Decizia civilă nr. 8180/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 8180/2013

Ședința publică de la 05 Septembrie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R. -R. D. Grefier M. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.

P. A J. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z., împotriva sentinței civile nr. 5.055 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamanta intimată S. T. A. S.

Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată și declară închisă faza probatorie.

Din oficiu, Curtea invocă excepția lipsei de interes în promovarea recursului și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 5.055 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

S-a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta SC T. A. SRL Z., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F.

P. Z. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a procedat la stabilirea taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei. A fost stabilită și obligația de depunere a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.

Instanța de fond a constatat că reclamanta, deși legal citat și cu mențiunea de a achita taxa de timbru în valoare de 39 lei și de a depune timbrul judiciar în valoare de 0,3 lei, nu s-a prezentat la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2012.

Potrivit art. 20 alin. 1, 3 din Legea nr. 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDS în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z.

prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate și menținerea ca temeinică și legală a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din

O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal, iar soluția pe care trebuia să o pronunțe instanța de fond trebuita să fie în raport de noile dispoziții ale O.U.G. nr. 50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada_ -_ și nu la restituirea integrală a taxei..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes invocată de către instanța din oficiu, Curtea apreciază ca aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente :

In primă instanță cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă a fost anulată ca netimbrată .

In speță s-a declarat recurs doar de către pârâta D.G.F.P. S. în numele

A.F.P. Z. .

Întrucât la fond acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei a fost anulată ca netimbrată, prin promovarea prezentei căi de atac recurenta pârâtă nu obține nici un folos practic, motiv pentru care demersul său judiciar din prezentul dosar este lipsit de interes .

2

In consecință, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ., Curtea a admis excepția lipsei de interes si a respins recursul ca lipsit de interes.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E :

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în numele ADMINISTRAȚIEI F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 5.055 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R. -R. D.

GREFIER,

M. T.

Red.L.U./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: P. Ancuța.

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8180/2013. Anulare act control taxe şi impozite