Decizia civilă nr. 7259/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 7259/2013
Ședința publică de la 18 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I.
Judecător DP
Judecător A. -I. A. Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de A. R. C. și A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr. 4181 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., având ca obiect obligația de a face indemnizație de șomaj.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea recurentului-reclamant - întâmpinare față de recursul promovat de către pârâtă prin care se solicită respingerea acestuia.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
Notă: după strigarea cauzei se prezintă recurentul-reclamant care solicită redeschiderea dezbaterilor în cauză.
Curtea încuviințează cererea de redeschidere a dezbaterilor, când recurentul-reclamant depune concluzii scrise și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Recurentul solicită respingerea recursului declarat de pârâta ca neîntemeiat pentru motivele expuse pe larg în scris. În susținere se arată că a depus toate actele necesare pentru plata îndemnizației de șomaj, a beneficiat de contract de muncă, intrarea în șomaj s-a făcut din motive neimputabile, respectiv firma și-a restrâns activitatea întrucât a intrat în insolvență. Contribuțiile au fost achitate la zi, conform actelor medicale beneficiază de pensie de invalidate de grad II.
La solicitarea instanței arată că atâta timp cât legea prevede cumularea pensiei în grad III de handicap cu salariul obținut prin timp parțial de lucru este firesc să poată fi cumulată și îndemnizația de șomaj cu pensia, cu atât mai mult cu cât contribuțiile au fost achitate.
În ceea ce privește recursul declarat solicită admiterea acestuia existând motive vădite de discriminare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A ,
Prin sentința civilă nr. 4181 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă in parte acțiunea formulata de reclamantul A. R. C. in contradictoriu cu parata A. J. pentru
O. F. de M. C. .
S-a dispus anularea adresei emisa de AJOFM C. sub nr. 14270/_
.
A fost obligată parata sa emita decizie privind stabilirea dreptului
reclamantului la plata indemnizatiei de somaj si sa efectueze plata indemnizatiei incepand cu data de 7 noiembrie 2012.
A fost obligată parata sa plateasca reclamantului daune morale in cuantum de 1000 lei.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
A fost obligată parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in cuantum de 48.15 lei.
În considerente se reține că reclamantul A. R. C. a solicitat in contradictoriu cu parata A. J. pentru O. F. de M. C. sa se constate si sa fie sanctionata parata pentru savarsirea faptei de discriminare prevazuta de art. 2 pct. 1 si 3 si art. 6 din lit. c din din OG nr 137/2000, sa fie obligata parata la plata indemnizatiei de somaj incepand cu luna noiembrie 2012 si pana la finalul perioadei stabilite de lege, sa fie obligata parata la plata daunelor interese in cuantum de 2.054,79 lei si dobanzi penalizatoare pentru ratele restante la creditele contractate de reclamant cu BCR precum si pentru valoarea descoperirii de card contractata cu Raiffeisen Bank, datorii devenite scadente si neachitate din cauza incetarii contractelor de munca ale reclamantului si mai ales urmare a neplatii de catre parata a ajutorului de somaj.
La data de 10 octombrie 2012 a primit avizele de concediere nr 480 si 838 de la angajatorii sai SC Ben&Ben SA si SC Panpetrol Com SRL, prin care a fost instiintat ca incepand cu data de 6 noiembrie 2012 contractele sale de munca inceteaza in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, urmare a desfiintarii postului.
La data de 26 noiembrie 2012 reclamantul a solicitat inregistrarea dosarului sau in vederea obtinerii indemnizatiei de somaj, parata refuzand inregistrarea cu motivarea ca, intrucat are calitatea de pensionar de boala grad III nu poate fi beneficiarul indemnizatiei de somaj.
La data de 28 noiembrie 2012 reclamantul a inregistrat cererea sa de acordare a indemnizatiei de somaj prin registratura generala a paratei, in decembrie 2012 fiindu-i comunicat un raspuns potrivit caruia cererea sa nu poate fi solutionata favorabil intrucat nu indeplineste conditiile legale pentru obtinerea indemnizatiei de somaj, prevazute de art 17 alin 1 lit. g si art. 34 alin 1 indice 1 lit. b din Legea nr. 76/2002 actualizata, respectiv art. 5 alin 4 lit b din Ordinul nr 85/2002 actualizat.
