Decizia civilă nr. 699/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINIS/RATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 699/2013
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. A. M. JUDECĂTORI: S. L. R.
M. B. GREFIER: M. V. -G.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul- reclamant C. Local al M. Z. - P. L. Z., împotriva sentinței civile nr. 5008 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul- pârât S. C. -T., având ca obiect obligația de a face, recuperare sume L.360/2002.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentului- reclamant C. Local al M. Z. - P. L. Z., avocat Cobzaș Adela din Baroul Sălaj, lipsă fiind intimatul- pârât S. C. -T. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece recursul care este formulat în termen, motivat și comunicat.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea în temeiul dispozițiilor art.150 Cod pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului- reclamant C. Local al M. Z. - P.
L. Z., avocat Cobzaș Adela susține recursul așa cum a fost formulat și motivat în scris și în esență solicită casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare (pe fondul cauzei) primei instanțe.
Totodată, precizează că intimatul-pârât S. C. -T. este în raportul de serviciu și în prezent.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5008/_, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantului C. LOCAL AL M. Z. - P. L. Z., formulată împotriva pârâtului S. C. -T., pentru recuperare sume.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea sa, reclamanta P. locală Z. a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtului S. C. -T., angajat al său în
calitate de polițist, la recuperarea sumei de 1917 lei, sumă ce i-a fost acordată conform Contractului Colectiv de Muncă și pentru care s-a dispus recuperarea, prin decizia nr. 15/_ a Camerei Curții de Conturi Sălaj, în sarcina conducătorului instituției reclamante.
În esență, cererea de chemare în judecată este motivată cu aceea că Directorul Executiv Adjunct al Poliției Locale Z. a emis, în temeiul art. 84 lit. b) și 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, deciziile nr. 132/_ și nr. 156/_, privind cuantumul și modalitatea de recuperare a sumelor constând în suplimente salariale acordate în baza HCL nr. 71/2010, conform anexelor 1-3, care fac parte integrantă din aceste decizii.
Prin întâmpinare, pârâtul își întemeiază refuzul prin aceea că în virtutea Legii nr. 84/2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în prezent este exonerat de la plata sumelor reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile mai sus menționate, pe care personalul din sectorul bugetar este obligat să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii (fila 16).
Instanța a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție asupra căreia deliberând, a reținut următoarele:
Raportat la prevederile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999, care reglementează răspunderea civilă a funcționarului public, instanța a observat că aceasta nu se stabilește pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun ci după o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun și anume, fie prin asumarea unui angajament de plată, fie prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare. Practic, în acest domeniu de reglementare, s-a păstrat similaritatea de procedură care a existat, până la un moment dat, și în dreptul muncii privind răspunderea materială a angajatului, fie pe bază de angajament, fie prin decizie de imputare, care ulterior deveneau titluri executorii, prin investire cu formulă executorie și respectiv epuizarea termenului de 30 de zile, pentru exercitarea căii de atac a contestației, în instanță.
Ordinul, respectiv dispoziția de impunere nu are natura juridică a unui act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind emis de o autoritate, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice de drept administrativ și ca atare nu este susceptibil de a fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ de drept comun, în condițiile prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, nu este nici un act administrativ jurisdicțional, în sensul definit de art. 2 lit. d) și lit.
e) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială care să aibă competența de soluționare a unui conflict privind un act administrativ.
În prezent, dispozițiile art. 84 și art. 85 din Legea nr. 188/1999 sus evocate, cu modificările și completările ulterioare, nu fac nici o referire la caracterul executoriu al actului de dispoziție prin care s-a dispus recuperarea unor sume nedatorate de la funcționarii publici și neatacat în instanță, însă potrivit art. 117, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.
Astfel, conform art. 34 și art. 82 din Legea nr. 76/2012, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă
(prevăzută inițial la 1 septembrie 2012), la articolul 85 din Legea nr. 188/1999, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins: "(2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu";.
Reclamanta P. locală Z., adresându-se instanței de contencios administrativ, nu solicită anularea sau modificarea unui act administrativ, pe calea contenciosului de drept comun, respectiv cenzurarea unui act administrativ jurisdicțional sau a unui act administrativ special, supus controlului judecătoresc, acțiuni care să atragă competența unei astfel de instanțe, ci solicită obligarea funcționarului public, angajat al său, la recuperarea unei sume deja stabilită printr-un act administrativ cu caracter special și care în prezent are valoare de titlu executor; cererea reclamantului apare astfel ca fiind mai degrabă o cerere de executare silită.
Într-o atare situație, nimic nu împiedică instituția reclamantă să treacă la executare, în condițiile prevăzute de lege, așa încât, acțiunea promovată în instanță apare inadmisibilă, atâta vreme cât rezolvarea cererii de executare silită și executarea ca atare, nu sunt de competența instanțelor judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. L. Z., solicitând casarea cu trimitere la instanța de fond in vederea soluționării cauzei pe fond.
Motivând recursul s-a arătat că în fapt, recurenta a formulat acțiunea introductivă în vederea recuperării unui prejudiciu stabilit in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, control ce s-a concretizat in deciziile 15/_ și 15bis/_ .
Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu global in deciziile sale, iar unitatea recurenta a emis deciziile nr. 132/_ și 156/_ cu anexe in care erau individualizate sumele pentru fiecare pârât in parte. O parte dintre pârâți nu mai lucrează la reclamantă, o altă parte au fost transferați la alte unități, prin urmare recurenta nu avea posibilitatea executării efective a sumelor.
