Decizia civilă nr. 7323/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7323/2013
Ședința publică din data de19 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de pârâta A. | F. | P. C. | |
-N. | împotriva sentinței civile nr. 11023 din data de _ | pronunțată de |
Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta SC M. SRL, având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-reclamantă prin avocat B. I., în substituirea d-lui avocat B. H. A., care depune la dosar delegație de substituire, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și dispozițiile OUG 92/2003, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 11023 din data de_ pronunțată de Tribunalul Cluj, ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Cât privește cuantumul acestora, ele nu sunt ridicate, suma percepută cu titlu de onorariu avocațial este decentă și corectă, raportat la munca depusă și timpul scurs de la sesizarea instanței și până la intrarea efectivă în posesia banilor.
Totodată arată că nu solicită cheltuieli de judecată pentru această fază procesuală.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 11023 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. a fost admisă acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta M. SRL în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C.
-N. și în consecință a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei
1
suma de 3494 lei cu titlu de taxă specială nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la data plății efective.
În baza art. 274 C.p.c. a fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză, normele interne contravin celor comunitare, că sunt incidente prevederile OG 9/2000 și OG 13/2011.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta susținând că nu se putea reține culpa sa, cheltuielile acordate în sumă de 539,3 lei sunt ridicate raportat la practica în materie în cazul acțiunilor de acest gen.
Analizând argumentele aduse de recurentă prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente, a art.304 C.pr.civ. Curtea reține că nu sunt întemeiate
.
Astfel susține recurenta că nu se impunea obligarea la cheltuieli. Susținerea nu poate fi primită de vreme ce culpa rezultă din aceea că recurenta a refuzat recunoasterea dreptului la restituirea taxei și la realizarea efectivă.
În plus actele depuse, chitanțe atestă efectuarea cheltuielilor. Prin urmare față de acte reținerile se vădesc nefondate.
Se susține însă de recurentă că cheltuielile sunt mari raportat la practica. Susținerea nu poate fi primită întrucât cheltuielile pot fi acordate ținând seama de obiect dar și de volumul de muncă prestat de apărător.
În condițiile în care a fost redactată acțiunea de către apărător, iar la termen acesta a asigurat asistența suma reprezentând onorariu nu este mare.
Așadar față de cele arătate constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 11023 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
D. M. | M. | H. | F. T. |
GREFIER
D. C.
red.F.T./S.M.D.
2 ex. - _
2