Decizia civilă nr. 6568/2013. Contencios. Despăgubire

Decizii și sentințe contencios/fiscal - CA Cluj (2013)

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6568/2013

Ședința publică de la 07 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M. B.

Judecător G. -A. N. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. N. PENTRU R. P., împotriva sentinței civile nr. 212 din_ pronunțată în dosar nr._ al Cuții de Apel C., privind și pe intimat P. M.

, intimat DAN I., intimat N. C., intimat C. L., intimat C. D. D., intimat C. M., intimat M. D. B. I., intimat C. M., intimat V. D., intimat P. A. N. PENTRU R. P., având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 C.pr.civ. raportat la prevederile OUG nr. 10/2013, invocă excepția prematurității acțiunii introductive și reține cauza în pronunțare prin prisma excepției de ordine publică invocate.

INSTANȚA

Prin sentința civilă nr.212 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel C. s-a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamanții C.

, B. I., C. M. și V. D. în contradictoriu cu pârâții A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU A. L. NR. 9. și P. A.
PENTRU R. P. având ca obiect obligare emitere act administrativ - acordare compensații Legea nr. 9/1988.
A fost obligată pârâta A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU A. L. NR. 9. la plata sumei de 51.613,15 lei reprezentând 60% din suma de 86.021,91 lei cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii irevocabile a prezentei și până la plata sumei.
S-a respins petitul privind aplicarea amenzii pe zi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanții și-au fundamentat cererea pe dispozițiile art.8 și 24 din Legea nr.554/2004 precum și pe disp. art.38 alin.5 din HG nr.753/1998.
Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
1. integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei*);
2. eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
3. eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește

100.001 lei potrivit disp. art.38 alin.5 din HG nr.753/1998 modificată și completată prin HG nr.1277/2007.

Textele indicate confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională iar o astfel de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării sumelor integral și actualizate având în vedere că acestea au fost determinate în raport de datele cunoscute la momentul stabilirii însă urmează a fi achitate în bani la o dată necunoscută .

Prin Decizia de propunere privind acordarea de despăgubiri i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, iar fată de această împrejurare de fapt, este în posesia unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Reclamanții sunt în posesia unui drept de creanță, drept pe care jurisprudența CEDO îl califică ca un bun în sensul amintit .

Principiul subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, instituie în sarcina instanței de judecată obligația de a preveni încălcarea drepturilor.

Nu trebuie ignorat faptul că termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă este considerat că face parte din proces, or, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune soluționarea acestor cereri într- un termen rezonabil.

Justificarea autorității prin invocarea criteriilor introduse de comisie în vederea soluționării dosarelor nu apare ca fiind necesară și proporțională cu scopul urmărit.

Condiționarea acordării sumelor de limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, astfel că nu constituie o justificare pertinentă ce poate fi opusă astfel cu succes ca temei pentru nesoluționarea cererii .

Reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea lor raportat la etapa de soluționare în care se află litigiul derulat.

Acțiunea apare ca fiind întemeiată în ceea ce privește solicitarea vizând obligarea pârâtei A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU

A. L. NR. 9. la plata sumei de 51.613,15 lei reprezentând 60% din suma de 86.021,91 lei având în vedere că ne aflăm în prezența unui refuz de executare a obligațiilor prevăzute de lege, reclamanții solicitând sumele doar în limitele stabilite de actul normativ incident .

Obligația neexecutată fiind o sumă de bani despăgubirea integrală poate fi realizată doar prin obligarea la plata sumei cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii irevocabile a prezentei și până la plata sumei.

Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Caracterul de plină jurisdicție consacrat de art .18 din Legea nr 554/2004 presupune că instanța de contencios administrativ este îndreptățită să oblige

autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Instanța de contencios administrativ nu se subrogă autorității publice ci obligă autoritatea la emiterea actului administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Pretențiile vizând obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii; obligarea conducătorului autorității publice de rang 1 la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie începând cu 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a cauzei sunt nefondate .

Penalitățile pretinse nu pot fi apreciate ca fiind de natura despăgubirilor pentru daune morale sau materiale cauzate de către autoritate acestea fiind în fapt daune cominatorii solicitate de reclamant care apar ca fiind incompatibile cu normele care reglementează materia contenciosului administrativ și în raport de prevederile art.24 din Legea nr.554/2004.

Considerentele evidențiate au relevat că acțiunea este întemeiată, în

limitele arătate sens în care în temeiul dispozițiilor art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 acțiunea a fost admisă în parte, și a obligat pârâta A. N. PENTRU R. P. - S. PENTRU A. L. NR. 9. la plata sumei de 51.613,15 lei reprezentând 60% din suma de 86.021,91 lei cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii irevocabile a prezentei și până la plata sumei și s-a respins petitul privind aplicarea amenzii pe zi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Subscrisa A. N. pentru R. P. - S. pentru A. L. nr. 9., solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamanți

În motivarea cererii de recurs recurenta a relevat că prim instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată.

Deliberând curtea reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Curtea de Apel C. - Secția a II a Civilă, deiContencios Administrativ și Fiscal reclamanții C.

