Decizia civilă nr. 8519/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8519/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 5.419 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., în contradictoriu cu reclamantul intimat V. B. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_ s-a înregistrat la dosarul cauzei note de ședință din partea intimatului V. B. .
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.419 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE A F. P. S., invocată din oficiu și s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de D.G.F.P. S. .
S-a admis în parte acțiunea formulată de V. B. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. A O. J. să restituie reclamantului suma de 3498 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data plății (_ ) și până la restituirea efectivă.
S-a respins cererea formulată de V. B. în contradictoriu cu D. G. A F. P. S. și A. F. PENTRU M. B. .
S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M.
B., pe care a obligat-o la restituirea, către A. F. P. J. a sumei de 3498 lei.
S-a admis în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată justificate, în cuantum de 39,65 lei și s-a respins ca nedovedită cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata onorariului avocațial.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său, după cum menționează prin întâmpinare, cererea se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin.1 din Ordinul nr.1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă caracterul său discriminator. Mai trebuie observat că obiectul acțiunii judiciare îl constituie refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului reclamantului, situație prevăzută de art. 8 al.1, teza a II-a din Legea nr. 554/2004. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată, iar căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta ca nefiind urmate de către reclamant și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că
:"Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că reclamantul nu a solicitat anularea vreunei adrese.
Pentru considerentele de mai sus, instanța a constatat că excepția inadmisibilității cererii de restituire invocată de pârâta DGFP S. în nume propriu și în numele A. F. P. J. este nefondată și a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., invocată din oficiu instanța a constatat că acțiunea reclamantului poartă asupra pretenției de restituire a taxelor de poluare achitate la Trezoreria J. din cadrul
A. F. P. J., administrație care, deși funcționează în cadrul Direcției Generale a F. P. a județului S., este persoană juridică, deci poate sta și singură în judecată. DGFP S. nu are calitate procesuală pasivă,
deoarece nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare achitată de reclamant, iar suma achitată nu a fost virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă.
Asupra cauzei pe fond
tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la Trezoreria J. suma de 3498 lei, cu titlu de taxă de poluare, așa cum rezultă din chitanța seria TS 6 nr. 6147223 din data de_ . Acesta a făcut dovada că a solicitat restituirea sumei, deoarece plata s-a făcut contrar reglementărilor, însă prin adresa nr. 12087/_ emisă de AFP J., s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 50/2008 Tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de
M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A JUDS în nume propriu și în numele A. F. P. J.
prin care se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată și desființarea sentinței cu privire la obligarea A.F.P. la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6,7,8 și 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
De asemenea, se susține că hotărârea Curții de Justiție a U.E. în cauza C- 402/09 - Tatu, nu sunt incidente în cauză și ca atare nu produce efecte juridice, taxa de poluare fiind plătită în baza O.U.G. nr. 50/2008 modif. prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008.
A mai precizat pârâta că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, deși instanța de contencios-administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, este chemată să cenzureze acte administrative emise de autoritățile publice. Invocând dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, pârâta susține că stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabil se realizează de către autoritatea fiscală. Pronunțându- se în limitele acestei investiri, asupra acțiunii, recurenta apreciază că, instanța trebuia să examineze admisibilitatea cererii.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din
O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. Susține recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.
A mai apreciat pârâta că OUG nr. 50/2008, în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire. De asemenea, nu s-a avut în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, act normativ care este în vigoare și pe care Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp.
O.U.G. nr. 50/2008, l-a declarat ca fiind pe deplin constituțional.
În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea acestora, întrucât pârâta nu are nicio culpă în perceperea taxei, aceasta fiind prevăzută de legislația în vigoare.
Reclamantul-intimat V. B. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale.(f.4)
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității
, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205 - 218 C.pr.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307alin. 4 C.pr.civ., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond,
în prezent, compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizind forma OUG 50/2008 dupa_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.
Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja
cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C.J.U.E. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data plătii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor
:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot
acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege. Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce privește obligația de plata a cheltuielilor de judecata câta vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoaștere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului național cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultată din hotărârile pronunțate de către CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste condiții si pârâta ca autoritate publică si ca parte a statului de drept trebuia ca în speță să dea eficienta principiului supremației dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312 C.pr.civ urmează a fi respins ca atare, constatându-se și că, la fond, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., iar criticile din recurs nu privesc modul în care a fost soluționat acest incident procedural.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. A JUDEȚULUI S. în nume propriu și în numele A. F. P. J. împotriva sentinței civile nr. 5.419 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, M. B. | JUDECĂTOR, M. -I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. |
GREFIER, A. B. |
Red.M.B./_ .
Dact.H.C./2 ex./Jud.fond: Ț. D.B. .