Urmare a mentiunilor din adresa paratei reclamantul a completat cererea sa cu o serie de inscrisuri prin care tindea sa dovedeasca faptul ca este indreptatit la a primi indemnizatie de somaj.
Prin adresa nr. 831 din 21 ianuarie 2013 parata a comunicat reclamantului ca isi mentine punctul de vedere exprimat in adresa nr. 14720 din data de 12 decembrie 2012. prin urmare claseaza adresa.
Reclamantul a arătat ca prin emiterea adresei nr. 14720/_ parata a savarsit in mod direct si intentionat fapta de discriminare prevazuta de art 2 pct. 1 si 3 si art. 6 din OG nr. 137/2000 republicata, in sensul excluderii sale din randul persoanelor indreptatite la a primi indemnizatie de somaj in conditiile in care reclamantul apartine unei categorii defavorizate de (persoanelor a caror stare de sanatate deficitara nu le permite sa desfasoare activitati lucrative cu norma intreaga de lucru) prin aplicarea unor practici aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, aceasta in conditiile in care reclamantul indeplineste conditia stagiului minim de cotizare prevazuta de art 34 pct. 1 lit. a din legea nr. 76/2002, fiind angajat cu contracte individuale de munca ce acopereau norma de 4 ore medical admisibile conform deciziei medicale asupra capacitatii de munca nr. 1140/_ .
Pe de alta parte, în cauză sunt incidente prevederile art. 17 lit. g din Legea nr. 76/2002 modificata, iar reclamantul indeplineste conditia impusa de art.5 pct. IV lit. b din acelasi act normativ astfel ca acesta este indreptatit la a obtine indemnizatia de somaj, decizia de respingere a cererii sale fiind nelegala.
In drept s-au invocat prevederile art. 2 pct.1 si 3, art. 6 lit. c din OG nr. 137/2000 modificata, art. 5 pct. 5 lit a, b si c, art 16 lit a, art. 17 lit. a si g, art 34 lit. a si b din Legea nr. 76/2002 modificata.
La data de 22 februarie 2013 reclamantul a formulat precizare a actiunii introductive invederand ca solicita obligarea paratei la plata sumei de 3.309,57 lei reprezentand datoria cumulata la sfarsitul lunii ianuarie 2013 catre BCR si Raiffeisen Bank, conform notificarilor de plata emise de cele doua unitati bancare.
Desi legal citata, pârâta nu a delegat in instanta reprezentant legal si nu a depus intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost incadrat in gradul II de invaliditate incepand cu data de_, conform mentiunii de la pagina 12 a copiei cartii de munca depuse in probatiune la filele 21-30 dosar precum si a mentiunilor din Decizia medicala saupra capacitatii de munca nr. 1140/_ .
Urmare a recuperarii partiale a capacitatii de munca reclamantul a fost incadrat in gradul III de invaliditate, astfel ca la data de_ a incheiat contractul individual de munca cu timp partial inregistrat la ITM C. sub nr 3983/_ .
Raporturile de munca incheiate cu SC Ben& Ben SRL s-au derulat pana la data de 7 noiembrie 2012, data de la care reclamantul a fost concediat in temeiul art 65 alin 1 din Codul muncii, urmare a desfiintarii locului de munca.La data de_ au incetat si raporturile de munca ale reclamantului cu SC Pan petrol SRL, concedierea fiind dispusa, de aseamenea, in conditiile art 65 alin 1 din Codul muncii.
In intreaga perioada cuprinsa intre_ si_ reclamantul a fost incadrat in gradul III de invaliditate, termenul de revizuire prevazut de Decizia medicala nr. 1140/2012 fiind 16 aprilie 2013.
Prin cererea inregistrata sub nr 13663/28 noiembrie 2012 (f.12-13) reclamantul a solicitat paratei sa stabileasca si sa plateasca indemnizatia de somaj urmare a faptul ca indeplineste conditiile impuse de art. 17 lit. a din Legea nr. 76/2002 modificata in sensul ca raporturile de munca au incetat
din motive care nu ii sunt imputabile ( in temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii), precum si conditiile impuse de art. 34 din Legea nr. 76/2002 in sensul ca angajatorii au achitat contributiile catre bugetul asigurarilor de somaj in ultimele 12 luni anterior concedierii.
