Decizia civilă nr. 8133/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8133/2013

Ședința publică din data de 04 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI B. împotriva sentinței civile nr. 1599 din data de_, pronunțată de Tribunalul B. -N., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta S. P. și intimata D. G. a F. P. B. -N., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-reclamantă prin avocat Răzoare Nelia, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind celelalte părți litigante.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 20 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apărătorul intimatei depune la dosar concluzii scrise, iar la solicitarea instanței depune fișa de calcul din care rezultă capacitatea cilindrică și suma achitată cu titlu de taxă de poluare, iar în ce privește proveniența autovehiculului, la filele 27-28 din dosar se indică autovehiculul pentru care se solicită restituirea taxei de poluare. De asemenea la fila 36 din dosar a fost depusă cartea de identitate a autovehiculului din care rezultă că acesta a fost înmatriculat pe numele intimatului și este evidențiată aceeași capacitate cilindrică.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatei-reclamante solicită respingerea recursului declarat de pârâta A. F. P. B. ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței recurate, dat fiind că instanța de fond în mod corect a apreciat că cererea introductivă este întemeiată prin raportare la normele comunitare, care au prioritate față de normele interne.

Totodată arată că solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din chitanța pe care o depune la dosar.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1599 pronunțată la_ în dosar nr._ al Tribunalului B. N. a fost admisă, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta S. P. , împotriva pârâtei A. F. P. a mun. B. , și în consecință a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 3.392 lei achitată la data de_, reprezentând taxă de primă înmatriculare, precum și la plata dobânzii legale de la data plății taxei până la data restituirii efective, au fost respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că taxa este nelegală deoarece contravine normelor comunitare ca în cauză sunt incidente prevederile OG nr.9/2000 privind dobânda și art.274 C.pr.civ. privind cheltuielile.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs A. F. P. B.

susținând în esență că dispozițiile art.214 și următoarele din Legea nr.571/2003 nu contravin normelor comunitare, actul normativ nou OUG nr.50/2008 prevede o anumită procedură, dobânzile nu se datorau și nici cheltuieli.

Analizând recursul declarat Curtea reține că acesta nu este fondat pentru următoarele

:

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii

interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs Curtea reține că nici acesta nu este fondat întrucât dispozițiile art 20 alin 2 precum și dispozițiile art. 145 (în prezent art. 146) din Constituția România nu sunt aplicabile în cauză deoarece se referă la situații diferite decât cea corespunzătoare cauzei.

Astfel, art 20 alin 2 din Constituția României nu stabilește atribuții sau competențe pentru Curtea Constituțională ci prevede aplicarea directă a reglementărilor internaționale în situația în care între acestea și legile interne există neconcordanțe.

Art. 145 (art. 146) se referă la atribuțiile Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea caracterului constituțional sau neconstituțional al reglementărilor interne. Prin urmare, în competența Curții Constituționale nu intră atribuții în sensul de a stabili concordanța între legislația internă și normele comunitare.

Referitor la fondul cauzei respectiv la legalitatea și temeinicia încasării taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art._ din Legea nr. 571/2003, Curtea reține că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

În mod întemeiat instanța de fond a reținut că, taxa impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de

înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare.

În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70).

Referitor la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 110 din Tratat.

Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost

încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .

Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O.U.G. nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.

Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

În ceea ce privește dobânda acordată de către instanța de fond, se reține că dobânda reglementată de OG nr. 9/2000 este inferioară celei prevăzute de Codul fiscal, astfel că recurenta, ca parte obligată în acest sens, nu este vătămată prin această soluție. În plus ,Curtea are în vedere că repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin lipsirea de folosința sumei de bani nu se poate realiza decât prin acordare dobânzii de la data achitării taxei de primă înmatriculare, pe de o parte, iar pe de altă parte caracterul nelegal al încasării taxei există de la momentul plății acestei taxei.

Nici restul susținerilor recurentei nu pot fi reținute întrucât se omite data comunicării refuzului și faptul că în cazul unui refuz exprimat printr-un înscris nu este necesară o nouă procedură de urmat. Pe de altă parte nu trebuie trecut neobservat că restituirea se impune cu privire la întreaga sumă deoarece nu erau aplicabile la momentul achitării acesteia așa cum s-a mai arătat dispozițiile OUG nr.50/2008.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1599 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. N., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

F. T.

M.

H.

D.

M.

GREFIER

D. C.

red.F.T./S.M.D.

2 ex. -_

jud.fond: B. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8133/2013. Anulare act control taxe şi impozite