Decizia civilă nr. 7406/2013. Contencios. Obligația de a face
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7406/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător M. S. Grefier A. B.
Componența completului de judecată în prezentul dosar a fost modificată ca urmare a lipsei din instanță a domnului judecător G.A. N., aflat în concediu de odihnă, acesta fiind înlocuit cu judecătorul aflat pe prima poziție în programarea de permanență, conform procesului verbal atașat la dosar.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurent A. N. PENTRU R. PROPRIETATILOR S. PENTRU A. L. N.
împotriva sentinței civile nr. 2856 din_ a Tribunalului C., privind și pe intimat P. Z. SA, având ca obiect obligația de a face plata despăgubiri Legea nr. 290/2003.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Bulgaru L.
E. în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurenta.
P. edura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 13 iunie 2013 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond.
Referitor la excepția prematurității acțiunii invocată în baza OG nr. 10/2010, arată că acest act normativ a intrat în vigoare după pronunțarea hotărârii recurate, prin urmare nu i se poate imputa recurentei prematuritatea acțiunii în baza unui act normativ ulterior demersului său.
Invocarea acestei excepții pe calea recursului este inadmisibilă. Prevederile OUG nr. 10/2010 se aplică doar creanțelor care nu au fost executate în totalitate.
Promovarea acțiunii s-a făcut la limita termenului de prescripție de trei ani, cu scopul conservării propriului drept de creanță.
Nu solicită cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2856 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P. Z. Ș. A. în contradictoriu cu pârâta A. N. pentru R. Proprietăților - S. pentru A. L. nr. 290/2003.
A fost obligată pârâta să dispună plata în favoarea reclamantei a sumei de 303.840 lei, stabilită cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 55/_ a Instituției Prefectului județului C., Comisia pentru aplicarea L. nr. 290/2003.
A fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 55 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea L. nr.290/2003 la data de_ s-a aprobat cererea reclamantei P. Z. Ș.
A. nr. 25187/_ privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele deținute de autoarea sa în C. inău și s-a dispus acordarea în favoarea acesteia a unor despăgubiri în valoare totală de 303.840 lei (filele 3-6 din dosarul Curții).
Potrivit art.1 din Legea nr. 290/2003, "(1) cetățenii români, deposedați ca urmare a părăsirii forțate a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, precum și ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, au dreptul la despăgubiri sau compensații pentru bunurile imobile avute în proprietatea lor în aceste teritorii, precum și pentru recolta neculeasă din anul părăsirii forțate a bunurilor, în condițiile prezentei legi. (2) De prevederile prezentei legi beneficiază foștii proprietari, moștenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moștenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetățenia română";. De asemenea, art. 11 din același act normativ statuează că "(1) Plata despăgubirilor se dispune de către A. N. pentru R. Proprietăților - S. pentru aplicarea L. nr.290/2003";.
Pe de altă parte, art. 10 alin. 2 statuează că "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B., după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și in rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)
";, iar conform art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B. pentru aplicarea legii nr.290/2003 a S. ui pentru aplicarea legii nr. 290/2003, se achită beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie in bugetul de stat, astfel:
a - integral, dacă cuantumul nu depășeste 50.000 lei;
b - esalonat în două transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60 % in primul an si 40 % în anul următor, daca cuantumul despăgubirilor se încadrează intre 50.001 si 100.000 lei;
c - esalonat în două transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel:
40 % in primul an si 60 % in anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei
";.
Raportat la valoarea despăgubirii stabilite, rezultă că pârâta avea obligația de a achita 40% din despăgubirea mai sus indicată până în anul 2009 și 60% până în anul 2010; până la această dată nu s-a achitat reclamantei nicio tranșă, aspect necontestat în speță.
N. pentru R. Proprietăților susține că refuzul său de a da curs solicitării reclamantei nu este unul nejustificat, iar plata efectivă a
compensațiilor bănești acordate în temeiul L. nr. 290/2003 se face cu respectarea prevederilor art. 18 alin.5 din HG nr. 1120/2006, fiind condiționată de existența la bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Prin intermediul acestor argumente, pârâta își invocă, de fapt, propria culpă, iar potrivit interpretării prezentate, nu ar exista, în mod real și efectiv, niciun mijloc de urgentare a procedurii și de verificare a respectării dispozițiilor legale de către solicitanți, A. N. pentru R. Proprietăților - S. pentru A. L. nr.290/2003 fiind îndreptățită să prelungească pe termen nedeterminat finalizarea procedurii, și aceasta în ciuda caracterului abuziv al acestei atitudini.