Prin adresa nr. 14270 din_ parata a respins cererea reclamantului de acordare a indemnizatiei de somaj cu motivarea ca acesta nu se regaseste in situatia prevazuta de art. 17 alin. 1 lit. g si art. 34 alin 1 indice 1 lit. b din Legea nr. 76/2002, nu are un stagiu de cotizare de minim 12 luni in ultimele 24 de luni premergatoare datei inregistrarii cererii, are statut de pensionar cu gradul III de invaliditate (ivit la data de_ ) astfel ca nu se incadreaza in situatiile prevazute de art. 5 pct. IV lit. a din Legea nr. 76/2002.
Astfel cum rezultă din probele dosarului reclamantul a fost pensionat pentru invaliditate o perioadă ce depășește 12 luni, deci nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. 11 lit. b din lege, care se referă la persoane pentru care perioada de pensionare nu depășește 12 luni.
Coroborând textele mai sus citate, rezultă că reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. 2 conform cărora calculul stagiului minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.
Fața de considerentele expuse mai sus si ținând seama de prevederile art 38 alin 1 lit. a din legea nr. 76/2002 instanța a constatat ca reclamantul indeplinea, la data depunerii cererii, toate conditiile legale pentru obtinerea indemnizatiei de somaj astfel ca a dispus anularea adresei emisa de AJOFM C. sub nr. 14270/_, a obligat parata sa emita decizie privind stabilirea dreptului reclamantului la plata indemnizatiei de somaj si sa efectueze plata indemnizatiei incepand cu data de 7 noiembrie 2012.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantului prin respingerea cereriide acordare a indemnizatiei de somaj instanța a cercetat situația în care se află reclamantul în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă a fost adoptată în 27 noiembrie 2000 si interzice discriminarea directă, definită la articolul 2 alineatul (1) litera (a) ca situatia în care "o persoană este tratată într-un mod mai putin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situatie asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele mentionate la articolul 1";.
In cauza de fata dispozitia paratei de respingere a cererii de acordare a indemnizatiei de somaj a fot rezultatul unei gresite aplicari a dispozitiilor legale incidente raportat la situatia particulara a acestuia, neputand fi identificat un tratament diferentiat aplicat reclamantului in raport de persoane aflate in situatii identice sau asemanatoare, prin urmare capatul de cerere avand ca obiect constatarea discriminarii directe urmeaza a fi respins.
Pe de alta parte, pentru a constata daca raspunderea materiala a paratei poate fi antrenata in conditiile at 16-19 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art.1349 si art. 1357 cod civil trebuie sa verifice intrunirea elementelor constitutive ale raspunderii administrative patrimoniale ale autoritatii publice pentru pagubele materiale si morale cauzate prin emiterea unui act administrativ nelegal.
In conformitate cu aceasta forma a raspunderii administrative conditiile d eindeplinit pentru antrenarea ei sunt: actul administrativ atacat sa fie nelegal, aspect stabilit de instanta in cauza de fata; actul sa fi cauzat prejudicii materiale si morale.
Sub acest aspect sustinerile reclamantului sunt intemeiate doar in parte dat fiind ca se pune problema dovedirii existentei prejudiciului nu doar a cuantificarii acestuia. In cauza prejudicul reclamat a fost indicat ca fiind datoria acumulata pana la sfarsitul lunii ianuarie 2013 urmare a neplatii ratelor la creditele angajate de reclamant la doua unitati bancare. Or, obligarea reclamantului la plata unor datorii ajunse la scadenta nu este de natura sa produca acestuia vreun prejudiciu, atat timp cat debitorul obligatiei de restituire recunoaste existenta si validitatea contractului de credit. Pe de alta parte, existenta unei presiuni psihice suportate ca urmare a imposibilitatii achitarii ratelor scadente nu poate fi negata, insa acest aspect poate constitui temei al angajarii raspunderii pentru daune morale, urmand sa fie analizat in contextul unui eventual prejudiciu moral.
