Decizia civilă nr. 7779/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE CIVILĂ Nr. 7779/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R. -R. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P.

C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10557 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamantul S. C.

E., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de pârâtă este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea reclamantului S. C.

  1. .

    Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

    C U R T E A

    Prin sentința civilă nr. 10557 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. C. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.995 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei -_ și până la data restituirii efective.

    A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.

  2. P. a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. B. și a fost obligată chemata în garanție A. F. pentru

M. să plătească pârâtei suma de 1.995 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1299,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus

1

individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. C. -N. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamanta achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de

M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. C.

-N.

, prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată sau respingerii cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

Critica pe care înțelege să o aducă sentinței atacate este legat de cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecată acordate în sumă de 539,3 lei constând în onorariu avocațial prin raportare atât la suma dispusă a se restitui, cât și la practica instanțelor în această materie, fiind de notorietate ca acțiunile de acest gen se formulează după același tipar, fără munca de concepție.

Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele

:

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Este adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Dacă în privința muncii îndeplinite de avocat, Curtea nu găsește neapărat motive de reducere (cu toate că in abstracto cauza nu este una complexă și este des întâlnită în practică, la un nivel repetitiv chiar pentru mulți avocați), nu este mai puțin adevărat că valoarea pricinii nu este una semnificativă, iar cheltuielile de judecată solicitate la fond au o proporție însemnată față de întreaga miză a procesului pentru reclamant. Curtea, în urma reaprecierii elementelor pertinente consideră necesară diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate la suma de 109,3 lei, sumă care acoperă cheltuielile cu taxa de timbru și timbru judiciar și conține un onorariu avocațial pe care Curtea îl apreciază ca bine acordat în raport cu criteriile legale.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea atacată în sensul diminuării cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâta și chemata în garanție au fost obligate de către prima instanță, de la

2

suma de 1299,3 lei la suma de 109,3 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

Curtea urmează ca în temeiul art. 274 C.pr.civ. să respingă cererea de plată a cheltuielilor de judecată reținând că recursul formulat a fost admis, astfel încât recurenta nu este în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 10557 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în parte în sensul că diminuează cheltuielile de judecată la suma de 109,3 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Respinge cererea intimatului S. C. E. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R. -R. D.

GREFIER,

M. T.

Red. M.D./S.M 2 ex./_

Jud.fond. A. G. C.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 7779/2013. Anulare act control taxe şi impozite