Decizia civilă nr. 8393/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 8393/2013

Ședința publică din data de 10 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: DP JUDECĂTOR: C. I.

JUDECĂTOR: A. -I. A. GREFIER: D. B.

S-a luat spre examinare recursul promovat de recurentul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1483 din_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj privind și pe intimații P. V. fostă S. și U. S. H. B. având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților din litigiu.

Curtea urmează a lăsa cauza la a doua strigare în vederea respectării dreptului la apărare al părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 (2) C. pr.civ.

Se mai menționează că în data de_ intimata U. "S. H. "; a înregistrat la dosar întâmpinare în recurs. (f.11-13) la care a atașat în probațiune înscrisurile de la filele 14-35, iar în data de_ și intimata P. V. a înregistrat la dosar întâmpinare (f.37-38).

Curtea constată că recursul este declarat în termen, motivat, comunicat, scutit de la plata taxelor judiciare și timbru judiciar.

Verificând competența, în temeiul în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și apreciind că la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, reține cauza în

pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 1483 din_, pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sălaj s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. V., în contradictoriu cu pârâta U. S. H., care a fost obligată să elibereze în favoarea reclamantei P. (fostă S. ) V. diploma de licență, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. H. în contradictoriu cu M.

E. N. și a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență pentru reclamantă în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea chematului în garanție la plata amenzii civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Potrivit adeverinței nr. 9550/09 iulie 2009 eliberată de U. S. H. - Facultatea de Drept și Administrație P. ă, reclamanta P. V. a promovat examenul de licență

din sesiunea iulie 2009 organizat de această instituție de învățământ obținând titlul de licențiat în drept (fila 6). Așa cum a menționat reclamanta în cuprinsul acțiunii, eliberarea adeverinței atestă faptul că acesta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de studii încheiate cu pârâta U. S. H., constând în plata taxelor aferente, susținerea și promovarea examenelor.

Susținerea reclamantei referitoare la faptul că până în prezent pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a-i elibera diploma de licență, este confirmată implicit de pârâtă prin întâmpinare, aceasta expunând motivele pentru care a fost în imposibilitate de a da curs solicitării reclamantei și a altor persoane care au absolvit cursurile facultății în anul 2009. Instanța reține că pârâtei îi revenea obligația de eliberare a diplomei de licență în baza dispozițiilor art. 15 din OMEC nr. 295/2007 și art. 2 din OMEC nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor, termen stabilit de art. 20 din OMEC nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior.

Reclamanta a formulat o cerere expresă de eliberare a diplomei de licență, fără a primi un răspuns din partea instituției de învățământ, care prin întâmpinare a învederat faptul că a fost în imposibilitate să elibereze diplome de licență pentru toți absolvenții anului 2009, din cauza MECTS care a refuzat să avizeze tipărirea de către SC Romdidac SA a întregului necesar de formulare tipizate, deși a solicitat în mod repetat ministerului să acorde avizul respectiv. În dovedirea acestei susțineri pârâta a depus la dosar copiile adreselor înaintate MECTS (în prezent M. E. N. ), copiile adreselor comunicate de minister către SC Romdidac SA din care reiese faptul că nu a fost avizată tipărirea tuturor formularelor de diplome de licență solicitat de USH (filele 28-34 ).

Instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 5 din Regulamentul aprobat prin OMEC nr. 2284/2007 responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ, respectiv rectorului instituției. Deși pârâta nu a obținut aprobarea pentru tipărirea formularelor tipizate din partea M.

E. N., refuzul pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licență, după expirarea termenului legal de 12 luni, este un refuz nejustificat, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Din aceste motive, în temeiul art. 18 alin. 1 și 6 din Legea nr. 554/2004 instanța va obliga pârâta USH să elibereze în favoarea reclamantei P. V. diploma de licență în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța constată că pârâta USH a învederat că pentru eliberarea diplomelor de licență este necesar avizul chematului în garanție M. E. N. . Pârâta a făcut dovada că a solicitat chematului în garanție să avizeze tipărirea de către SC Romdidac SA a formularelor diplomelor de licență necesare pentru absolvenții din anul 2009, cererea fiindu-i aprobată doar parțial, pentru un număr insuficient de formulare. În aceste condiții dreptul invocat de reclamantă nu poate fi deplin realizat fără concursul chematului în garanție, care în calitate de autoritate publică gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diplome sau alte acte de studii celor în drept.