Stabilind, asadar, ca reclamantul nu a dovedit existenta unor prejudicii materiale determinate de emiterea actului administrativ contestat instanta a respins capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 3.309,57 lei.
In ce priveste daunele morale, instanta a retinut ca nu poate fi negata existenta unei stari de stres suportata de reclamant ca urmare a situatiei economice incerte create de refuzul paratei de a-i recunoaste un drept legitim la dobandirea indemnizatiei de somaj.Prin conduita sa culpabila parata a adus reclamantul in situatia de a fi lipsit de mijloacele financiare minime necesare intretinerii, situatie care, perpetuata de-a lungul catorva luni, este apta a produce o stare de frustrare si umilinta ce reclama o reparatie.
In aceste sens, instanta a apreciat ca obligarea paratei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale reprezinta o reparatie corespunzatoare pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul R. C. A.
, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului arată că, cu toate ca instanța care a soluționat fondul cauzei a dispus in mod corect si întemeiat anularea adresei nr. 14720/12 decembrie 2012 emisa de parata AJOFM C. -N. precum si in mod legal obligarea acestei parate la emiterea deciziei de acordare a indemnizației de șomaj in favoarea sa începând cu luna noiembrie 2012, in mod cu totul neîntemeiat a considerat ca emiterea adresei nr. 14720/12 decembrie 2012 este "rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor legale incidente neputând sa fie identificat un tratament diferențiat aplicat subsemnatului in raport cu alte persoane aflate in situații identice sau asemănătoare". Ori în cauza dedusa judecații tocmai ca este vorba de un tratament diferențiat aplicat recurentului pentru considerentul ca avea/are calitatea de pensionar de boala gradul 3 (cu capacitate de munca pierduta cel puțin jumate, 4 ore pe zi) in raport/comparație cu alte persoane care si- au pierdut locul de munca tot in condițiile art. 65 al. 1 din Codul Muncii urmare desființării postului ocupat si care pe cale de consecința sunt îndreptățite si beneficiază de indemnizație de șomaj.
Si asta in condițiile in care recurentul inca de la finalul anului 2007 a fost angajat legal conform contractelor individuale de munca nr. 1188/07 decembrie 2007 încheiate cu angajatorul S.C. Ben & Ben S.A. respectiv nr.
154 / 06 septembrie 2011 încheiat cu angajatorul S.C. Panpetrol Com
S.R.L., ambele aceste contracte incetand in luna noiembrie 2012 in temeiul art. 65 al. 1 din Codul muncii, urmare desființării posturilor ocupate, in condițiile in care la data încetării contractelor mele de munca in temeiul art. 65 al. 1 Codul muncii îndeplinea condițiile privind stagiul minim de cotizare de 12 luni in ultimele 24 de luni aferent fracțiunii de norma medical permise, conform adeverințelor de stagiu de cotizare nr. 1601/04 feb. 2013 eliberata de Casa J. de Pensii Maramureș si nr. 2730/04 feb. 2013 eliberata de Casa J. de Pensii C. .
Recurentul prin emiterea adresei nr. 14720/12 decembrie 2012 de către AJOFM C. a fost victima unui act de discriminare directa prevăzuta de art. 2, pct. 1 si 3 si art. 6 din O.G. nr. 137/2000 modificata, in sensul excluderii subsemnatului din rândul persoanelor îndreptățite sa primească indemnizație de somai cu toate ca subsemnatul îndeplinesc condițiile legale necesare pentru emiterea deciziei de plata a indemnizației de șomaj, refuzul de emitere a deciziei de plata a indemnizației de șomaj fiind întemeiat exclusiv pe considerentul ca deține calitatea de pensionar de invaliditate grad 3 statut social care-i oferea "beneficiul" unei pensii de boala in cuantum de 350 de lei, sub indicatorul social minim de 500 de lei, cu alte cuvinte datorita faptului ca recurentul aparține unei categorii sociale defavorizate.
In ceea ce privește daunele in suma de 1.000 de lei admise de instanța de fond, pe considerentul ca pentru admiterea răspunderii administrative trebuie sa fie îndeplinite doua condiții: actul administrativ atacat sa fie nelegal și actul sa fi cauzat prejudicii materiale si morale.