M., B.	luliana, C.	M., C.	D.	D.	și V.	D. au chemat în
judecată A.	N.	pentru R.	P.		- S.	pentru aplicarea L.

nr. 9. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: plata sumei de 51.613,15 lei, reprezentând 60% din suma de 86.021,91 lei cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la plata sumei.

Prin Sentința civilă nr. 212/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. s-a admis acțiunea formulată de către reclamanții C. M., B. luliana, C. M.

, C. D. D. și V. D., A. N. pentru R. P. - S.

pentru aplicarea L. nr. 9. fiind obligată la plata sumei de 51.613 lei,,reprezentând 60% din suma de 86.021,91 lei cu dobânda legală aferentă de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la plata sumei.

Potrivit art. I din OUG nr. 10/2013 începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor L. nr. 9. privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, ale L. nr.

290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și

ale L. nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor,

în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o

perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei aceste prevederi fiind aplicabile și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a OUG nr. 10 / 2013 . Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.Prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a municipiului B. pentru aplicarea L. nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și L. nr. 393/2006, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintele A. N. pentru R. P. care coordonează aplicarea L. nr. 9. , L. nr. 290/2003 și L. nr. 393/2006.

Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui preturilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.

În ședința publică din_ Curtea din oficiu a invocat excepția prematurității acțiunii raportat la prevederile

OUG nr. 10/2013

Deliberând asupra acestei excepții Curtea reține următoarele:

Soluționarea acestui incident depinde următorul "diagnostic"; și anume dacă măsura dispusă prin OUG nr. 10/2013 este compatibilă și asimilabilă noțiunii de remediu rapid și eficient

și dacă prin instituirea ei exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean sunt respectate. Mai prezintă relevanță și dacă este ori nu este îndeplinită cerința existenței unui just echilibru.

Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr. 10/2013.

Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "

Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".

Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a

reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .

Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).

În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999-II).

Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).

În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.

Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.

În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.

În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupuse, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele

"utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)

Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.

Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a

statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).

În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:

"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07

& 55, 28 iulie 2009)…

Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită…

În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….

Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182)…

Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri

- inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)….

…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..

În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.

Guvernul României s-a apărat în această cauză relevând Curții că

o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.

El a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire

sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii

acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.

Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.

Curtea, hotărând să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate

respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus)

.Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).

În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și

hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai

lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un

just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al

colectivității.

Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor conform Titlului VII din Legea 247/2005, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat

OUG nr. 10/2013.

Potrivit art. I din OUG nr. 10/2013 începând cu data intrării în vigoare aa acestui act normativ, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor L. nr. 9. privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, ale L. nr.

290/2003

ale L. nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor,

la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o

perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei.aceste prevederi fiind aplicabile și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a OUG nr. 10 / 2013 . Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.Prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a municipiului B. pentru aplicarea L. nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și L. nr. 393/2006, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintele A. N. pentru R. P. care coordonează aplicarea L. nr. 9. , L. nr. 290/2003 și L. nr. 393/2006.

Obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată.

Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.

Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile

naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .

Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.

Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențe.

În raport de aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr. 10/2013 intrată în vigoare la data soluționării prezentei cereri.

Prin măsura adoptată de executiv în OUG nr. 10/2013 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.

Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro PIB-ul României pentru anul 2009 fiind de 120 de miliarde de euro.

Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro. Ponderea acestor cheltuieli în PIB reprezintă o sarcină excesivă care pune într-un real pericol interesele generale ale colectivității. De aceea instanța a apreciat suspendarea procedurii reglementate de Legea nr. 9. nu este incompatibilă cu existența unui remediu rapid și eficient ,exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean fiind respectate.

Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..

În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.

Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte.

Pentru aceste considerente instanța va aprecia că suspendarea procedurii nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.

Cât timp procedura este suspendată demersul inițiat de reclamanți este prematur.

OUG nr. 10/2013 instituie norme de imediată aplicare, orice eventual beneficiu care ar putea fi invocat în legătură cu regula non reformatio in peius ori cu statusul dreptului la acțiune la data introducerii cererii de chemare în judecată fiind lipsit de semnificație atâta vreme cât la data soluționării cererii de reformare dreptul de a obține pretenția, de a o realiza silit nu mai există în plenitudinea lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. N. PENTRU R. P.

, împotriva sentinței civile nr. 212 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel C., pe care o modifică în sensul că respinge ca prematur formulată acțiunea promovată de reclamanții C. M., C. D. DANIE, B.

, C. M. și V. D. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 iunie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTOR,
JUDECĂTOR,
S. AL H.
M.
B.
G. A.
N.
Judecător suspendat prin Hot. CSM din_ Semnează Vicepresedintele Curții de Apel C.
1. I. A. GREFIER,

A. B.

red.S.AL H./A.C.

2 ex. -_

Decizia civilă nr. 6568/2013. Contencios. Despăgubire

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 6568/2013. Contencios. Despăgubire

PREȘEDINTE,			JUDECĂTOR,		JUDECĂTOR,
S. AL H.	M.	B.	G. A.	N.