Decizia civilă nr. 6403/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 6403/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE DP
Judecător A. -I. A. Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul S. -T. N. împotriva sentinței civile nr. 575 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. A J. M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare decizie FNUASS.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea intimatei- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 575 din_ pronunțată în dosarul nr. _ | al T. | ||
ui M. | s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul S. T. | N. | , în |
contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. . Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de _
, C. de A. de S. M. a emis decizia de impunere din oficiu nr._, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita suma de 9.775.000 lei, din care suma de 4602 lei cu titlu de contribuție la FNUASS calculată pentru perioada _
-_, suma de 4.483 lei cu titlu de majorări de întârziere, iar suma de 690 lei cu titlu de penalități de întârziere. La_, a fost emisă de către instituția pârâtă decizia nr. 138/_, prin care s-a respins contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei de impunere din oficiu nr. 4396/60/_ . În ceea ce privește condițiile de formă ale deciziei de impunere din oficiu instanța constată că acestea cuprind toate elementele obligatorii menționate în art.43 din OG 92/2003 și sancționate de art.46 din același act normativ cu nulitatea absolută, respectiv numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele contribuabilului, obiectul actului administrativ și semnătura persoanei împuternicite a organului fiscal.
Contrar susținerilor reclamantului, datele de identificare a contribuabilului sunt menționate prin indicarea numelui, prenumelui și CNP-ului. Si aceasta deoarece, în raport de prevederile art.211 din Legea nr. 95/2006, calitatea de contribuabil pentru plata contribuției la FNUASS revine persoanei fizice, S. T. N. și nu persoanei
fizice autorizate să realizeze venituri din activități independente, Cabinet Avocat S.
T. N. . Conform art.211 din Legea nr.95/2006, calitatea de asigurat potrivit legii privind reforma în domeniul sănătății o au cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii, în condițiile legii, or noțiunea de cetățean este compatibilă doar cu ideea de persoană, individ, identificabil, în cazul cetățenilor români, pe bază de CNP și căruia i se pot adresa serviciile pe care sistemele de sănătate le pot oferi.
De asemenea, în privința obiectului său decizia de impunere respectă prev. art.43 alin.2 lit.d din OG 92/2003, fiind menționată în cuprinsul actului suma datorată, din ce se compune și perioada pentru care a fost calculată. Eventualele erori de calcul nu pot conduce la constatarea nulității absolute a actului administrativ fiscal, ci sunt cenzurabile printr-o verificare a acestora, eventual prin intermediul unei expertize de specialitate, probă nesolicitată de către reclamantul căruia îi revine sarcina probei.
În ceea ce privește susținerile reclamantului privitoare la lipsa raportului juridic între acesta și C. de A. de S. M., dat fiind faptul că între părți nu s-a încheiat un contract de asigurări de sănătate, instanța de fond a reținut că și aceste apărări sunt nefondate. Conform unei practici constante a Curții de Apel C., în acord și cu cele statuate de Curtea Constituțională a României, obligația de plată a contribuției la FNUASS subzistă chiar în lipsa încheierii unui contract de asigurare de sănătate în formă scrisă. Potrivit art.208 din Legea nr.95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației,,-, care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați. A. le sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar pe baza principiilor prevăzute de lege, printre care cel al participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări de sănătate. Potrivit legii, asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel cum s-a arătat în Decizia nr.705/2007 a Curții Constituționale a României, sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, astfel că art.208 alin.1, alin.3 lit.e și alin.6 din Legea nr.95/2006 reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.De asemenea Curtea Constituțională a statuat și în sensul neîncălcării principiului constituțional al neretroactivității Legii nr.95/2006, câtă vreme obligația de plată aferentă unei perioade anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 neîndeplinită în termen exista stipulata într-un act normativ ulterior abrogat.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul S. -T. N. a declarat recurs
, solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar, modificarea hotărârii tribunalului cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5,7 și 9 rap. la art. 3041C.pr.civ., se arată că tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului de înlăturare a penalităților de întârziere/majorărilor calculate prin decizia atacată.