Ori in speța dedusa judecații nelegalitatea actului administrativ a fost stabilita prin sentința civila nr. 4181/11 mart. 2013 pronunțata, iar prin emiterea de parata AJOFM C. -N. a adresei nr. 14720/ 12 decembrie 2012 au fost cauzate acestuia mult mai mari si importante prejudicii materiale si morale pe care le va arata in cele ce urmează:
Prin adresa nr. 677/03 ianuarie 2013, anexata in copie prezentei asigurătorul Alico Asigurări România SA i-a comunicat faptul ca solicitarea sa de despăgubire pentru Pierderea Involuntara a Locului de M. a fost aprobata, in situația data despăgubirea aprobata fiind acoperirea sumei totale de 13.898,39 lei + alte accesorii (dobânzi penalizatoare) reprezentând limita de credit utilizata de recurent de pe cârdul de credit Master Card GOLD emis de Raiffeisen Bank in favoarea recurentului.
Prin aceeași adresa asigurătorul i-a comunicat faptul ca aceasta plata a despăgubirii aprobate este condiționata de prezentarea fotocopiei carnetului de șomaj vizat pe lunile februarie, martie, etc... prin care este atestata calitatea subsemnatului de șomer, solicitare imposibil de realizat datorita atitudinii discriminatorii a AJOFM C. care prin adresa nr. 14720/
12 decembrie 2012 a dispus in mod abuziv respingerea solicitării subsemnatului de emitere si plata a indemnizației de șomaj legal datorate.
Prin încheierea Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 20129590072/02 mai 2012 intre recurent si Banca Comerciala Romana SA, a împrumutat in luna mai 2012 de la BCR suma de 23.050,00 lei cu titlul de credit pentru nevoi personale. La același moment a contractat, condiționat fiind de prevederile contractului de credit, cu BCR Asigurări de Viata certificatul de asigurare nr. 40167689/02 mai 2012, anexat in copie prezentei cereri, prin care valoarea creditului acordat in suma de 23.300,00 lei a fost asigurata conform pct. 4 din certificatul de asigurare pentru următoarele evenimente:decesul din orice cauza; invaliditate totala
permanenta, incapacitate temporara de munca si pierderea involuntara a locului de munca.
Conform prevederilor pct. 11.1.3 lit. a. "Valoarea indemnizației de asigurare este egala cu Totalurile lunare de plata conform Contractului de Credit, a cărei scadenta se afla in perioada de șomaj a Membrului Asigurat, începând cu totalul lunar de plata datorat de la data la care Membrul Asigurat este Șomer pentru a 31-a zi" In plus in emailul, anexat listat expediat de Flori TANASE Referent Compartiment Daune din cadrul BCR Asigurări de Viata S.A. urmare înregistrării notificării privind evenimentul asigurat pentru asigurarea complexa nr. 902 / 26 noiembrie 2012, anexata in copie prezentei, asigurătorul i-a solicitat printre altele si decizia de acordare a indemnizației de șomaj eliberata de AJOFM.
Ori cum parata AJOFM C. prin emiterea adresei nr. 14720/12 decembrie 2012 a refuzat in mod abuziv si discriminatoriu acordarea indemnizației de șomaj legal cuvenite in favoarea recurentului, acesta a fost lipsit de beneficiile Certificatului de asigurare nr. 40167689/02 mai 2012, asta cu toate ca am achitat toate primele de asigurare pana in luna octombrie 2012 inclusiv, sens in care la momentul prezentei întregul credit contractat a devenit scadent anticipat in acest fel parata cauzându-i un prejudiciu in suma de cel puțin 23.300,00 lei (suma asigurata) + eventualele dobânzi penalizatoare calculate urmare întârzierii la plata ratelor de rambursare a creditului contractat, daune pe care le solicit prin prezentul recurs formulat.
