Decizia civilă nr. 8020/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA Nr. 8020/2013
Ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. I.
Judecător A. M. C. Judecător M. S.
Grefier V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC K. S. împotriva sentinței civile nr. 13286 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. D., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamanta SC K. S. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar in valoare de 0,30 lei.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 13286 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC K. S., împotriva pârâtei A. F. P. D. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. D. calcularea taxei de poluare. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. Fondului de Mediu, astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele
1
menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC K. S.
solicitând admiterea recursului, și modificarea sentinței civile nr. 13286/_ pronunțată în dosar nr._, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din Codul de procedură civilă.
În motivare s-a arătat că taxa a fost incasata în baza unei legislatii interne contrară normelor comunitare, astfel încât, în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, există obligația de restituire
În drept, își intemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art 110 din Tratatul Uniunii Europene, art. 148 Constitutia Romaniei, art. 117, 120
si 124 C.proc.fisc.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Or, în speță, reclamantul nu a depus niciun înscris din care să rezulte că autoturismul pentru a cărui înmatriculare s-a achitat taxa de poluare a fost anterior înmatriculat în vreun stat membru UE, motiv pentru care cererea prin care reclamantul solicită restituirea taxei întrucât ar contraveni normelor comunitare este neîntemeiată.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.3 C.proc.civ., instanța va respinge recursul declarat ca fiind nefondat și va menține în întregime hotărârea recurată.
2
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC K. S. împotriva sentinței civile nr.13286 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. M. I. A. M. C. M. S.
GREFIER
V. D.
red.M.S./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.Irs P.
3