 lei este neîntemeiată și față de obiectul cauzei.
Aceste aspecte nu vizează o împotrivire din partea pârâtei la acțiune, ci doar faptul că nu există un buget pentru plata cheltuielilor de judecată
Prin urmare, față de obiectul pricinii, cheltuielile de judecată sunt nejustificat de mari, motiv pentru care pârâta solicită reducerea lor corespunzătoare.
Mai mult, conform art. 6 din Legea nr. 290/2003, Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu
excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori și o terță persoană, sunt scutite de taxe de orice fel.
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat S. I. a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta A. N. pentru R. P. drept nefondat, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
În motivarea întâmpinării, intimatul arată că recurenta invocă prematuritatea cererii de chemare în judecată. Reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare în judecată la data de_ . O.U.G. nr. 10/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 114 din 28 februarie 2013, deci mult ulterior introducerii cererii. In consecință, apare firesc ca Ordonanța în cauză a intrat, practic, în vigoare, la o dată ulterioară cererii de chemare în judecată adresată împotriva ANPR. Mai mult decât atât, Tribunalul B. -Năsăud a pronunțat Sentința civilă atacată, nr. 2949/2012, de asemenea, înainte de intrarea în vigoare a ordonanței în cauză.
Conform principiului neretroactivității legii, consacrat și de Constituția României (art. 15 alin. 2), Codul Civil (art. 6) și alte texte legale, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă. In cazul de față, la data introducerii cererii noastre, precum și la data pronunțării instanței de fond, nu a existat nicio prevedere legală care să determine prematuritatea introducerii unei astfel de acțiuni.
Instanța de judecată a fost investită cu o cerere legală, iar eventual modificare a unor norme în cursul judecării recursului, nu schimbă cu nimic datele problemei, instanța de recurs urmând să pronunțe o hotărâre în baza datelor și a legilor aflate în vigoare la data introducerii cererii.
In ceea ce privește afirmațiile recurentei, referitoare la netemeinicia cererii, reclamantul solicită respingerea lor ca fiind nefondate.
In primul rând, nu e culpa reclamantului că hotărârile emise pe baza Legii nr. 290/2003 s-au dovedit a fi ineficiente. Consideră că obiect al prezentului proces nu este legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 25/2007 care a devenit definitivă prin necontestarea ei, ci doar obligarea pârâtei la sumele de bani așa cum au fost stabilite prin hotărâre și care, trebuia de mult să fie achitate.
Este adevărat că pârâta nu invocă motive de nelegalitate a Hotărârii, ci împrejurarea că refuzul de plată a despăgubirilor este condiționat de existența sumelor de bani datorită situației economice a țării. Pe de altă parte, chiar din cuprinsul actelor depuse la dosar, inclusiv Ia fond, rezultă că A. a dispus de fonduri de bani considerabile pe parcursul fiecărui an.
Mai trebuie menționat că apărările pârâtei fac abstracție de un element fundamental, respectiv caracterul esențialmente reparator al Legii nr. 290/2003. Această trăsătură presupune că orice articol din componența legii trebuie interpretat în favoarea persoanelor care intră sub incidența ei. Din acest motiv, art. 10 alin. 2 din lege prevede imperativ că despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei, ori, în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor.
Interpretarea acestui text în lumina caracterului reparatoriu al legii nu poate duce la concluzia că despăgubirile sau compensațiile trebuie plătite doar în raport cu disponibilitățile bănești, ci dimpotrivă, că statul și instituțiile implicate în procedura de plată trebuie să ia toate măsurile pentru a asigura plata în termen de un an sau, cu titlu de excepție, în
maximum doi ani de la emiterea titlului. Pentru insuficiența fondurilor sau pentru proasta lor gestionare răspunzător este statul, iar nu de beneficiarii legii, în caz contrar caracterul reparatoriu al legii ar degenera, inadmisibil, într-unui pur potestativ.
Că s-au realizat unele modificări legislative, care să rezolve problema lipsei resurselor financiare și a disponibilităților bănești, nu interesează prezenta speță, atâta timp cat forma legii la care ne raportăm în prezența speță obligă clar la plata despăgubirilor în maxim doi ani de la emiterea Hotărârii. Fonduri bănești au existat în fiecare an și, deși, această hotărâre datează din anul 2007, recurenta nu a înțeles să se achite de datorii. Practic, chiar recurenta, prin comportamentul său creează un sentiment de discriminare.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 25/_ emisă de Instituția Prefectului Județului
B. Năsăud - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 51.268 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii S. N. și Agripina, abandonate și sechestrate în localitatea Igești - jud. Storojineț, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.
În conformitate cu art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 "se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de
20.000 lei". Totodată, potrivit alin. (2), "prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata transelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Prin textele legale menționate s-a eșalonat plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 neachitate (chiar și parțial), eșalonarea operând pe o perioadă de 10 ani.
Din această perspectivă, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 25/_ emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 B. Năsăud nu este exigibilă în momentul de față, actul normativ nou influențând procesul pendinte și hotărârea primei instanțe, chiar anterioară apariției ordonanței.
Într-o ipoteză similară și aplicabilă mutatis mutandis prezentei spețe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă. De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți. Necesitatea păstrării unui just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților a fost subliniată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, bunăoară, și în cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000.
Spre deosebire de reclamant, Curtea consideră că aplicabilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 nu este o chestiune de neretroactivitatea legii noi, ci de aplicare imediată a acesteia. Noul act normativ nu vizează substanța dreptului reclamantului, ci doar decalează în timp executarea dreptului, din rațiuni de interes public conforme dreptului intern și internațional.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. pr. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în întregime sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A. N. PENTRU R.
P. împotriva sentinței civile nr. 2949 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o modifică în întregime în sensul că respinge acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. A. M. S. L. R. V. G.
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: D.E.L.