În înscrisul comunicat la dosar, chematul în garanție a susținut că a avizat tipărirea formularelor solicitate de pârâta USH pentru absolvenții din anii_ . De asemenea instanța constată că M. E. N. a menționat faptul că actele de studii pot fi eliberate numai pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Deși chematul în garanție a susținut că a avizat achiziționarea de formulare pentru absolvenții USH din promoțiile_, din acest paragraf se desprinde implicit faptul că M. E. N. nu a aprobat tipărirea tuturor formularelor solicitate de pârâta USH, fiind excluse probabil formularele solicitate de

universitate pentru absolvenții care au urmat forme de învățământ în privința cărora s- a apreciat de către chematul în garanție că nu s-a obținut acreditarea sau autorizarea provizorie.

Astfel cum a învederat pârâta în răspunsul la întâmpinare, nu s-a făcut dovada că a fost demarată și finalizată o procedură administrativă de către M. E. și Agenția Română de Asigurarea Calității în Învățământul Superior care să conducă la concluzia că U. S. H. a acționat în afara cadrului legal cu ocazia organizării și desfășurării procesului educațional, condiții în care refuzul de a da avizul necesar tipizării actelor de studii pentru absolvenții anului 2009 este nejustificat. De altfel, instanța constată că în cauză nu a fost contestat în mod expres de către M. E.

N. faptul că reclamanta nu ar avea dreptul să obțină diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru că ar fi absolvit o formă de învățământ pentru care USH nu a parcurs etapele obligatorii de acreditare/autorizare provizorie.

Faptul că nu s-a aprobat în totalitate necesarul de diplome solicitat de pârâta USH rezultă din cererile formulate de pârâtă și adresele înaintate de M. E. N. pe baza acestora către SC Romdidac SA, fiind evident că numărul formularelor pentru care s-a avizat tipărirea este mai mic decât cel solicitat.

Față de cele de mai sus, constatând că obligația pârâtei de a elibera reclamantei diploma de licență, este corelativă obligației chematului în garanție de a aproba formularele tipizate, obligație pe care acesta nu a dovedit că și-a îndeplinit-o, instanța apreciază că cererea de chemare în garanție este întemeiată în parte și în temeiul art. 18 alin. 1, alin. 6, raportat la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 60-63 Cod procedură civilă o va admite. Se va dispune obligarea chematului în garanție să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licență pentru reclamantă în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.

Instanța de fond a constatat că prin cererea de chemare în garanție, pârâta a solicitat aplicarea chematului în garanție a sancțiunii amenzii în baza art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Având în vedere că sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicată decât în situația în care după emiterea titlului executoriu se va constata că M. E. N. nu va proceda la îndeplinirea obligației impuse prin prezenta hotărâre, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea chematului în garanție la plata amenzii civile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție M. E., CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI B.

, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.pr.civ. .

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că sentința a fost pronunțată de către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

O primă critică adusă sentinței recurate de către recurent este că în mod greșit a fost admisă cererea de chemare în judecată și în garanție a M. ui E. N. întrucât nu are raporturi juridice cu U. "S. H. "; B. .

Potrivit legii, în speță Legea nr.288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări se stabilește de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național al Rectorilor, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului. M., potrivit hotărârilor de Guvern de organizare și funcționare a acestuia, are competența de a controla și monitoriza aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ.

U. S. H. din B. a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDAC S.A. -Compania de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.

Deci M. E. N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. H.

. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa M. ui E. N. .

Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea M. ui E. și Cercetării."

In consecință admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea M. ui E.

N. de a "aproba tipărirea formularelor tipizate -constând în diploma de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta", care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămată vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. E. N. este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate. Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.

Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară, OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, act normativ de forță juridică superioară Ordinului MECTS nr.5560/2011 la care se raportează instanța de fond Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.

S. ul de drept românesc se bazează pe aplicarea și interpretarea legii. Mai mult fiecare caz este studiat în mod individual. Instanța de fond în speța dedusă judecății a refuzat practice să judece cauza prin prisma prevederilor legale existente, raportat la înscrisurile depuse și s-a raportat doar la susținerile reclamantei.

Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise absolvenților USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate și mai mult nu este un înscris opozabil M. ui E. N. .

M. E. N. este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.

Acest aspect a fost omis de către instanța de fond care a admis în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție.

Într-adevăr instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ. In caz contrar oricine poate organiza fară drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fară să respecte legea.

La pct. II din motivarea recursului, recurenta critică soluția instanței de fond pentru că și-a depășit atribuțiile, conferind legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești

Învederează astfel instanței că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. De asemenea potrivit prevederilor art.29 din O.U.G. nr.75/2005, rezultă că dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii, îl are numai o instituție care a parcurs pentru programul de studiu respectiv procedura de autorizare de funcționare provizorie.

Menționează că, în cazul Universității "S. H. " din B., specializările/ programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și

desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată

/autorizată să funcționeze la forma de învățământ specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.

