Decizia civilă nr. 780/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 780/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M. B.
Judecător G. -A. N. Grefier C. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P.
S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 2.812 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul M. I. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
Compunerea completului de judecată a fost aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curții de A. C. nr. 57/2012 anexată în extras la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2.812 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. S., invocată din oficiu și s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de D. G. A F. P. S. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de M. I. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 3414 lei reprezentând diferență taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (_ ) și până la restituirea efectivă.
S-a respins cererea privind obligarea Direcției Generale a F. P. S. și a A. F. pentru M. B. la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.
S-a admis cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată justificate, în cuantum de 39,3 lei.
Potrivit prevederilor art.137 C.proc. civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel,deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei sau modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond a constatat că excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei plătite cu titlu de taxă de poluare este nefondată și a respins-o.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantei poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria Z. din cadrul A. F.
P. Z., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F.
P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare achitată de reclamantă, iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z. suma de 5481,33 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța seria TS3A, nr. 7416498 din_ ulterior fiindu-i restituită suma de 2067 lei, suma de 3414 fiindu-i reținută cu titlu de taxă de poluare.
Reclamantul a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, deoarece plata s-a făcut contrar reglementărilor, însă prin adresa nr. 42685/_ emisă de AFP Z., s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008, Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Cum suma reprezentând taxa de poluare nu a fost virată în contul A.
F. pentru M., nefiind gestiontă de către aceasta, cererea privind obligarea A.
F. pentru M. B. la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z., prin care se solicită admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art. 2141-
3
din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor art. 2141-3din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată.
Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Referitor la acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate, calculată până la data plății, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată având în vedere că în speță nu sunt incidente dispozițiile C.pr.fiscală corob. cu dispozițiile Ordinului nr. 1899/2004.
Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără nici o justificare legală și fără a se avea în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul unui act normativ în vigoare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele
:
In ce priveste inadmisibilitatea actiunii, ipotezele legale de restituire si conformitatea taxei de prima inmatriculare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică.
Astfel recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici inadmisibilitatea actiunii pornind de la imprejurarea ca nu s-a atacat decizia de restituire nr. 194890/2008 sau ca aceasta suma s-a retinut cu alt titlu respectiv cu titlu de taxa de poluare .
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1, actualul art. 110 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefundat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
In ce priveste motivul de recurs vizând dobânda legala, Curtea reține că acest motiv de recurs este nefondat.
Astfel este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluția cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
In ce privește motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de prima înmatriculare si de restituire efectiva a acesteia .
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ. se va respinge recursul formulat în numele AFP zalău și se va menține în întregime hotărârea atacată.
În ceea ce privește recursul declarat de către DGFP S., în nume propriu, instanța constată că recurenta nu a dezvăluit care este folosul practic pe care l-ar obține, în contextul în care tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții, iar criticile formulate nu vizează această dispoziție a primei instanțe.
Cu alte cuvinte, aceste statuări au intrat în puterea lucrului judecat, recurenta neputând justifica interesul său în analiza pe fond a criticilor care vizează alte aspecte ale cauzei, cu atât mai mult cu cât împotriva sa nu a fost dispusă nicio altă măsură.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 2.812 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
S. | AL H. | M. | B. | G. | -A. N. |
GREFIER
C. C.
Red. M.B./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: Ț. D. B. .