Astfel, arată reclamantul că prin contestația formulată, a solicitat anularea deciziei emise de CAS si înlăturarea obligației de suportare a penalităților de întârziere pe de o parte ca o consecință a lipsei contractului de asigurare, respectiv a lipsei unui temei, pe de altă parte ca urmare a prevederii art. 15 din OUG 150/2002 si a nerespectării obligațiilor CAS de a mă informa asupra nivelului contribuției si posibilităților de plată anual. Totodată am invocat faptul că intimata nu a emis notificări în acest sens iar legea în materia asigurărilor de sănătate nu prevede calcularea de penalități de întârziere. A contestat inclusiv calcularea de majorări de întârziere.
T. nu a dezlegat în fond cererea de înlăturare a penalităților, hotărârea nefiind motivată din această perspectivă. Soluția de respingere a contestației subsemnatului în totalitate fără ca în considerentele hotărârii să fie analizată solicitarea contestatorului (cu respectarea art. 261 pct. 5 din codul de procedură civilă si ale art. 6
din CEDO, motivarea hotărârilor judecătorești reprezentând o ipostază a dreptului la un proces echitabil), nu îndeplinește standardele minime în această materie si nu poate acoperi omisiunea tribunalului respectiv nu poate fi complinită în calea de atac.
Reclamantul apreciază că astfel, sunt incidente prevederile art. 312 alin. 1 teza I, alin. 5 teza I din Codul de procedură civilă de la 1865, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.
În concluzie, omisiunea instanței de a analiza argumentele reclamantului în ceea ce privește lipsa obligației de achitare a penalităților echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
În privința aprecierii instanței de fond conform căreia, că eventualele erori de calcul nu pot atrage constatarea nulității absolute ci sunt cenzurabile printr-o verificare respectiv o expertiză de specialitate, probă nesolicitată de reclamantul căruia îi revenea sarcina probei, reclamantul arată că si din această perspectivă, tribunalul nu a dezlegat fondul cauzei în privința apărărilor contestatorului vizavi de faptul că decizia atacată vizează perioada de raportare ca fiind_ -_ or desfășurătorul de calcul anexat acesteia include mențiuni vizând perioada_ si o altă bază de impunere, ulterior datei de_ .
Hotărârea tribunalului a fost dată din această perspectivă cu încălcarea art. 65 din Codul de procedură fiscală, sarcina probei nerevenind contestatorului care nu a depus declarații la organul emitent al actului administrativ atacat. în plus, nu am invocat o eroare de calcul a sumei incluse în decizia atacată ci nelegalitatea acesteia respectiv lipsa de certitudine a obiectului actului administrativ (conform art. 46 din OG 92/2003), aspect ce atrage constatarea nulității absolute a deciziei. Faptul că actul ce a stat la baza emiterii deciziei atacate (desfășurătorul sus-mentionat) relevă alte sume si alte perioade de raportare/bază de calcul decât decizia însăși, atrage sancțiunea nulității actului administrativ fiscal prin lipsa obiectului. Așadar, proba cu expertiză nu era necesară în cauză pentru a se verifica eventualele erori de calcul (un simplu calcul fiind suficient raportat la aspectul pentru perioada invocată CAS calculase suma de 975 lei debit, dobândă 431,73 si penalitate de 146,25 lei - ultima poziție din desfășurătorul anexat la decizie). T. trebuia doar să verifice dacă suma prevăzută în actul atacat putea fi inclusă în acesta. De menționat că sub acest aspect intimata a evitat să formuleze apărări în această materie prin întâmpinare/completarea la aceasta, lăsând practic instanței sarcina dezlegării chestiunii litigioase. Or tribunalul a evitat să analizeze această chestiune si a nu a dat o dezlegare în fond pentru care reclamantul apreciază că se impunea administrarea de probatiune suplimentară (instanța de fond după ce a solicitat actele ce au stat la baza actului administrativ atacat, trebuia să solicite lămuriri suplimentare de la intimata CAS, emitenta actului, cea care avea obligația de a proba conținutul acestuia). Chestiunea sus-mentionată a rămas nesolutionată ,iar judecătorul fondului nu a avut rol activ conform art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă de la 1865, hotărârea pronunțată în atare condiții fiind nelegală si netemeinică.