Astfel, Statul Roman și-a asumat obligația de a acorda despăgubiri persoanelor care intră sub incidența L. nr. 290/2003, prevăzând o anumită procedură de urmat în vederea acordării și apoi încasării lor efective. Aprecierea că plata s-ar putea face în funcție de câți bani alocă același stat de la buget în acest sens ar duce la concluzia că obligația de plată este o obligație de plata sub condiție pur potestativa din partea debitorului, altfel spus că aceasta are dreptul de a face plata când vrea el, ceea ce contravine esenței și scopului L. 290/2003. Deci nu este posibilă recunoașterea unui drept de creanță și apoi aprecierea ca legitimă a atitudinii debitorului că va plăti când va aloca resurse în acest sens.
Mai apoi, invocarea lipsei disponibilităților/lichidităților, în condițiile în care nu s-a făcut dovada vreunui demers pentru o eventuala creditare/ordonare adresată M. ui Economiei și Finanțelor nu este justificată și încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce prevăd că ,,orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale";.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că refuzul pârâtei de punere în executare a Hotărârii nr. 55/2008 este unul nejustificat, în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, instanța a admis cererea și a dispus în consecință.
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat (fila 35).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. PENTRU
PROPRIETĂȚILOR
solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Solicită a se constata că cererea introductivă de instanță formulată de către reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/2013, precizează următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit
L. nr. 9/1998 și L. nr. 290/2003 "se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei".
Totodată, învederează că, potrivit alin. (2), "prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata transelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Din analiza celor două texte de lege menționate, reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit L. nr. 9/1998 și L. nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani. Cu
privire la exigibilitatea acestor tranșe, observăm două ipoteze avute în vedere, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă1 fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 55/_ emisă de către Comisia Județeană C. de aplicare a L. nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamanți este prematură.
În subsidiar, cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor L. nr.
9/1998 și L. nr. 290/2003, învederează următoarele:
În realizarea funcțiilor sale, A. N. pentru R. Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. N. pentru R. Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru R. Proprietăților, această instituție a fost pusă în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul L. nr. 9/1998 și L. nr. 290/2003.
Din acest motiv, în ultima perioadă, A. N. pentru R. Proprietăților s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel C. reclamanta P. Z. Ș. A. a chemat în judecată A.N.R.P. - S. pentru aplicarea L. nr. 290/2003 pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța,
instanța să dispună:
> Plata sumei de 303.840 lei reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 55 din_ emisă de Comisia Județeană C. de aplicare a L. nr. 290/2003;
> Plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 883/_, Curtea de Apel C. a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului C. .
Tribunalul Cluj, prin Sentința civilă nr. 2856/2013, a admis acțiunea formulată de reclamanta P. Z. Ș. A. și a obligat pârâta A.N.R.P. - S. pentru aplicarea L. nr. 290/2003 să plătească suma de 303.840 lei reprezentând despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr 55 din_ emisă de Comisia Județeană C. de aplicare a L. nr. 290/2003. De asemenea a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța a constatat că acțiunea este întemeiată considerând că, întârzierea plății imputabilă autorității care se prevalează de lipsa fondurilor alocate de la buget, fără a găsi în același timp mijloace necesare realizării cu celeritate a demersurilor inițiate de reclamantă, conduce la depășirea termenului rezonabil, depășire contrară dispoziției Convenției.
Prin recursul declarat, se pune în discuție prematuritatea demersului, în contextul intrării în vigoare a OUG nr. 10/2013.
Potrivit art. I din OUG nr. 10/2013 începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor L. nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, ale L. nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale L. nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei aceste prevederi fiind aplicabile și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a OUG nr. 10 / 2013 .
Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014. Prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a municipiului B. pentru aplicarea
L. nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și L. nr. 393/2006, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru R. Proprietăților care coordonează aplicarea L. nr. 9/1998, L. nr. 290/2003 și L. nr. 393/2006.
Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui preturilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.
Soluționarea incidentului referitor la prematuritatea cererii depinde următorul "diagnostic"; și anume dacă măsura dispusă prin OUG nr. 10/2013 este compatibilă și asimilabilă noțiunii de remediu rapid și eficient și dacă prin instituirea ei, exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean sunt respectate. Mai prezintă relevanță și dacă este ori nu este îndeplinită cerința existenței unui just echilibru.
Dezlegarea excepției de prematuritate este indisolubil legată și de clarificarea unui alt aspect și anume acela dacă există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile OUG nr. 10/2013.
Art. 6 din CEDO prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa ..... "
Art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății statuează următoarele: ,,1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. 2. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru
a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României "dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile" fiind consacrat astfel principiul forței juridice superioare a reglementării internaționale (în speță Convenția). De asemenea, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare" .
Așa cum art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele împotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983 & 48, seria A nr.70; Slivenko împotriva Letoniei dec.MC nr.48.321/99 & 121, CEDO 2002-II și Jantner).
