Decizia civilă nr. 6386/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dos.nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 6386/2013

Ședința publică din data de 3 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.

V. G. GREFIER: M. V. -G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă A.

F. P. B., împotriva sentinței civile nr. 1082 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu intimatul- reclamant D. M. și chemata în garanție A.

F. pentru M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatul- reclamant D. M., avocat D. O. A. din Baroul B. - Năsăud, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta- pârâtă A. F.

P. B., intimatul- reclamant D. M. și chemata în garanție A.

F. pentru M. .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul declarat este scutit de plata taxei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatul- reclamant D. M., avocat D. O. A. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond, apreciind că în mod corect s-a dispus restituirea reclamantului a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală de la data plății până la data restituirii. Apreciază că criticile aduse de recurentă hotărârii primei instanțe în sensul că onorariul avocațial ar fi prea mare, nu poat fi reținut ca motiv de nelegalitate a hotărârii, având în vedere că avocatul are dreptul la cheltuieli de judecată pentru activitatea prestată, fără cheltuieli de judecată în recurs.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1082 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, a fost admisă acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul D. M., împotriva pârâtei A. F. P.

B., și în consecință pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 7.555 lei achitată la data de_, reprezentând taxă pe poluare, precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei pe poluare până la data restituirii, constatând nelegalitatea refuzului de restituire; pârâta a fost obligată să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 793,60 lei.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

F. P. B. împotriva chematei în garanție A. F. Pentru

M., și în consecință chemata în garanție a fost obligată să plătească pârâtei suma de 7.555 lei, cu titlu de taxă pe poluare, dobândă legală de la data plății taxei pe poluare până la data plății efective și cheltuieli de judecată în cuantum de 793,60 lei.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune. Ulterior, reclamantul a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție, raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI B. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii și în consecință menținerea plății taxei de poluare efectuată ca fiind legal percepută.

De asemenea în temeiul art. 274 alin.3 C. proc. civ. solicită reducerea onorariului avocațial stabilit de instanța de fond, arătând că sunt întrunite condițiile de reducere ale onorariului.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și

2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

In ce priveste eventuala inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa constantă a paratelor și din chiar pozițiile procesuale. Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei.

Totodată, tribunalul a reținut corect calitatea procesuală a pârâtei având în vedere că aceasta a calculat și perceput suma a cărei restituire se solicită.

Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamanta I. Tatu împotriva pârâților Statul Român prin M. F. și Economiei, Direcția Generală a F. P. Sibiu, A. F. P. Sibiu, A.

F. pentru M. și M. M. lui.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de

interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

Curtea mai constată că se impune a se soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului impune acordarea dobânzii legale de la data plății acestei taxe, în condițiile în care taxa nu a fost restituită amiabil și neputând fi vorba despre o lipsă de culpă având în vedere că s-a refuzat să se facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de

mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într- un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea găsește că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați. Nu este mai puțin adevărat și că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 539,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial de 500 lei pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1082 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o modifică în parte în sensul că diminuează cuantumul cheltuielilor de judecată la suma de 539,3 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 3 Iunie 2013.

Președinte,

A. A. M.

Judecător,

S. L. R.

Judecător,

V. G.

Grefier,

M. V. -G.

Red.R.S.L./dact.V.R.

2 ex./_

Jud.fond: B. L. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6386/2013. Anulare act control taxe şi impozite