Apoi, invocarea practicii constante a Curții de apel C. în privința obligației de plată a contribuției la FNUASS chiar în lipsa încheierii unui contract de asigurare, în opinia reclamantului, nu reprezintă de asemenea un răspuns în drept al instanței la aspectele relevate de subsemnatul vizând inexistenta unui raport juridic care să servească drept temei emiterii deciziei contestate, în acest context consider că drepturile procesuale ale reclamantului au fost vătămate, acesta fiind pus în mod obiectiv în imposibilitatea detalierii unor motive de recurs sub acest aspect.
La pct. II din motivarea recursului, reclamantul a arătat că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fapt pentru care se impunea anularea (în tot sau în parte a deciziei CAS M. ). Astfel, se impunea anularea deciziei emise de CAS si înlăturarea obligației de suportare a penalităților de întârziere/majorărilor pe de o parte ca o consecință a lipsei contractului de asigurare, respectiv a lipsei unui temei, pe de altă parte ca urmare a prevederii art. 15 din OUG 150/2002 si a nerespectării obligațiilor CAS de a mă informa asupra nivelului contribuției
si posibilităților de plată anual. Totodată intimata nu a emis notificări în acest sens iar legea în materia asigurărilor de sănătate nu prevede calcularea de penalități de întârziere. Jurisprudenta constantă în materie (sentința civilă nr. 5478/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar_, respectiv deciziile nr. 793/2010 respectiv 922/2009 ale Curții de apel Galati-Jurindex) confirmă faptul că aceste sume nu pot fi datorate în contextul în care declarațiile de venit nu au fost depuse de contestator însă intimata nu i-a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de art. 96, 305 din OUG 150/2002 respectiv nu si-a îndeplinit obligația de informare sus¬menționată (din art. 15 ale OUG 150/2002 si art. 222 Legea 95/2006).
Pe de altă parte, reclamantul invocă lipsa raportului juridic de natură contractuală cu CAS, respectiv faptul că nu a deținut calitatea de asigurat în perioada menționată în decizia de impunere, neîncheind un contract de asigurare cu CAS M., respectiv nedepunând voluntar decalații la aceasta privind veniturile obținute în vederea stabilirii cotei de contribuție la Fondul Național Unic de Asigurare.
Din cuprinsul prevederilor Legii 95/2006 privind reforma în sănătate și a Ordinului 617/2009 (privind normele metodologice de aplicare) rezultă că, dețin calitatea de asigurat, cetățenii români care încheie un contract direct/prin angajator cu CAS și fac dovada plății contribuției la Fond (art. 1 din Legea 95/2006). Art. 215 din același act normativ dispune că, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare, declarații privind obligațiile față de fond.
Astfel, calitatea de asigurat se poate dobândi de către o persoană fizică ce obține venituri din activitățile independente, doar ca urmare a încheierii unui contract în acest sens cu CAS, lipsa calității de asigurat (mai bine spus, lipsa contractului de asigurare cu CAS), este sancționată prin suportarea de către persoana fizică a costurilor spitalizării/intervenției chirurgicale/a tratamentelor solicitate.
Reclamantul arată că și-a asumat acest risc și nu a pretins în perioada menționată în decizia de impunere, servicii medicale din categoria celor reglementate de Legea 95/2006. Mai mult, a deținut poliță de asigurare medicală privată. Așadar, în cauză, nu există temei legal pentru emiterea deciziei de impunere din oficiu.