În schimb, art.1 din Protocolul nr.1 cere ca ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor să fie legală (fostul rege al Greciei și alții împotriva Greciei (MC) nr.25.701/94, & 79, CEDO 2000-XII și Iatridis împotriva Greciei (MC) nr.31.107/96, & 58, CEDO 1999-II).
Principiul legalității presupune și existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor (Beveler împotriva Italiei (MC) nr.33.202/96, && 109-110, CEDO 2000-I).
În plus, orice ingerință în exercitarea unui drept sau a unei libertăți cunoscute de Convenție trebuie să urmărească un scop legitim. De asemenea, în cauzele care presupun o obligație pozitivă, trebuie să existe o justificare legitimă pentru inacțiunea statului. Principiul "justului echilibru";, inerent însuși art.1 din Protocolul nr.1, presupune existența unui interes general al comunității.
Curtea a stabilit că datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de "utilitate publică";.
În mecanismul de protecție instituit de Convenție, acestora le revine, așadar, obligația de a se pronunța primele asupra existenței unei probleme de interes general ce justifică măsuri aplicabile în domeniul exercitării dreptului de proprietate, inclusiv măsuri ce presupun privări și restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucură aici de o anumită marjă de apreciere, ca în alte domenii asupra cărora se extind garanțiile Convenției.
În plus, noțiunea "utilitate publică"; este amplă prin natura sa. În mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevăd o despăgubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice și sociale. Considerând că este normal ca legislatorul să dispună de o largă marjă în politica sa economică și socială, Curtea a declarat că respectă modul în care acesta concepe imperativele
"utilității publice";, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește a fi vădit lipsită de temei rezonabil (James și alții împotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986 & 46, seria A nr.98)
Atât atingerea adusă respectării bunurilor, cât și abținerea de la acțiune trebuie să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. În mod special, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între
mijloacele utilizate și scopul urmărit, prin orice măsură aplicată de stat, inclusiv măsurile care privează o persoană de proprietatea sa.
Curtea a stabilit că principiile menționate mai sus sunt valabile, de asemenea, în situația unor modificări fundamentale ale sistemului unei țări, precum cele pe care le reprezintă tranziția de la un regim totalitar la o formă democratică de guvernare și reforma structurii politice, juridice și economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice și sociale pe scară largă ( cauza Broniowski ).
În hotărârea din 12 octombrie 2010 dată în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României Curte Europeană a Drepturilor omului a reținut următoarele:
"În materie de restituire de proprietăți, o legislație de mare anvergură, mai ales dacă execută un program de reformă economică și socială, nu poate asigura o dreptate completă în fața varietății de situații în care se află numeroase persoane în cauză. Este în primul rând obligația autorităților interne, în special a Parlamentului, de a cântări avantajele și dezavantajele inerente diferitelor soluții dintre care să se poată alege, știut fiind faptul că este vorba de o alegere politică (a se vedea James și alții, menționată mai sus, && 68-69 și mutatis mutandis, Olaru și alții împotriva Moldovei nr.476/07, 22.539/05, 17.911/08 și 13.136/07
& 55, 28 iulie 2009)…
Curtea a recunoscut deja că punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită…
În aceste circumstanțe, autoritățile naționale trebuie să beneficieze de o largă marjă de apreciere, nu numai pentru a alege măsurile care să reglementeze raporturile de proprietate din țară, ci și pentru a avea la dispoziție timpul necesar pentru punerea lor în aplicare….
Totuși, această marjă, oricât de mare ar fi ea, nu este nelimitată, iar exercitarea punerii discreționare a statului, chiar și în cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție (Broniowski menționată mai sus, & 182)…
Conform art.1 din Protocolul nr.1, statul are dreptul de a expropria bunuri
- inclusiv orice drepturi la despăgubire consfințite de lege - și de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art.1 din Protocolul nr.1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie "în mod rezonabil în raport"; cu valoarea bunului. O lipsă totală de despăgubire nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu art.1 din Protocolul nr.1 decât în cazuri excepționale (Broniowski, menționată mai sus, &186)….
…Astfel, Curtea a admis în mod explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, & 183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptăți disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
Guvernul României s-a apărat în această cauză relevând Curții că
o serie de probleme dintre cele mai grave a condus la încetinirea procesului de restituire și de despăgubire pentru bunurile naționalizate.
El a precizat că se confruntă cu un mare număr de cereri de restituire sau de despăgubire provenite de la foști proprietari sau de la moștenitorii acestora, la numărul mare de cereri de despăgubire adăugându-se și cerința unei despăgubiri integrale impusă la legile în vigoare.