Parata i-a cauzat un prejudiciu incalculabil raportat la faptul ca fiind in imposibilitatea sa achite ratele de rambursare aferente celor doua credite (Contractul de credit cu BCR si sumele cu care a fost creditat de Raiffaisen Bank prin utilizarea cârdului de credit Mașter Card GOLD emis in favoarea sa), iar asigurările încheiate tocmai in vederea acoperii acestor credite in ipoteza pierderii involuntare a locului de munca au devenit inoperabile din culpa exclusiva a paratei AJOFM Clui N., odată cu neachitarea sumelor datorate in favoarea celor doua unități bancare am fost înregistrat ca si client bancar rău platnic la Biroul de Credit S.A., fapt care are ca si rezultat direct imposibilitatea recurentului de a mai apela la vreun credit bancar in următorii patru ani de zile de la achitarea sumelor restante, situație care compromite definitiv posibilitatea de a mai apela la un credit bancar in vederea achiziționării unei locuințe in viitorul apropiat, stare de fapt care in continuare se obliga sa-și păstreze actuala situație locativă, in speța de a locui in chirie cel puțin pentru o durata de cel puțin 4 ani (48 de luni), iar la prețul actual lunar al chiriei de 670 de lei pe care-l achită pentru locuința sa rezulta un prejudiciu cauzat de minim 32.160 lei, asta doar in ipoteza in care-mi păstrez actuala locuința si ia prețul închirierii mai sus arătat. Dar cum la acest moment sunt restant la plata chiriei datorate pentru ultima luna si cum nu se întrevăd variante de viabile de obținere a resurselor financiare in acest scop, foarte probabil ca începând cu data de 25 a lunii curente va datora chiria pentru ultimele doua luni, fapt de natura sa-l determine si îndreptățească pe proprietarul actualei sale locuințe sa-i solicite sa părăsească locuința inchiriata, situație care practic îl transforma într-o persoana fără locuința si asta in timp ce pentru anul 2012 bugetul asigurărilor pentru șomaj a înregistrat un excedent de 155,78 milioane lei, conform știrii publicate de YAHOO NEWS ROMÂNIA, anexat prezentei. Cu alte cuvinte in timp ce bugetul asigurărilor pentru șomaj devine o afacere profitabila pentru stat inregistrand un excedent de 15578 milioane lei la finalul anului 2012, in același timp datorita atitudinii abuzive a personalului
angajat pe banii contribuabililor reprezintă o modalitate de asa-zis "legala" aducere a contribuabilului onest la limita minima a subzistentei, subsemnatul la acest moment fiind in pericolul iminent de a-si pierde inclusiv locuința actuala.
Împotriva sentinței a declarat recurs și A. J. pentru O. Forțelor de M. C.,
solicitând admiterea recursului, casarea sentinței prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului A. R. C. și respingerea cererii de chemare în judecată înaintată de reclamant ca nefondată.
În motivarea recursului se arată că urmare adresei înregistrată la
A.J.O.F.M. C. -N. sub nr. 13663/_, respectiv la A.J.O.F.M. sub nr. 622/_ de către A. R. C. prin care acesta a dsolicitat înregistrarea ca șomer beneficiar de indemnizație de șomaj, AJOFM C. a respins solicitarea acestuia prin emiterea adresei nr. 14270/_ .
În conținutul acestei adrese AJOFM C. face referire, motivat, la imposibilitatea acordării ajutorului de șomaj în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002, arătând că de la data de_ A. R. C. avea statutul de pensionar cu gradul 3 de invaliditate, în baza dosarului de pensie nr. 2. înregistrat la Casa J. de Pensii și, prin urmare, nu putea intra sub incidența art. 5 pct. IV lit. a din Legea nr. 76/2002 care prevede că șomerul este persoana care îndeplinește printre condițiile cumulative și condiția de a se afla în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minim 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare, fără a face vreo referire la categoria de pensie în care să fie încadrată persoana, ori la data solicitării petentului, acesta avea deja statutul de pensionar.
Astfel, AJOFM C. a constatat că A. R. C. nu putea beneficia și de ajutorul de șomaj, întrucât acesta urma să se afle în incompatibilitate legală și anume aceea de a întruni în mod simultan două calități și de a avea două statute sociale, acela de pensionar și acela de șomer indemnizat, acesta fiind unul dintre motivele de incompatibilitate pentru care AJOFM C. nu a putut da curs solicitării acestuia.