Prin emiterea acestei decizii, CAS M., a considerat că obligația de plată a contribuției la fondul national unic de asigurări de sănătate, reprezintă un simplu impozit, datorat de orice persoană ce obține venituri din activități independente, motiv pentru care a dispus obligarea reclamantului la plata retroactivă a debitului precum și a accesoriilor aferente. Contribuția/reglementată de Legea 95/2006 nu reprezintă un simplu impozit. Obligația de plată este condiționată de încheierea unul contract de asigurare, doar acesta din urmă putând constitui temei pentru stabilirea retroactivă a obligației de plată și a accesoriilor aferente. Această interpretare rezultă si din cuprinsul art. 2581 alin. 7 din Legea 95/2006, potrivit cărora, persoanele obligate a se asigura, în vederea dobândirii calității de asigurat, în situația în care au obținut venituri impozabile, trebuie să achite cota prevăzută de lege pentru perioada anterioară dobândirii calității de asigurat (prin încheierea contractului de asigurare), precum si accesorii aferente.
Rezultă așadar, din întreaga economie a prevederilor legii 95/2006, că singura situație în care o persoană fizică poate fi obligată să achite retroactiv contribuțiile, este cea de mai sus, premisa constituind-o încheierea voluntară a contractului/depunerea voluntară a declarațiilor de venit la sediul CAS. Doar astfel, CAS poate, în lipsa îndeplinirii de către asiguratul semnatar al contractului de asigurare a obligației de plată/depunere a declarațiilor, să dispună din oficiu stabilirea cotei datorate și a accesoriilor aferente.
În plus, se poate observa că, în schimbul sumelor de bani pretinse de CAS, nu se poate oferi o contraprestatie, în lipsa cadrului contractual.
A mai arăt reclamantul faptul că, Legea 95/2006 a intrat în vigoare la data de _
, iar dispozițiile ei nu pot retroactiva (decizia atacată incluzând și perioada_ -_
), nefiind incidență excepția prevăzută de art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Totodată, decizia atacată vizează perioada de raportare pentru care s-au stabilit din oficiu obligațiile ca fiind_ -_, însă desfășurătorul de calcul a contribuției cuprinde mențiuni privind perioada_ si o altă bază de impunere, în mod inexplicabil.
Consideră reclamantul că prin Decizia nr. 138/_ prin care s-a respins contestația împotriva deciziei de impunere, pârâta nu a răspuns apărărilor pe care le-a formulat.
Invocarea principiului solidarității de către pârâtă în ceea ce privește obligația de plată stabilită în sarcina subsemnatului, este neîntemeiată. Principiul solidarității cuprins în dispozițiile art. 208 din Legea 95/2006, vizează, ca de altfel întregul act normativ de mai sus, asigurații (apărările formulate mai sus în privința sensului noțiunii de asigurat fiind de asemenea incidente). Solidaritatea vizează exclusiv nivelul contribuției raportat la nivelul veniturilor respectiv cei ce obțin venituri mai mari vor achita o contribuție mai mare raportat la cota procentuală prevăzută de lege. Astfel a reținut si Curtea Constituțională în decizia nr. 705/2007 citată inclusiv de către instanța de fond în hotărârea atacată (fără nicio legătură cu obligația în sine de a achita această contribuție la FUUASS) menționându-se că "este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".
O altă critică formulată de recurent se referă la faptul că decizia atacată este lovită de nulitate absolută având în vedere că potrivit art. 86 alin. 1 Cod procedură fiscală, decizia de impunere emisă de către organul fiscal se emite ori de câte ori acesta modifică baza de impunere. Această decizie trebuie să îndeplinească condițiile art. 43 din același act normativ, să cuprindă datele de identificare ale contribuabilului, obiectul actului etc, respectiv trebuie să includă si categoria de impozit, taxă sau contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă, conform prevederilor art. 87 Cod procedură fiscală. În lipsa unui element vizând numele, prenumele, calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele si prenumele si denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii organului fiscal, atrage nulitatea acestuia, nulitate absolută ce se poate constata la cerere sau din oficiu (art. 46 din OG 92/2003).