Așa cum a menționat, conform prevederilor legale formele de învățământ la distanță și fară frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

In concluzie instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu au urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.

Faptul că au fost emise niște adeverințe nu presupune că au fost urmate forme de învățământ cu respectarea dispozițiilor legale. Instanța de fond se raportează la adeverințele emise, deși acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă și care nu pot înlocui legea. Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MECTS nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.

Pârâta intimată U. "S. H. "; a formulat întâmpinarei

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. (f.11).

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente

:

  1. Curtea constată că principala apărare formulată de către recurentul-chemat în garanție MECTS prin recursul formulat vizează împrejurarea că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Verificarea acestui aspect invocat de chematul în garanție referitor la lipsa unei autorizări de funcționare provizorie în favoarea pârâtei U. S. H. pentru forma de învățământ la distanță presupune analizarea unei suite de acte normative și a specializărilor și facultăților pentru care pârâta U. S. H. a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie.

    Curtea a identificat specializările și facultățile pentru care pârâta a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la HG nr. 940/2004. Acest act normativ atestă faptul că Facultatea de Drept și Administrație

    1. ă este acreditată. Niciuna dintre facultățile sau specializările enumerate în anexă nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământul la distanță.

      Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.

      Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamanți era O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației. Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, "în învățământul superior evaluarea si acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ

      si de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acorda, alături de drepturile prevăzute la lit. a), si dreptul de a emite diplome, certificate si alte acte de studii recunoscute de M. E. si Cercetării si de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.

      Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, susținută de recurentul-chemat în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

      Noțiunea de "program de studii"; a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare. De vreme ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită ( zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării recurentului-chemat în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.

      Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este HG nr. 535/2009. La art. 4 se arată că "autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academica și Acreditare";. Învățământul deschis la distanță beneficiază de o reglementare distinctă la art. 5 din același act normativ, redactată după cum urmează: "Învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventa, se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege";.

      După cum se poate observa legiuitor a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege "se acordă pentru forme de învățământ de zi";, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academica și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la articolul 5 întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență "similar cu învățământul fără frecventa";. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio o justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la începutul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.

      Concluzia pe care o desprinde Curtea din tot acest cadru normativ prezentat este că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.

      Față de prevederile Ordinului nr. 2284/2007, care atribuie MEN competența exclusivă de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor de licență, tribunalul a reținut în mod corect că între obligația Universității "S. H. "; și obligația MECTS de a aproba formularele tipizate există o interdependență, astfel că doar prin admiterea cererii de chemare în garanție se asigură punerea în executare a obligației stabilite în sarcina pârâtei de rând 1 (U. S. H. ). Prin urmare, cererea de chemare în garanție a fost corect admisă, neputând fi reținută vreo încălcare a prevederilor art. 60 din Codul de procedură civilă.

  2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 4 C.pr.civ. Curtea reține că sentința atacată nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Atribuția principală a instanțelor judecătorești din punct de vedere constituțional și legal este aceea de înfăptui justiția în numele legii, în cauzele deduse judecății.

Apărarea conform căreia prin soluționarea cauzei instanța de fond s-a substituit în atribuțiile recurentului nu este fondată.

Instanța de contencios administrativ atunci când soluționează acțiunea de contencios administrativ poate pronunța una din soluțiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Așa fiind, urmare a admiterii cererii de chemare în garanție recurentul a fost obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diplomele de licență, instanța de fond argumentând care este baza factuală și legală a acestei soluții. Pe cale de consecință, această soluție se înscrie în obligarea autorității administrative de resort să exercite o atribuție legală pe care instanța a sancționat-o ca atare.

În aceste circumstanțe, nu se poate afirma că instanța de fond, soluționând cererea de chemare în garanție în sensul solicitat și urmărit de titularul acesteia s-ar fi substituit autorității administrative. Dacă ar fi fost așa, atunci nu ar mai fi dispus obligarea autorității să aprobe operațiunea juridică ci instanța ar fi săvârșit-o ea însăși ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

În fine, Curtea mai are în vedere că prin mai multe decizii de speță, Î. Curtea de C. și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus la rându-i în spețe similare cu prezenta cauză obligarea autorității administrative de resort să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă (decizia nr. 5656 din 24 noiembrie 2011 și respectiv decizia nr. 5386 din 15

noiembrie 2011, decizia 2533 din 22 mai 2012).

Față de cele ce precedă, Curtea reține că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat, astfel că în temeiul art. 312 C.proc.civ. Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 1.483 din 22 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

DP

JUDECĂTOR,

C. I.

JUDECĂTOR,

    1. -I. A.

GREFIER,

D. B.

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: Ancuța P. .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 8393/2013. Contencios. Obligația de a face