Decizia civilă nr. 6479/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6479/2013
Ședința publică din data de 05 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamanta D. O. M. împotriva sentinței civile nr. 11868 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții C. DE A. DE S.
O. și D. C. - P. C. - O., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 242 al. 2 C.pr.civ., iar la data de_ intimata-pârâtă a depus concluzii scrise.
Se constată că intimata solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.
242 pct.2 C.pr.civ.(f.9, verso)
De asemenea, în cuprinsul recursului, recurenta a arătat că solicită judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
Cu privire la cererea de suspendare formulată, Curtea reține următoarele:
Cazurile de suspendare a judecății sunt cele menționate la art. 242 până la art.245 c.pr.civ. În funcție de cazurile care o determină, suspendarea poate fi: voluntară și legală.
Suspendarea voluntară este aceea care determină sistarea temporară a activității judiciare datorită unor împrejurări voite de părți. Cazurile de suspendare voluntară sunt cele menționate la art. 242 al. 1 pct. 1 și 2 c.pr.civ, respectiv voința manifestă a ambelor părți de suspendare a cauzei și lipsa ambelor părți la strigarea cauzei.
La prezentul termen de judecată nu s-a prezentat niciuna dintre părțile litigante, însă cel puțin una (intimata) a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.
Așa cum s-a arătat anterior, suspendarea voluntară, reprezentând o expresie practică a principiului procesual al disponibilității, pentru varianta prev. la art. 242 al. 1 pct. 1 c.pr.civ., presupune manifestarea de voință, în sensul suspendării, din partea tuturor părților, ceea ce în prezenta cauză nu s-a realizat, fiind formulată, din partea intimatei, o cerere de judecare în lipsă.
Doctrina a identificat, în privința suspendării legale, situația existenței unor cazuri de suspendare de drept și a unor cazuri de suspendare judecătorească (facultativă).
Analizând cererea de suspendare formulată de către recurentă, Curtea constată că nu au fost indicate niciunul dintre cazurile de suspendare de drept,
prev. de art. 243 c.pr.civ. și nici nu au fost indicate dispozițiile art. 244 c.pr.civ. (suspendarea judecătorească), astfel încât nu s-a impus analiza cererii de suspendare din perspectiva celor două texte menționate anterior. .
În consecință, reținând că nu sunt îndeplinite cerințele legale, se va dispune respingerea cererii de suspendare, și, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 11.868 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. D. O., în contradictoriu cu pârâții C. A. LOR DE S. A APĂRĂRII, ORDINII P. E, SIGURANȚEI NAȚI. ALE ȘI
AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI și C. G., Președinte-Director General al C. ei A. lor de S. a Apărării, Ordinii P. e, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta solicită obligarea pârâtei C. A. lor de S. a Apărării, Ordinii P. e, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești la încheierea contractului de asigurări de sănătate fără a fi obligată să plătească această contribuție pe cinci ani anteriori semnării.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au
încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216). Art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al C. constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al C. pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
A apreciat instanța de fond că din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele care au obligația de a se asigura (obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale
2
accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă";.
Tribunalul a opinat că această prevedere legală este neechivocă în sensul instituirii obligației de achitare a contribuției și a accesoriilor pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura.
Pe de altă parte, modelul de contract prevăzut de Ordinul 345/2006 stabilește dreptul C. ei de asigurări de sănătate de a verifica respectarea obligațiilor de plată a contribuției și de a calcula majorările de întârziere în cazul neplății contribuției în condițiile legii.
Pentru acestea, tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantei de a i se încheia contract de asigurare cu exonerarea de la plata contribuției nu este justificată și, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, a respins ca nefondată prezenta cerere.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta D. O. M. a declarat recurs,
solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței, cu consecința admiterii acțiunii sale având ca obiect obligația de a face.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ., reclamanta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare o declarație privind obligațiile față de fond, deoarece instanța nu a coroborat caracterul obligatoriu al obligațiilor de sănătate cu art. 211 din aceeași lege, care stabilesc condițiile pentru o persoană să devină asigurat.
Astfel, prin Legea nr. 95/2006 se stabilește că dobândirea calității de asigurat este plata care urmează a se face în baza unui contract de asigurare, care este baza raportului juridic, deci calitatea de asigurat nu rezultă opel legis, așa cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Așa fiind, reclamanta consideră că este îndreptățită la încheierea contractului de asigurări de sănătate fără a fi obligată să plătească contribuția pe cinci ani anteriori semnării.
În argumentarea acestei poziții, reclamanta a invocat și dispozițiile art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului C. ei Naționale de S. precum și ale art. 222 din Legea nr. 95/2006 care reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puțin odată pe an, prin casele de asigurări de sănătate, asupra serviciilor de care beneficiază.
Intimații pârâți C. A. LOR DE S. A APĂRĂRII, ORDINII P. E, SIGURANȚEI NAȚI. ALE ȘI AUTORITĂȚII JUDECĂTOREȘTI și C. G. ,
Președinte -Director General al C. ei A. lor de S. a Apărării, Ordinii P. e, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești au depus întâmpinare
în cauză prin care au adus aceleași critici de nelegalitate recursului formulat, respectiv că este în neconcordanță cu prevederile legale, motiv pentru care solicită respingerea acestuia și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
Cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă a pus în discuție un aspect important în ceea ce privește raporturile juridice de drept material în care este parte și reclamanta și care se referă la obligația acesteia de a achita contribuția la asigurările sociale de sănătate generată de faptul realizării de venituri din activitatea profesională desfășurată, altele decât cele realizate din pensie.
3
S-a reținut în mod corect de către instanța de fond existența, în privința reclamantei, a asigurării în temeiul legii, în condițiile art. 208 alin. 3 lit. b și e și art. 215 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Textele legale menționate anterior includ existența unei asigurări obligatorii și conțin și posibilitatea pentru cel asigurat de drept de a opta pentru încheierea unei asigurări de sănătate privată.
Lipsa executării prestației de plată nu poate conduce la concluzia inexistenței unei asigurări de sănătate, obligatorie, în baza legii.
Textele legale menționate anterior consacră calitatea de asigurat pentru persoanele menționate, inclusiv în ceea ce o privește pe reclamantă, astfel încât în mod cert între reclamantă și C.A.S.S. au fost stabilite raporturi juridice fiscale referitoare la obligațiile de plată către fond ale reclamantei.
Invocare disp. art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului C. ei Naționale de S. precum și ale art. 222 din Legea nr. 95/2006 sunt fără relevanță juridică, aceste texte legale stabilind o obligație a asigurătorului pe care, în măsura în care nu o îndeplinește din proprie inițiativă, poate fi obligat să o execute.
În acest context, refuzul pârâtei de a încheia un contract de asigurare cu reclamanta apare ca fiind fondat, existența obligațiilor de plată restante împiedicând transferul reclamantei de la o casă de asigurare la alta.(Ordinul 342/2002)
În consecință, față de cele menționate, se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de reclamanta D. O. M. împotriva sentinței civile nr. 11.868 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2013.
PREȘEDINTE, M. H. | JUDECĂTOR, F. T. | JUDECĂTOR, D. M. |
GREFIER, D. C. |
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.G. C. .
4