Anterior promovării prezentei acțiuni recurenta a încercat obținerea unor angajamente de plată cu semnătura pârâților dar demersul său a rămas fără succes întrucât nu a obținut un asemenea angajament. În altă ordine de idei respectivele decizii emise de recurenta cu tabele anexate le-a expediat pârâților, dar nu au semnătura de primire a deciziei. In acest context recurenta era in imposibilitatea investirii cu formulă executorie a acestor decizii și apoi a încuviințării executării silite cât timp nu proba comunicarea cu debitorul și epuizarea zilelor de contestare pentru fiecare debitor in parte.
În mod contrar celor reținute de instanță, recurenta a solicitat modificarea unui act administrativ in sensul stabilirii sumei concrete datorate de fiecare pârât in parte, stabilire ce să se facă pe cale contencioasă și nu unilaterală, opozabilă pârâtului independent de prezența sau lipsa sa de la dezbateri.
Instanța de fond a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, motivându-și soluția raportat la OG 2/2001 (ce reglementează contravențiile) și la prevederile Noului cod de procedură civilă care va intra in vigoare in viitor, în ceea ce privește ordonanța 2/2001 apreciază recurenta că aplicarea acesteia este exclusa din moment ce art. 117 din legea 188/1999 menționează expres că prezenta e se completează cu dispozițiile din dreptul muncii, civile, administrative sau penale după caz.
În esență recurenta a solicitat a se reține analogia cu normele administrative iar instanța a aplicat analogia cu normele contravenționale interpretare analogică exclusă de prev. art. 117 din legea 188/1999. Chiar dacă
deciziile emise de recurenta nu îmbracă forma unui act administrativ comun, sub nici o formă nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenție.
Oricum, in al. 2 din pg. 3 a sentinței recurate instanța de fond apreciază că este decizia emisă de reclamantă este un act administrativ special dar aplică normele ce reglementează regimul contravențiilor.
În ceea ce privește menționarea ca temei juridic al unei sentințe judecătorești a unui cod de procedură civilă care nu este în vigoare, arată recurenta că sub acest aspect sentința este nelegală, în contradicție cu Constituția, cu Codul civil și cu cel de procedură civilă în vigoare. Chiar dacă Noul cod de procedură civilă ar fi intrat in vigoare la 1 septembrie 2012, in conformitate cu prevederile art. 3 din legea 76/2012 art. 3 "dispozițiile codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia in vigoare." Toate acțiunile au fost depuse de reclamantă la instanță in primăvara și vara anului 2012 deci anterior datei de 1 septembrie 2012.
În altă ordine de idei, menționează recurenta că aceeași instanță, Tribunalul Sălaj (alt complet de judecată) a admis alte 11 acțiuni identice promovate de recurenta, dosare care în prezent se află în recurs la Curtea de A.
C. .
Raportat la toate aceste aspecte, recurenta solicită casarea sentinței cu trimitere spre judecare (pe fondul cauzei) la Tribunalul Sălaj.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 3041C.pr.civ. Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Obiectul recursului constă în chestiunea dacă răspunderea funcționarilor publici pentru prejudiciul produs cu vinovăție instituțiilor la care aceștia sunt angajați poate fi atrasă nu doar în temeiul art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci și pe calea procedurala a unei acțiuni judiciare.
În conformitate cu art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează;b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 85 din același act normativ prevede ca repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din cele ce preced rezultă că, prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea.
Fiind vorba de o lege specială, cu aplicabilitate numai în cazul răspunderii funcționarilor publici, nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general, aplicabile oricarei persoane, alta decât un
funcționar public sau pentru care nu există alte norme legale speciale de angajare a răspunderii.
In speta s-a procedat la emiterea a doua decizii in temeiul art. 84,85 din Legea 188/1999 in vederea recuperarii sumei pretinse de la parat. Paratul continua sa isi desfasoare activitatea in cadrul reclamantei astfel ca nu exista din aceasta perspectiva nici un impediment legal in punerea aplicare a acestor decizii fiind necesar ca in masura in care aceste decizii nu au fost atacate conform art. 84, 85 din Legea 188/1999 si au devenit irevocabile la aplicarea lor sa se aiba in vedere si eventuala incidenta a Legii nr. 84/2012. Ca atare o actiune in justitie pentru recuperarea acestei sume apare ca inadmisibila intrucit incalca dispozitiile legale speciale sus mentionate.
Aspectul invederat de catre reprezentanta reclamantei in sensul ca sumele a caror recuperare se solicita au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile este irelevant in speta. Astfel asa cum rezulta din art. 85 din Legea 188/1999 aceste decizii pot fi atacate in instanta iar in cadrul unei asemenea contestari pot fi verificate orice aspecte de legalitate inclusiv aspectul ca aceste sume au fost stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile. Ca atare pentru verificarea acestui aspect exista o procedura legala si nu este necesara promovarea unei actiuni de catre emitentul acestor decizii.
In aceste conditii in care exista un text de lege special care reglementeaza modul in care se angajeaza raspunderea patrimoniala a functionarului public, in care paratul este si in prezent functionar public in cadrul reclamantei o actiune in instanta de obligare a paratului la plata acestei sume apare ca inadmisibila incalcind atât principiul "specialia generalibus derogant"; cât și prevederile art. 84,85 din Legea 188/1999.
Avind in vedere aceste considerente care inlocuiesc considerentele primei instante, Curtea in temeiul textelor de lege sus mentionate, a art. 3041C.pr.civ., art. 312 C.pr.civ., va repinge recursul formulat in cauza si va mentine hotararea atacata.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P. L. Z. împotriva sentinței civile nr. 5008 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din _ | . | ||
A. | PREȘEDINTE A. M. S. L. R. M. B. | JUDECĂTORI |
GREFIER
M. V. -G.
Red.SLR/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: D.D.I.