Totodată din analiza actelor depuse s-a constatat faptul ca petentul nu avea la data depunerii cererii un stagiu de cotizare prevăzut la art.34, alin.l, lit. a) si lit. c) din Legea nr.76/2002 si anume ca șomerii prevăzuți la art.17, alin.(l) beneficiază de indemnizație de șomaj daca indeplinesc printre condițiile cumulative si acele condiții de a avea un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergătoare datei inregistrarii cererii si care nu indeplinesc condițiile de pensionare conform legii.
Pentru fundamentarea susținerilor AJ.O.F.M. C. si pentru confirmarea corectitudinii si legalității deciziei luate s-a adresat Casei de Pensii C. prin adresa nr.816/_ solicitând transmiterea informațiilor cu privire la perioada in care A. R. C. a beneficiat de pensie de invaliditate in baza dosarului nr. 2., iar prin adresa nr. 1709/_ Casa de Pensii C. ne-a prezentat desfășurătorul perioadelor in care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate precum si gradul in care era incadrat acesta, dupa cum urmează:
la data de_ - stabilire pensie de invaliditate gradul II;
la data de_ - schimbare grad pensie de invaliditate in gradul III;
la data de_ - schimbare grad pensie de invaliditate in gradul II;
de la data de_ si pana la data de_ acestuia i s-a sistat pentru neprezentare la Comisia de Expertiza Medicala la revizuirea periodica;
la data de_ - repus in plata cu pensie de invaliditate gradul II;
la data de_ - schimbare grad pensie de invaliditate in gradul III;
de la data de_ si pana la data de_ - s-a suspendat plata pensiei conform adresei nr.1603/_ a Comisiei de Expertiza Medicala;
la data de_ - repus in plata cu pensie de invaliditate gradul III, având si in prezent acest statut.
Alături de adresa ce cuprinde desfășurătorul perioadelor in care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate s-a anexat adresei menționate si imaginea de plata pentru A. R. Comei.
Confirmarea perioadelor in care reclamantul a beneficiat de pensia de invaliditate combate constatările instanței de fond care a susținut ca petentul a fost pensionat pentru invaliditate pe o perioada ce depășește 12 luni si ca acestuia nu i-ar fi aplicabile dispozițiile art.34, alin.l 1, lit. b) din lege care se refera la persoane pentru care perioada de pensionare nu depășește 12 luni.
Din adresa Casei de Pensii C. rezulta ca perioada in care acesta a beneficiat de pensia de invaliditate si pana la data depunerii solicitării de indemnizație de șomaj este mai mica de 12 luni, aceasta fiind de 6 luni adică din luna iunie 2012 si pana in luna noiembrie 2012, fapt care dovedește ca acestuia ii sunt aplicabile prevederile art.34, alin.l 1, lit.b) din Legea nr.76/2002.
Cu privire la realizarea stagiului de cotizare dorim sa aducem in atenția instanței de recurs ca in conformitate cu desfășurătorul stagiului de cotizare pe luni, reiese in mod foarte clar faptul ca reclamantul nu are un stagiu de cotizare de minimum 12 luni in ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii.
Cererea a fost depusa in luna noiembrie 2012, așadar stagiul de cotizare se calculează începând cu luna octombrie 2012 si retroactiv pana in luna noiembrie 2010 rezultând pe aceasta cale ca stagiul de cotizare realizat de petent in ultimele 24 luni premergătoare datei înregistrării cererii este incomplet reclamantul realizând un stagiu de cotizare de doar 10 luni si 18 zile.
Pentru a realiza un stagiu de cotizare complet in ultimele 24 de luni premergătoare depunerii cererii este nevoie ca solicitantul sa fi desfășurat activitatea cu norma întreagă de timp lucrat, respectiv 8 ore/zi timp de 12 luni, sau 24 de luni cu timp parțial lucrat, respectiv 4 ore/zi, ori in cazul de fata reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de doar 10 luni si 18 zile, insuficient pentru a beneficia de indemnizație de șomaj.