Decizia nr. 4396/602 ce face obiectul prezentului litigiu identifică contribuabilul cu nume prenume si cod numeric personal, fără a menționa codul fiscal atribuit acestuia, baza de calcul, procentul aplicat, obiectul acesteia nefiind determinat cu certitudine, fiind incidente motivele de nulitate absolută instituite de art. 46 din Codul de procedură fiscală. Organul fiscal s-a rezumat la a indica numele prenumele, cnp-ul avocatului titular al Cabinetului de avocat S. -T. N., respectiv suma pretins datorată, fără alte date. În plus decizia atacată emisă pentru perioada_ -_ include sume pretins datorate din_ (fila 2 din desfășurătorul de calcul anexă,), un argument în plus fată de susținerea reclamantului conform căreia obiectul deciziei nu este determinat, impunându-se constatarea nulității acesteia.
În aceste condiții, reclamantul susține că organul fiscal a pus în imposibilitate obiectivă atât instanța cât si pe destinatarul actului administrativ de a verifica în concret modalitatea de calcul prin care s-a ajuns la sumele pretinse, vătămarea provocată astfel drepturilor si intereselor legitime ale contribuabilului fiind evidentă.
Pârâta intimată C. DE A. DE S. M. a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate. În argumentarea poziției sale, se arată că baza de impunere pentru contribuția datorată de reclamant s-a constituit de la data când acesta a început să desfășoare activități independente, iar în această situație în mod corect a emis decizia de impunere
începând cu data de_, în interiorul termenului de prescripție, în considerarea dispozițiilor art.91 ali.1 din OG nr.92/2003.(f.22)
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Astfel, instanța de recurs, departe de a reține temeinicia tuturor argumentelor invocate de către recurent apreciază că singurul argument pertinent este legat de perioada pentru care au fost stabilite obligații de plată în sarcina recurentului prin actul administrativ atacat.
În ceea ce privește stabilirea obligației principale, Curtea reține că aceasta rezultă din aplicarea art. 208 alin. (1) și (3) din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Art. 215 alin. (3) din lege, în forma anterioară, arăta că obligația de plată se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente.
Și în forma actuală, textul reglementează mai detaliat această obligație, astfel că îndrituirea pârâtei de a percepe această contribuție nu poate fi pusă în discuție, obligația recurentului există într-o manieră lipsită de echivoc.
Prima instanță a reținut în mod întemeiat în baza stării de fapt și a normelor legale incidente că reclamantul-recurent a fost beneficiarul unor venituri realizate din activități independente, iar în această calitate, în virtutea prevederilor art. 257 alin. 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 îi revenea obligația plății contribuției la F.N.U.A.S.S.
Astfel, potrivit art. 208 din Legea nr.95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele acestui sistem constituie protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a F.N.U.A.S.S. Aceasta se realizează în baza mai multor principii printre care și participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea F.N.U.A.S.S. și principiul solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa arătând că: "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu principiul ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondului de asigurări de sănătate. Dispozițiile art. 208 alin. 3 din Legea nr.95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor";.
Prin urmare, în raport de cele mai sus arătate, Curtea reține că motivele de recurs vizând inexistența unui contract de asigurare care să constituie element util în procesul de evidențiere corectă a contribuțiilor este neîntemeiat, urmând a fi respins. De aceea, toate considerațiile de ordin teoretic vizând natura contractului de asigurare și condiționarea calității de asigurat de încheierea acestuia, sunt nefondate, urmând a fi înlăturate. În realitate, obligația se naște ,,ex lege,, independent de încheierea vreunui contract, iar respectivul contract are valențele unei simple operațiuni materiale de ordin administrativ. Reclamantul avea obligația ca persoană care realizează venituri din activități independente de a depune la C.A.S. M. declarații privind obligațiile sale în conformitate cu prevederile art. 215 alin. 3, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o așa încât pârâta-intimată a emis deciziile menționate ce fac obiectul litigiului, din oficiu.
