Decizia civilă nr. 638/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCA

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 638/2013

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: A. -A. M. Judecători: S. L. - R.

M. B. Grefier: S. - D. G.

S-a luat în examinare GENERALĂ A F. P.

recursul declarat de

S. în numele A.

către pârâta DIRECȚIA

F. P. Z.

împotriva sentinței civile nr. 2.817 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul

Sălaj în dosarul nr._ garanție A. F.

privind reclamantul C. PENTRU M. - M. M.

C. D. și chemata în

, având ca obiect anulare

act de control taxe și impozite- restituire taxă de poluare OUG NR. 50/2008.

Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului de Conducere a Curții de A. C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța invocă ca motiv de ordine publică inaplicabilitatea prevederilor art. 120-124 C.pr.fiscală, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

După strigarea cauzei se prezintă în instanță reprezentanta reclamantului intimat C. C. D., doamna avocat Criste I. T. care depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare, solicitând respingerea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a F. P. S. în numele A.

F. P. Z. .

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2.817 din 27 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. S. .

S-a admis acțiunea formulată de C. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 3403 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (_ ) și până la restituirea efectivă.

S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M.

B., pe care a obligat-o la restituirea, către A. F. P. Z., a sumei de 3403 lei.

Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se

adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul_ a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia ci invocă caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură a vătăma interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.

Pentru considerentele de mai sus instanța de fond a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta DS este nefondată și a respins- o.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 3403 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS 5 nr. 1971720 din data de_ . Acesta a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, deoarece plata s-a făcut contrar reglementărilor, însă prin adresa nr. 557/_ emisă de AFP Z., s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A

F. P. A JUDEȚULUI S. în numele A. F. P. Z. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a actului administrativ-fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de unitatea fiscală.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Referitor la respingerea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M., pârâta arată că în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare: (1) "Prezenta ordonanță de urgență stabilește

cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea pronunțată de instanța de fond nu este opozabilă A.F.M.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art.

112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct.

1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In ce privește excepția de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile, aceasta este neîntemeiata in condițiile in care refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este o condiție de fond pentru admisibilitatea unei acțiuni in contencios administrativ a corei îndeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.

Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.

Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a

descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Referitor la acordarea dobânzilor, este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil.

In speță, cererea de chemare în garanție a fost admisa așa cum a fost formulată, astfel ca motivul de recurs vizând acest aspecte este fără obiect.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A F. P.

S. în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 2.817 din 27 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

A. A. M.

JUDECĂTOR,

S. L. R.

JUDECĂTOR,

M. B.

GREFIER,

S. G.

Red.S.L.R./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: Ț. D.B. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 638/2013. Anulare act control taxe şi impozite