Conform unei evaluări aproximative, suma necesară pentru a plăti aceste despăgubiri se ridică la 21 de miliarde de euro. Guvernul a precizat că că PIB-ul României pentru anul 2009 a fost de 120 de miliarde de euro. Suma despăgubirilor plătite efectiv până în prezent fiind de circa 84 de milioane de euro.
Curtea, hotărând să suspende pentru o perioadă de 18 luni de la data
rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza M. Atanasiu și alții împotriva României a reținut că :"; Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate
respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor, ținând cont de principiile enunțate în jurisprudența Curții cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 (paragrafele 162-177 de mai sus). Aceste obiective ar putea fi atinse,
de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză (Viașu, menționată mai sus, & 83).
În același timp, Curtea apreciază că alte exemple de bune practici și de măsuri de modificare legislativă, ce respectă principiile impuse de Convenție și de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenției, ar putea constitui o sursă de inspirație pentru guvernul pârât (a se vedea în special cauzele Broniowski și Wolkenberg, menționate mai sus). Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și
hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai
lungă ar putea să reprezinte, de asemene a, măsuri capabile să păstreze un
just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al
colectivității.
Guvernul României, ținând seama de impactul semnificativ asupra bugetului de stat pe care îl va avea plata despăgubirilor stabilite conform actelor normative la care s-a făcut referire anterior, generând implicații financiare suplimentare asupra cheltuielilor bugetului de stat și care ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrului bugetar, a adoptat
OUG nr. 10/2013.
Obligația judecătorul național de a aplica cu prioritate prevederile CEDO, atunci când normele interne nu sunt în concordanță cu acestea, nu poate fi contestată.
Într-adevăr, necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului se reflectă în însăși structura art. 1 din Protocolul nr. 1 și se concretizează în necesitatea existentei unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite,si scopul urmărit.
Mai mult, instanța europeană a arătat că în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane prin măsuri legislative ce pot avea consecințe economice importante ale ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună nu numai de măsurile de natură a garanta
drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar și pentru a dispune de timpul necesar pentru aplicarea unor astfel de măsuri .
Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Constituțională a României a statuat cu valoare de principiu, că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât pentru situații diferite poate exista un tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferențe.
În raport de aceste considerente instanța apreciază că nu există neconcordanțe între dispozițiile art. 6 din CEDO - referitoare la durata rezonabilă a procedurilor - art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, referitor la protecția proprietății omului, la care România este parte, și prevederile
OUG nr. 10/2013 intrată în vigoare la data soluționării prezentei cereri.
Prin măsura adoptată de executiv în
OUG nr. 10/2013 s-a urmărit asigurarea unui just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Curtea europeană a admis ,în mod explicit, în cauzele Broniowski și Wolkenberg ,că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale puteau să justifice limitări draconice la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, menționată mai sus, &
183 și Wolkenberg și alții împotriva Poloniei (dec.), nr.50.003/99, & 63, CEDO 2007-XIV (extrase)…..
În plus, din jurisprudența sa reiese clar că, în situația în care Curtea a putut să considere că legile de restituire puse în aplicare pentru a atenua consecințele încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmăreau un scop legitim, aceasta a considerat totuși necesar să facă în așa fel încât atenuarea încălcărilor din trecut să nu creeze noi nedreptățită disproporționate (a se vedea, de exemplu, Pincova și Pinc împotriva Republicii Cehe, nr.36.548/97, & 58, CEDO 2002-VIII)…";.
Bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naționale, iar cheltuielile statului cu aceste despăgubiri nu pot destabiliza procesul complex al distribuirii produsului social net în economia națională, pe de o parte și între stat și populație pe de altă parte.
Pentru aceste considerente instanța va aprecia că eșalonarea despăgubirilor nu produce consecințe incompatibile cu normele stabilite prin Convenție și urmărește un scop legitim, și anume acela de a nu crea noi nedreptăți disproporționate.
Cât timp legiuitorul a stabilit data de 1 ianuarie 2014 ca termen de referință, demersul inițiat de reclamantă este prematur.
OUG nr. 10/2013 instituie norme de imediată aplicare, orice eventual beneficiu care ar putea fi invocat în legătură cu regula non reformatio in peius ori cu statusul dreptului la acțiune la data introducerii cererii de chemare în judecată fiind lipsit de semnificație atâta vreme cât la data soluționării cererii de reformare dreptul de a obține pretenția, de a o realiza silit, nu mai există în plenitudinea lui.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, în acord cu prev. art. 20 din LCA, art. 312 C.pr.civ. de la 1865, sentința fiind modificată, în sensul respingerii cererii reclamantei ca prematură.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
DECIDE
Admite recursul declarat de A. N. PENTRU R. PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 2856 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea ca prematură.
Decizia este irevocabilă.
pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, S. Al H. | Judecător, M. B. | Judecător, M. S. |
Grefier, A. B. |
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. G. C.