Un alt motiv de recurs se întemeiază pe prevederile art. 159 si art. 160 Cod de procedura civila, instanța de fond neluând in considerare cererea de amânare nr. 381/_ și transmisă pe fax tot la această dată în care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, întrucât termenul de judecată a fost fixat la data de_, iar citația a primit-o la data de _
, având un termen de doar o zi, insuficient pentru studierea dosarului și formularea apărării, iar conform art. 159 Cod proc.civ., citația și celelalte acte de procedură sub sancțiunea nulității, vor fi înmânate părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.
Solicită anularea dispoziției dată de instanța de fond cu privire la obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei, întrucât recurenta nu a făcut decât să pună în aplicare prevederile legale și, prin acest fapt nu a adus nici un fel de prejudiciu moral.
Aplicarea corectă a prevederilor legale în desfășurarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii recurentei nu pot lua forma unei conduite culpabile, iar faptul că recurenta răspunde afirmativ sau negativ petițiilor
înaintate nu înseamnă că refuză petentului recunoașterea unui interes legitim tocmai prin aplicarea normelor legale în vigoare.
Examinând recursurile, instanța reține următoarele:
Recursul formulat de A. J. pentru O. Forțelor de M. este nefondat, deoarece durata pensionării reclamantului nu a fost mai mică de
12 luni, cum eronat reține petenta, acesta având calitate de pensionar din data de_ .
Analizand legalitatea dispozitiei de respingere a cererii pentru acordarea indemnizatiei de somaj instanta a retinut ca potrivit dispozițiilor art. 17 lit. g) din Legea nr. 76/2002, cu modificările ulterioare, beneficiari ai dreptului la indemnizația de șomaj sunt persoanele care au încetat activitatea că urmare a pensionării pentru invaliditate și care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă și nu au reușit să se încadreze în muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1indice 1 lit. b) din Legea nr. 76/2002 la stabilirea perioadei de 24 de luni prevazuta la alin 1lit a, nu se iau în calcul perioada de pensionare pentru invaliditate, dacă aceasta nu depășește
12 luni, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. 1 lit. g. Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 2 din lege pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. 1 lit. g stagiul minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.
Astfel cum rezultă din probele dosarului reclamantul a fost pensionat pentru invaliditate o perioadă ce depășește 12 luni, deci nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. 11 lit. b din lege, care se referă la persoane pentru care perioada de pensionare nu depășește 12 luni.
De asemenea, reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin.
2 conform cărora calculul stagiului minim de cotizare se realizează prin cumularea perioadelor de asigurare realizate înainte de încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, astfel că reclamantul îndeplinea la data depunerii cererii, toate condițiile legale pentru obținerea indemnizației de șomaj.
Dispozițiile art. 34 pct. 1 lit. c din Legea nr. 76/2002 ce prevăd că șomerii prevăzuți la art. 17 alin. 1 beneficiază de indemnizația de șomaj dacă îndeplinesc următoarele condiții: "au un stagiu de cotizare de minim
12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare înregistrării cererii nu fac aprecieri sau distincții între stagiul de cotizare complet și/sau incomplet. Se cere doar ca pensionarul să aibă stagiu de cotizare de minimum
12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare depunerii cererii de emitere a indemnizației de șomaj, ori recurentul reclamant îndeplinește această condiție.
Recursul reclamantului este de asemenea nefondat, deoarece nu se poate reține existența unei discriminări a reclamantului în sensul aplicării unui tratament diferențiat reclamantului față de alte persoane aflate în situații identice sau asemănătoare, decizia atacată fiind rezultatul interpretării și aplicării greșite a legii.
În cauză reclamantul nu a făcut nici dovada existenței condițiilor care să justifice antrenarea răspunderii pe tărâm delictual.
Astfel, nu s-a probat suportarea efectivă a unui prejudiciu de către reclamant, urmare a neplății ratelor la creditele angajate de acesta.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.312(1) Cpr.civ, va respinge recursurile declarate de A. R. C. și A. J. PENTRU
O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.4181 din_ ,
pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursurile declarate de A. R. C. și A. J. PENTRU O. F. DE M. C. împotriva sentinței civile nr.4181 din _
, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
C. | I. DP | A. | I. | A. M. N. | ȚÂR |
Red. D.P. dact. GC 2 ex/_
Jud.primă instanță: M.F.B.