În ce privește accesoriile, Curtea constată că acestea își au izvorul în reglementarea Legii nr. 95/2006, prin trimitere la Codul de procedură fiscală. Astfel, potrivit art. 257 alin. (1), (2) și alin. (5) lit. b) și art. 259, în forma în vigoare pe perioada calculării sumei datorate, persoana asigurată, care desfășoară activități independente, are obligația plății unei contribuții bănești trimestriale pentru asigurările de sănătate, sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceasta.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la data emiterii actului fiscal, arăta că în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală.
Totodată, art. 36 din Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală și ale prezentelor norme metodologice";. Norma de trimitere se regăsește și în prezent în Legea nr. 95/2006, legiuitorul arătând expres că neplata la scadență a contribuțiilor datorate fondului atrage plata de accesorii. Art. 119 C.proc.fisc. reglementează obligația plății de accesorii pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată.
Totodată, potrivit alin. (4) al art. 119 din O.G. nr. 92/2003, dobânzile și penalitățile se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ca atare, neplata contribuției la termen determină obligația de plată a accesoriilor, care se determină prin decizie și se colectează de către organele C.N.A.S. în condițiile art. 256 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art. 119 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere. De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
De vreme ce contribuabilul este obligat să declare veniturile obținute din activități independente și să plătească trimestrial contribuția aferentă, calculată potrivit propriei declarații asupra veniturilor realizate, rezultă că legea a conferit efecte declarației contribuabilului în condițiile art. 110 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în raport de care a stabilit termene legale, pentru plata contribuției la fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Scadența obligației privind plata contribuției la fondul de sănătate nu este condiționată de existența concretă a declarației, termenele fiind stabilite de Legea nr. 95/2006, numai executarea silită fiind condiționată de existența unui titlu executoriu, anume decizia de impunere, ceea ce în cauză s-a împlinit.
Din această perspectivă, recurentul interpretează greșit prev. art. 111 C.pr.fisc, deoarece acestea stabilesc care este termenul de plată a accesoriilor calculate deja printr-un act administrativ fiscal, începând cu ziua următoarei scadenței obligației principale, iar nu reperul în funcție de care trebuie stabilit caracterul cert, lichid și exigibil al acestora.
În ceea ce privește perioada vizată de actul administrativ atacat, instanța de recurs reține întemeiat argumentul potrivit căruia împotriva reclamantului recurent au fost stabilite obligații de plată și pentru o perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ care motivează în drept actul administrativ a cărui anulare se cere.
Astfel, decizia de impunere din oficiu nr. 4396/602 stabilește o obligație de plată a sumei de 9775 lei pentru intervalul_ -_, deși actul normativ pe care se întemeiază decizia de impunere, în concret Legea 95/2006 a intrat în vigoare la data de_ iar dispozițiile acesteia nu retroactivează, așa încât obligațiile aferente intervalului_ -_ constând în debit principal și accesoriile calculate la această fracțiune din debit sunt stabilite în mod nelegal, fără suport juridic în actul administrativ atacat. Instanța nu poate reține incidența actului normativ care reglementa domeniul enunțat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 deoarece legalitatea actului administrativ se apreciază în funcție de elementele sale intrinseci. Or, singurul temei juridic care fundamentează emiterea actului administrativ supus analizei este reprezentat de dispozițiile Legii 95/2006 care nu sunt incidente pentru intervalul ianuarie - mai 2006.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c., instanța va admite recursul declarat de reclamantul S. -T. N. împotriva sentinței civile nr. 575 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o va modifica în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată și în consecință va anula în parte decizia de impunere din oficiu nr. 4396/602 din_, în sensul că va înlătură obligația de plată a debitului aferent intervalului_ -_ și a penalităților aferente debitului calculat pentru acest interval.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul S. -T. N. împotriva sentinței civile nr. 575 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată și în consecință anulează în parte decizie de impunere din oficiu nr. 4396/602 din_, în sensul că înlătură obligația de plată a debitului aferent intervalului_ -_ și a penalităților aferente debitului calculat pentru acest interval.
Menține în rest dispozițiile sentinței. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
DP A. A. I. C. I.
G. ,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: V. P.
